Arhiva autorului: Alex B.

La cules de aur – Piatra Mare, pe Poteca Țiganilor și prin canionul Tamina

După ce s-a mai domolit căldura, iar asfințitul începe-a se pripi, adică odată cu mijlocul lui Octombrie, frunzele foioaselor sunt numai bune de cules și schimbate cu bun profit la casele de amanet. Soarele se uită către pământ un pic mai în câș, făcând nu doar de-o lumină inaccesibilă vara, ci și de-un joc de lumini și umbre coregrafiat cu-ndemânare.

Pe sub Șirul Stâncilor

Pe sub Șirul Stâncilor

E păcat de Dumnezeu să stai în casă pe o așa zi. Până și bulevardele mari ale Bucureștiului au câte ceva unic de oferit, însă, cu o zi-ntreagă la dispozitie și, în funcție de predispoziție, se poate întocmi un rețetar mai condimentat la – pentru drumețul matinal – puține ore de Capitală. Opțiuni sunt multe, iar de data asta am ales din nou Piatra Mare, pe un traseu ușor diferit.

Citește mai departe →

Calypso (II) – Un strop de Zârna și Valea Leaotei

Era nici șapte jumate și soarele ma scosese deja din cort. Avusesem o tentativă de trezire pe la șase, însă, cu toată orientarea estică, am spus pas răsăritului și-am mai dormit o oră. Și-aș mai fi dormit o țâră de nu s-ar fi-ncins atât de rău. Din fericire, soarele timpuriu și vânticelul care se perinda pe vale ne-au lăsat corturile perfect și plăcut uscate.

Urcând din căldarea Zârna

Urcând din căldarea Zârna

Sub imperiul unei singure constrângeri – o furtună prognozată-n jurul orei 14 – am tras un pic mâța de coadă, cu un mic dejun copios și două cești de nes preparat tare ca oțelul Krupp, până să strângem corturile și s-o luăm din loc cu planul de-a ne abate mai întâi pe deasupra unuia din lacurile vecine, într-o căldărușă sudică tributară tot văii Zârnei și-apoi de-a coborî nu pe valea Zârnei, ci pe valea Leaotei aflată cale de-un pârleaz spre Vest.

Citește mai departe →

Un prânz în familie

Savuram una din ultimele gutui cu care bunul Dumnezeu ne-a cadorisit în această toamnă – două luni am tras de ele, seară de seară câte una – în timp ce lecturam relatarea tovarășului Lokomotiv (îmi permit apelativul deși nu-l cunosc personal, în virtutea unei sincere aprecieri pe care i-o port) vis-a-vis de o excelentă cină pregătită-n familie.

Cu un mic coniac

Cu un mic coniac

Și, cum uneori planetele (și stimulii) se aliniază, vizionasem cu o zi înainte Irlandezul lui Scorsese și încă-mi persista pe limbă gustul cărnii de vită din scena împrietenirii dintre Brici-Slăbete și Fane Șiranu’. Nu ai cum să urmărești acea scenă și să nu te topești de foame și, mai cu seamă, de poftă de-un hartan de vită (că doar nu de lobodă; de altfel, o atitudine extrem de anti-europeană).

Citește mai departe →

Învățați, învățați, învățați!

Muzica
Nicolae Guță – Am lipici la educație

Bănuiesc că toată lumea știe deja că l-au numit la Ministerul Educației pe Nicolae Guță, varianta intelectual-universitară și pro-europeană. Și chiar aduc, întrucâtva, unul cu altul, inclusiv fiziologicește, și, cu toate că-s pe părți diferite ale baricadei, ambii cântă la fel de pătimaș despre dușmani, valoare și valori.

S-a băgat știință proaspătă

S-a băgat știință proaspătă

Iar acum de curând aflai că domnul ministru este și unul din cei mai citați – drept urmare, indubitabil, inteligenți – oameni din lume, iar eu, deși l-am mai urmărit când și când, nici măcar nu mi-am dat seama. Este la fel de drept, am încercat să-i citesc și cartea și a trebuit să mut cu rușine mascota-n dreapta și să mă-mpac lecturând lucrări mai lesnicioase.

Citește mai departe →

Calypso (I) – Valea Brătilei și-un strop de Zârna

Chiar când mă gândeam ce-aș mai putea coace de solstițiu, Renato mi-a curmat fără să știe suferința și-a propus o drumeție prin Făgăraș, cu originea și desfășurarea-n bazinul văii Zârna, întinsă pe două zile lungi de vară, urmând a înnopta undeva în zona alpină. Materializarea propunerii pe carpati.org a stârnit, în ciuda vremii general ploioase, un foc de tabără ce putea fi admirat de la buni kilometri.

Valea Brătila, privind în amonte

Valea Brătila, privind în amonte

Una peste alta, la start ne-am prezentat doar noi, îmbarcați în mașina lui, căci Nărăvașa mea e prea lăsată și nu putea parcurge-n siguranță drumul forestier până la cantonul din valea Zârnei. Mai bine zis, fostul canton, acum aparent „privatizat” cu titlu de casă de vacanță. Orice-ar fi, acolo am lăsat mașina, ne-am schimbat și-am pornit-o la drum.

