Ce-și face omul cu mâna lui

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (IV)

Această parte e cea mai frumoasă pentru că am greșit cel mai mult, nu genul de greșeală care poate fi amețită prin șlefuire, chituire sau alte asemeni procedee punctuale, ci mai degrabă acela ce, de-a lungul timpului, a dat naștere unui întreg repertoriu de zicale, proverbe și aforisme despre întinderea fascinantă a prostiei omenești, undeva-n vecinătatea unui cumplit meșteșug de tâmpenie al unuia bătut în cap precum berbecele la coaie.

Gata de finisaj

Gata de finisaj

Nefiind animat de suficientă inspirație câtă ar fi necesară pentru construcția elaborată a unei propice – fine și sofisticate – tensiuni dramatice, am să mă limitez a enunța, nu fără un strop de amărăciune studiată, că eu sunt protagonistul pățaniei și că isprava – căci, oricum ai da-o, este, totuși, o ispravă, așa cum -100 este totuși 100, doar că-n partea ailaltă a scalei – a necesitat demontarea și reconstrucția de la zero a celui de-al treilea corp.

Citește mai departe →

Tocătoare pentru toți

Micul tocător făcut dintr-o joacă a fost, până la urmă, foarte inspirat. Încă e-n uz, ține la apă fiiind spălat aproape zilnic și, în general, se-arată extrem de util. Între timp, am dus ideea mai departe și, fie pentru a testa ba un cap de frezare, ba materialul în sine, fie doar din pură fantezie și pentru a nu lăsa mâinile goale să facă lucrătura Diavolului, am mai confecționat câteva, după cum se va vedea mai jos.

Cireș

Cireș

Experimentul ratat

Pe sistemul una caldă, una rece, unul cu suprafața asemănătoare, dar pătrat și făcut din fag, a sfârșit dezmembrat de puternice conflicte interioare (și nu mă refer la cele spirituale). Arătos era, bine închegat părea, suficient de saturat cu ulei am zis că e, însă tot a tras apă, lemnul s-a umflat, s-a îndoit, adezivul dintre lamele a cedat și, per total, e trecut la eșecuri.

Citește mai departe →

Kewreesh’man

M-a rugat maică-mea de curând să-i fac un scăunel care să-l înlocuiască pe cel pe care-l are acum: e cam mic și nu o mai țin mereu genunchii să se așeze ori să se ridice. În plus, deși solid, e oarecum instabil: știți genul, îngust, două picioare cu un mic V decupat pe mijloc în partea de jos și un blat ușor agabaritic în laterale (față de picioare), care se prelinge-n față și-n spate. Frumos, cochet, poate fi vopsit sau băițuit, bine legat, ține o viață.

Man, man, uite-l pe Kewreesh’man

Man, man, uite-l pe Kewreesh’man

Așadar, mai înalt. Mai înalt înseamnă că, de nu vreau să fie facilitator de berbeleac, trebuie să aibă și o amprentă la sol crescută, adică să fie mai lung și mai lat. Experimentând cu câteva cadre încropite de cherestea, am ajuns la un plus de înălțime de 100 de milimetri și o creștere a lățimii de 70 mm și a lățimii de 100 mm deoarece la noua înălțime ar da mai bine cu o formă de vag pătrat decât spre un dreptunghi decis.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (III)

La cel de-al doilea corp mi-a făcut cea mai mare plăcere să lucrez. Poate și pentru că eram deja încălzit, poate și pentru că am prins mai toate apusurile de Iunie acolo și multe nopți de vară cu cer spuzind de stele, poate și pentru că a fost, în definitiv, ațâțătoare ca un fel de rebus foarte bine compus, pe care-l rezolvi pe sub bancă în timpul lecției de filozofie.

