E un loc la țară, îi zice lumea Valea Viilor. Acum denumirea e-n răspăr cu starea de fapt, dar când eram mic încă era plină de vii, mai cu seamă pe malul stâng al pârâiașului care trece pe-acolo. Aveam și noi două: aia Tânără, și-aia Bătrână sau ceva în acest gen.
Ilustrație de B.Z.
Pare, dacă stau să mă gândesc mai bine, o mică bucată ruptă din Transilvania și transplantată acolo, iar locuri precum acesta sunt mai dese prin acea parte a Câmpiei Române decât s-ar putea crede. În satul vecin sunt și niște canioane de pământ foarte spectaculoase.
A fost și un lac pe vale, aproape de intrarea-n sat, pe care nu l-am prins, a fost secat spre începutul anilor ’60. Barajul încă exista, precum și căminul stăvilarului. Locul e foarte potrivit pentru așa ceva, are malurile abrupte și înalte, mai ales cel drept, motiv pentru care iarna se strângea acolo tot păsăretul din sat și se dădea cu sania. Alt loc mai bun nu cred că era.