Citește mai departe →

O ladă pe rotile pentru vaga organizare-a resturilor de lemn

Muzica
Madrugada – The lost gospel

De la un punct încolo resturile de lemn de toate latițimile și lungimile, de grosimi diverse și forme diferite începuseră să mă asfixieze, fiind organizate numai cu titlu de improvizație, ba colo, ba dincolo, funcție de cum aveam nevoie să mă mișc prin camera de lucru.

La lucru, una din laterale

La lucru, una din laterale

Îmi imaginam, drept consecință, un soi de ladă-n care să le organizez, mai mult sau mai puțin pe căprării și-am desfășurat, ca prim pas, o razie pe interneți – sub numele conspirativ Cloșca de Lemn – ca o dare de seamă despre cum au procedat alții cu mai multă experiență (și minte) decât mine. M-am ancorat, în cele din urmă la un cărucior foarte interesant împărțit, îl puteți vedea aici.

Citește mai departe →

Fantezie pentru volan și genunchi

Mi-a plăcut mereu Sibiul, fără vreun motiv anume, însă, la fel de arbitrar a cam scăzut în ochii mei după știrea aceea cu folosirea câinilor pentru a verifica oamenii de covidoză. Este o chestie scârboasă, una din multele idei cretine ori de-a dreptul răutăcioase pe care le-au avut și pus în aplicare oamenii folosindu-se drept scuză de-o urgență sanitară.

O ușă din Sibiu

O ușă din Sibiu

Desigur, nu e cu totul surprinzător – în definitiv vorbim de-o zonă a țării unde încă sunt deplânși vechii stăpâni. Însă dacă anumite părți din țară sunt complet pierdute, Sibiul, mulțumită proximității cu Oltenia, s-ar putea să aibă încă o șansă. Vedeți boieri-dumneavoastră, oltenii au colonizat cetatea lui Hermann și-au copulat atât de mult atât de multe încât au schimbat linia genetică pentru totdeauna.

Citește mai departe →

Răzătoarea. Super-răzătoarea!

Uneori, când menționam că mi-am creat o preocupare constantă din a-mi meșteri câte o piesă de mobilier, interlocutorul își amintea de vreun cunoscut care se-ntâmpla să fie tâmplar și care-și pierduse un deget sau, în general, suferise alt accident de genul, dar cel puțin la fel de neplăcut.

Viitor cadru de ușă

Viitor cadru de ușă

Și de fiecare dată mă miram cum vine asta, să te scurtezi de-un deget sau să te tranșezi, ambele inopinate. E drept că tot urmărind clipuri despre cum să faci una sau alta am observat că protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, stăpâniți de-un optimism teribil, atât de stăpâniți și atât de teribil încât lucră fără mecanisme de siguranță ce-nzestrează mașina-unealtă-n cauză, oricare ar fi ea.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VIII)

Motto
Hai, haidi, hai, dihai…

Așa-i că v-a plăcut faza pe alegeri a Informați-vă doar din surse oficiale? O delectare, chiar dacă cei ce-au rostit știrile oficiale n-au înțeles ce rosteau. Așa-i că vă place democrația asta pro-europeană? Trufanda și nu alta. Și ce-am mai putea obiecta acum că mâna de fier a Tătucului Democratic v-a scăpat de dictatură și extremism? Adevărat turkish delight.

La grunduit

La grunduit

Sau poate v-ați delectat mai dihai cu imaginile milițaiului ce-a tăiat tobele copiilor și-apoi le-a luat și banii: aceasta este, neironic, esența Verzei à la Bruxellaise apărate de lumea bună cu scremut de perfecționism uscat: o adunătură de boșorogi căcăcioși care sparg jucăriile celor ce le ies din cuvânt.

Citește mai departe →

Oamenii sunt nerăscumpărați

De mult, de foarte mult timp oamenii sunt nerăscumpărați. Încă de când s-a tras în ei cu tunuri românești de către soldați români, la ordinele ștabilor români. Și n-a fost prima oară și nici măcar ultima oară – istoria s-a repetat în diferite chei, pe diferite octave.

Oameni educați

Oameni educați

Bunăoară, pentru că, luându-li-se totul la colectivizare, după ’90 abia dacă și-au luat pământul înapoi, nu și compensații adecvate pentru mijloace de producție, nu și compensații pentru taxele de chiaburi, nu și compensații pentru bătăile din pușcării. Dacă ar fi cotizat trei galbeni la Institut, poate-poate, așa s-au mulțumit să vază ieșind în față dizidenți de lux care ofticau regimul făcând filozofie unul într-un picior, altul într-un picior.

Citește mai departe →

New Territory (01) – De la Herculane la Orșova pe Iardașița Mare

De fapt titlul e un pui de clic-momeală: pe valea Iardașița numai am urcat; și nu doar atât, ci numai prima parte a urcării. Și asta-n probabil cel mai neprielnic moment: început de Iulie, având drept unic avantaj durata generoasă a zilei, prilej bun pentru riguroasă și sănătoasă bălăureală, fie de voie, fie de nevoie.