Regele peste domeniu

Regele peste domeniu

Fiind corpul din mijloc și, deci cel mai la-ndemână, se impunea să fie și cel mai versatil. În același timp, tot poziționarea însemna că va avea deopotrivă doar o treime din podea, precum și două treimi din tavan, pentru a se-mbina cu vecinii săi de jos, respectiv de sus, aspect complet banal în sine, însă pentru mine-ngrijorător, deoarece sunt (eu pentru mine) notoriu în a executa lucruri de acest gen de-a-ndoaselea în practic 80% din cazuri în care executatul de-a-ndoaselea este posibil. Este suficient să-mi distragă ceva atenția preț de-o nanosecundă și se creează premisele unui rateu de proporții biblice.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (II)

După aspectele introductive să începem, așadar, cu primul corp, ce urma să constituie, din punct de vedere structural, baza întregului turn și, din punct de vedere funcțional, un loc pentru obiecte mai voluminoase. În particular, era destinat, în mare, diverselor articole pe care le folosesc frecvent în drumeții, inclusiv a rucsacului de 35 de litri. Mi-aș fi dorit să fi-ncăput ambele rucsacuri, dar a trebuit la un moment dat să renunț la idee pentru a putea rafina împărțirea spațiului disponibil. În definitiv, afară de anumite linii mari, întreaga daraveră a fost o nebuloasă lămurită pe măsură ce lucram.

Lovitura de-nceput

Lovitura de-nceput

Cum profilul coloanei de apă ar fi urmat să fie continuat de al doilea tronson, un sistem de polițe, corpul trebuia să stea cât mai aproape posibil de aceasta, ridicând astfel primul punct sensibil: deși este genul de asimetrie care-n general îmi zgreapțănă-n dosul minții chiar dacă n-o văd, panoul din stânga a avut nevoie de un decupaj pentru degajarea plintei egal în lungime cu latura coloanei + adâncimea profilului de plintă.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (I)

Cu toate că afirmația se pretează la variate și savuroase depoziții filozofice de iarmaroc, mă refer de fapt la ceva mult mai banal, anume la debaraua mea. Evident, îmi place cum gândiți și, înainte de-a arunca cu piatra acuzației de click-momeală, insist asupra aspectului că debaraua chiar e strâmtă. Strâmtă și lungă, ceea ce, la fel ca-n alte aspecte ale vieții, necesită muncă, creativitate și un pic de durere pentru a o folosi la adevărata valoare.

Sistemul Favella, după finisaj

Sistemul Favella, după finisaj

Dimensiunea efectivă este de 2140 mm lungime cu 850 mm lățime și majoritatea vecinilor – dacă nu toți – de pe coloană au alipit-o dormitorului și au convertit-o în sufragerie. Dar mie mi s-a părut aiurea, pentru că apartamentul era bine grupat așa cum era: dormitorul mai aproape baie și sufrageria mai aproape bucătărie. E cumva logic și normal să fie așa.

Citește mai departe →

Avizierul (II)

Odată-ncheiată cu entuziasm muncitoresc prima etapă, avizierul a stat pitit în spatele bibliotecii și mascat de perdea o bună vreme. Nu prea mai aveam chef să dau casa peste cap pentru asemenea distracții. Mă rog, sunt răutăcios când spun distracție – așa neîndemânatic cum mă găsesc, îmi este greu să mă opresc din construit chestii din lemn și nu vorbesc de un angajament frenetic, delierant, ci oarecum calm și luat centimetru cu centimetru.

Remains of the day

Remains of the day

În tot cazul, e greu de amestecat prelucrarea lemnului cu spațiul de locuit: nu e ca și cum ai lipi piese pe o placă de textolit sau ca și cum ai lucra la mașina de cusut. E zgomotos, produce murdărie, necesită loc mult chiar și pentru minimul necesar de scule, loc pentru materii prime chiar și pentru un singur proiect, loc pentru ținut obiectul la care lucrezi, loc în care să-l vopsești sau lăcuiești, interferează cu tot felul de activități din viața de zi cu zi (cum ar fi spălatul rufelor) și, deci, e mai bine extras într-un spațiu separat.

Citește mai departe →

Improvizații (V) – Cum să dublezi valoarea unui Ikea Billy

Mai mult de nevoie decât de voie, biblioteca mea a devenit din nou eroul principal într-o mică sesiune de improvizații, nici pe departe atât de sofisticată precum cea anterioară. Totul a pornit de la faptul că am dorit să schimbăm parchetul în sufragerie, operațiune poluată de obișnuitele scope-creeps până-ntr-acolo încât am ajuns să o renovăm aproape complet.

Customer feedback

Customer feedback

Parte a acestui complet e și faptul că m-a iritat întodeauna modul barbar în care flambează spatele cu care vine sistemul Billy: un carton, rudă bastardă și îndepărtată a PFL-ului, troncăne mai ceva ca un Logan nou. Se bate-n cuie sus, la mijloc și jos, pentru corpurile înalte sau doar sus și jos, pentru cele la jumătate de-nălțime.

Citește mai departe →

Avizierul (I)

Fu la un moment dat o ședință a asociației de proprietari, cu suspect de puține certuri și suspect de multe concluzii rezonabile. La un moment dat, mai pe final așa, s-a pus problema, de către domnul T, reprezentantul firmei care se ocupă de administrație (administrare?): „faceți și voi ceva cu avizierul ăsta, e o rușine!”.

Windows 98

Windows 98

Mă rog, cu toate c-am exprimat ideea ca pe-un citat, nu au fost exact cuvintele respective. Adică, spre exemplu, n-a zis per se cuvântul rușine, dar am înțeles întrucâtva spiritul și, în definitiv, avea dreptate chiar dacă aș zice că mi s-a părut mie și n-a gândit-o deloc așa: având în vedere că blocul fusese proaspăt îmblănit și, pe cinstea mea, proaspăt renovat pe interior, avizierul era o rușine.

Citește mai departe →

Improvizații (IV) – Bancul cu blatul

Prin toamnă am luat un mic banc de lucru, reglabil pe înălțime și cu blatul rabatabil și, la rândul lui, reglabil pe lungime prin două manivele care apropiau sau depărtau cele două jumătăți componente. Avantajele nu le mai enumăr, pentru că l-am folosit de toți banii, chiar dacă l-am luat cu 110 lei mai mult decât costă acum. Și apoi, sunt oricum evidente.

Rezultatul final

Rezultatul final

Mai puțin evidente sunt dezavantajele: materialul din care e făcut blatul seamănă cu un soi de MDF, doar că nu pare să fie. E foarte ușor de penetrat și un pendular mai pricopsit intră-n el aproape fără să-ți dai seama, cam ca Dânsa-n găleată. Apoi, mi-aș fi dorit să fie o idee mai lung și o idee mai lat și, în sfârșit, să fie ceva mai greu, deci și mai stabil.

Citește mai departe →

Taburet multifuncțional

Pentru că nici măcar un băț nu se poate pune-n vânzare până nu-i declarat ca fiind mai-multe-în-1 (e lung și, în același timp, cilindric și de culoare maro), mi-am zis că aș putea totuși gândi și executa și eu un taburet care chiar să fie multifuncțional.

După ceruire

După ceruire

De fapt totul a pornit de la faptul că nevastă-mea, așa cum șade bine unei muieri, nu e tocmai girafă și are nevoie să se cocoațe pe câte ceva pentru a ajunge-n locurile mai înalte din casă. Cam strâmbă din nas la scaunele normale, are ceva, nu pot să-i zic rău de înălțime, care-o face să se crizeze când se vede la mai mult de câteva palme de podea pe niște chestii cu picioare subțiri.

Citește mai departe →

Mambo Number Five – Sumar tehnic și considerente filozofice

Am simțit construind acest sistem de dulapuri o satisfacție pe care n-am simțit-o scriind nici cea mai reușită componentă software. Într-adevar, este ceva imaterial în a scrie cod, ceva care sfidează și eludează acel ultim și autentic nivel al satisfacției: a pune mâna, a mirosi, a interacționa fizic cu rezultatul muncii tale.