Ieșind spre Bregheda

Ieșind spre Bregheda

Planul întocmit de-acasă și dovedit caduc în târg era să trecem dinspre Băile Herculane spre Bregheda și de-acolo să coborâm pe Berzasca, să urcăm apoi la Bigăr (satul, nu răposata cascadă) și, în sfârșit, să ajungem în Eibenthal pe culmi și căi ocolite.

Citește mai departe →

Premiul Nobel pentru Inginerul Garin și hiperboloidul său

Se vorbește intens despre extremism zilele acestea. Cu cât sunt mai educați și mai intelectuali, cu atât vorbesc mai mult de extremism, iar pe spațiile online mai selecte (caracterizate printr-un, citez, nivel de inteligență și educație superior pitecantropilor) se desfășoară chiar acum un ritual de AVC colectiv în siajul deznodământului evenimentelor recente. Și cei mai vocali și angajați detractori sunt – desigur o simplă coincidență – cei care erau doar mult prea dornici de-a dispensa prin înfometare cu suficient de mulți din cei nevaccinați (preferabil toți) cât să dea naștere societății perfecte, formate doar din ei.

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Tovarășul Garin caută ceva obiectiv mai bun

Peisajul sugerează că, într-o lume normală mai puțin rătutită, activitatea numită intelectualitate ar fi compromisă din ipoteză. Adică simpla definiție – a crede că ai un cuvânt mai greu de spus în lume după ce te-ai izolat oarecum de ea și te-ai gândit sau ai avut emoții în ceea ce-o privește – ar trebui să provoace un surâs cu subtext de scârbă oricărui om întreg la mansardă. Nu de alta, dar simpatiile intelectuale care salvează lumea nu sunt foarte entuziasmante, chiar dacă pleznesc de non-extremism. Adevărul e că ai nevoie de foarte multă carte să salvezi lumea sărăcind-o și înfometând-o.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VII)

Cel de-al doilea corp era identic în ceea ce privește împărțirea cu diferența semnificativă de-a nu avea o poliță-n partea de jos, pe post de podea cum ar veni, întrucât avea să fie montată direct în continuarea primului corp, ca și cum ar forma împreună, laolaltă cu cel de-al treilea de altfel, o singură unitate.

Probă cu uși pentru primul corp

Probă cu uși pentru primul corp

Numita și pârâta deosebire ridica pentru lucrările imaginației două probleme de lămurit:

– conectarea și alinierea cu primul corp;
– consolidarea riflajului – neavând podea, riflajul nu avea decât un singur punct de sprijin, deci trebuia găsit o metodă alternativă pentru fixarea corespunzătoare.

Citește mai departe →

Da, este comunism

Motto
Cum recunoști un pro-european? După trasoarele democratice cu care-și argumentează poziția în fața criticilor.
–
Autor necunoscut

TL;DR
Pe scurt, da, Europa este o memă de proastă calitate, o copie xeroxată-n colțul străzii după tablourile satirice ale lui Ilf și Petrov, devine încet-încet fix iadul din care neironic susține că ne-a scăpat și-n care-a lăsat fără remușcări jumătate din continent preț de 45 de ani.

Pro-europenii, îngroziți de simplul act de-a fi contraziși, au darul de-a înțelege anapoda orice critică, mai lesne, mai repede și mai violent decât chiar Inchiziția (cu cât sunt mai blindați de educație, cu atât este mai rău) și, fiindcă nu au alt argument pentru a-și susține poziția debilă, amenință cu Rusia și denunță pe oricine nu-i de-acord cu ei drept fie extremist, fie iubitor de bocanc rus.

Un alt argument de kinogramă pe care-l aruncă, nu fără oarecare emfază teatrală, în timp ce-și continuă marșul ferm în pas de gâscă, este ce-am fi noi fără UE, adică fondurile europene, ceea ce după mine face parte din problemă, nu din soluție (cumva preacurvia pentru banii PNRR nu cred că mă încălzește cu nimic, având în vedere jihadul verzisto-fiscal de până acum și cel ce va să vie).

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (III) – Dubova – Turnu Severin – Port Cetate

După trei zile, soare din nou! Dar doar pentru o zi.

Ziua 5

Ne-am trezit devreme, am strâns repede tabăra și am pornit-o amonte spre Cireșu. Drumul se-mpleticește aproximativ 15 kilometri pe valea Bahnei, plină de peisaje prăfuite, purtând totodată și-un aer un pic deprimant, de loc părăsit, oareșicum în ton cu zona Cerna-Sat de pe valea Cernei.

Spre peștera Topolnița

Spre peștera Topolnița

La pe-atunci noua cabană a Salvamontului am părăsit valea și drumul principal ce duce spre Podeni și-am urcat ultimii 3 kilometri spre Cireșu. Am luat masa de dimineață-n centrul satului, lângă o prăvălie mare cu rafturi mici și goale, contemplând divagațiile disponibile pe-acel platou, înainte de-a ne da de-a dura spre Severin.

Citește mai departe →