Master of disasters

Master of disasters

Contemplând lucrarea și scriind introducerea de mai sus, mă îndrept fără să vreau cu gândul spre vorbele lui Șatov:

– Ascultă, caută-l pe Dumnezeu pe căile muncii; totul aici stă; dacă nu, dispari; dispari ca un mucegai, găsește-l prin muncă. (…)
– Prin muncă țărănească. Du-te, leapădă-te de bogății… Aha! râzi, ți-e frică de ridicol?

De fapt, nu chiar fără să vreau. E o replică ce mi-a răsunat în cap încă de când am citit-o, iar acum doar s-a agățat precum o lipitoare, dar care nu ia, ci dă. Dă sens întrucâtva unor imbolduri naturale, aruncă puțină lumină asupra lor.

Citește mai departe →

Kur-papier-rollen-supporten

Este lesne de-nțeles că mi-a rămas suficient material după dileala cu sistemul de corpuri construit pentru baie. Multe resturi de panouri de molid și câteva resturi de fag (mă refer la fag ca specie de lemn, desigur, deși probabil denumirea ar trebui schimbată în ceva mai cuprinzător – sic! – dar și nejignitor – dublu sic!).

Să-i zic Ancora?

Să-i zic Ancora?

Resturile de molid le-am pus la lucru încropind un taburet multifuncțional (despre care am să povestesc separat), iar cele de fag, printre altele, pentru un suport pentru… role de hârtie igienică care să meargă cumva la set cu mobilierul propriu-zis. Chiar dacă – în cantitate absolută – nu aveam foarte mult lemn la dispoziție, pentru obiecte mici era suficient cât să pot să mă abat spre forme mai elaborate.

Citește mai departe →

Mambo Number Five (VI)

Muzica
Deloc surprinzător…

Mi-aș fi dorit să iasă cinci articole în cap, dar, asemenea lui Bulă care, încercând să asambleze un Pegas, tot mitralieră rezulta, la fel și mie, încercând să adun cinci articole, tot șapte mi-au ieșit. Iar acesta e al șaselea și ultimul referitor la execuție. Cum folosesc deja de o lună bijuteria, îmi permit să scriu o idee mai relaxat, de la înălțimea trufiei ușor sporite, înmuiate numai puțin de un păhăruț de single malt.

Ladies and gentlemen, this is mambo number five!

Ladies and gentlemen, this is mambo number five!

Mai rămeau, desigur, de lăcuit masca și montat întregul ansamblu. Lăcuitul în sine nu a ridicat probleme, în afară de ajustarea diluției primelor straturi de lac, vopsirea micilor elemente din aluminiu și, mai ales, de faptul că a necesitat o echilibristică enervantă pentru a lăcui când pe-o parte, când pe alta.

Citește mai departe →

Mambo Number Five (V)

Muzica
Morcheeba – Enjoy the ride

Am încheiat lucrarea încă de acum două săptămâni, la exact cinci luni de la prima tăietură. Mă tot plimb pe lângă dânsa cu pas rar și ferm trântit de sus, căci rezultatul e dincolo de ce-aș fi putut visa atunci când am început.

Mi se pare și acum o nebunie peste orice închipuire, dar e acolo, e gata și-și îndeplinește rolul cu decența vechii aristrocrații. Acum, într-adevăr, simți că te așezi pe tron și, în caz că vă-ntrebați, nu e doar efectul secundar coroborat al lacului și diluantului.

Testat cu succes și pe pisici

Testat cu succes și pe pisici

Mai aveam deci, în punctul în care lăsasem povestirea, de tăiat și asamblat sertarul, caseta-suport pentru sertar, acoperirea fundului și plinta ce urma să acopere rosturile din jurul poliței. Evident, și finisajele, lăcuitul și montarea feroneriei pentru sertar și ușile măștii. Și, fiindcă îmi rămâneau câteva plăci de lemn în plus, câteva accesorii.

Citește mai departe →