Zile lucrătoare

Muzica
John Mellencamp – Human Wheels

Fiindcă vara era într-una din acele etape existențiale în care plouă-n week-end și soare-n timpul săptămânii am decis că cea mai bună apărare e atacul și, dacă vreau să mă și bucur efectiv de o excursie, trebuie să inversez rolurile. Am căzut la înțelegere să fur două zile din timpul săptămânii și să lucru în week-end, am încărcat Nărăvașa și am plecat de-acasă.

Înger parc

Înger parc

Rezervasem un loc la Port Cetate, că, în timp ce nevastă-mea dorea să facă un pic de plajă, eu doream să zac câteva ore cu o carte sau ceva. Și, privind retrospectiv, am avut un gheșeft mai bun, pentru că plaja nu-i așa bine-ntreținută și nici apa așa curată. Dar ieșirea a fost binevenită, iar noaptea petrecută acolo cu atât mai mult.

Citește mai departe →

Improvizații (II) – Hidroizolare glafuri exterioare

Motto
Cine v-a lucrat aici, că și-a bătut joc de dumneavoastră!
– Vorbă din popor

Ne-au izolat, într-un târziu, blocul. O singură scară, patru etaje, cam șase luni a durat. Am niște vecini care se mai ocupă cu construcțiile și sunt și mai tipicari și au stat cu ochii pe ei să iasă cât de cât ok. Nu că n-au fost gherle, că au fost.

La bucătărie

La bucătărie

Una din ele m-a tracasat în mod deosebit, pe lângă faptul că mi-au găurit tavanul de la balcon, anume că au lăsat glafurile exterioare de jos tencuite doar la prima mână (și asta foarte aproximativ) și neastupate de niciun fel pe la colțuri și îmbinări, în ideea în care vin oricum cu pervaz la fiecare.

Citește mai departe →

Kashtan-1

Motto
And that’s how it came to pass, that on the second-to-last day of the job, the convict crew that tarred the plate factory roof in the spring of ’49 wound up sitting in a row at ten o’clock in the morning, drinking icy cold Bohemia-style beer, courtesy of the hardest screw that ever walked a turn at Shawshank State Prison…The colossal prick even managed to sound magnanimous. We sat and drank with the sun on our shoulders and felt like free men. Hell, we could have been tarring the roof of one of our own houses
– Shawshank Redemption

Cam lung motto-ul, așa-i? Din păcate nu puteam extrage ceva mai scurt fără să devină obscur: în timpul unor așa-zise relaxări date cu lingurița, venite la pachet cu amenințări de tot felul, văzută de naivi drept libertăți care pot fi acordate sau revocate prin mizericordia sau înțelepciunea vreunui limbric cu șarpele învârtoșat pe băț, e bine să-ți tragi seva de undeva, să-ți găsești un acoperiș precum pușcăriașii din film.

Kashtan-1

Kashtan-1

Să fie Zăganul, deci, muntele care-i o eternă amintire: ți-l aduci aminte chiar dacă n-ai fost acolo, îl știi deși nu l-ai văzut. În ciuda numelui, nu zboară cel mai sus, dar păstrează astfel frumos amintirea a ceva ce nu mai există.

Citește mai departe →

Mambo Number Five (II)

Muzica
Bucovina – Suntem aici

Rămăsesem cu primul corp montat la modul brut, adică doar cu câteva finisaje elementare. Și, copleșit de viciul apectului îngrijit, înainte de a mă apuca de al doilea corp am închipuit un desen care să curpindă fronturile corpurilor 3 și respectiv 2.

Grasul aprobă din nou

Grasul aprobă din nou

Fiindcă e mai degrabă departamentul nevesti-mii decât al meu, i-am dat temă de gândire în direcția unui peisaj marin cu o corabie și ceva lighioane pe sub apă. Între timp le-am și terminat și cred că dau foarte bine, dar ajungem mintenaș și acolo.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 2 – Praf și pulbere

Nemaiavând practic nimic cu care să facem focul, dimineața s-a scurs foarte repede și frugal, nici măcar un nes, pentru că rece oricum n-are farmec, chiar dacă poate fi preparat. Dar asta nu-nseamnă c-a fost o dimineață ratată. Dimpotrivă. Plecând repede la drum, ne-am permis, înainte de-a coborî, să explorăm valea câțiva kilometri-n amonte.

Valea Stanciului (1)

Valea Stanciului (1)

Nu mai țin minte exact cât am urcat, am mers mai mult la întâmplare, oprindu-ne din loc în loc pentru diverse mici explorări. Mi-am notat atunci că valea Stanciului merită o excursie aparte, doar pentru ea. Spre rușinea mea, am pierdut notița și am regăsit-o abia astăzi când formalizez darea de seamă, ce-i drept de o manieră necolocvială.

Citește mai departe →

Mambo Number Five (I)

Motto
Căci celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are i se va lua chiar şi ce are!

Acum puteți interpreta cum vreți replica de mai sus, dar adevărul e că, odată ce omul vede că poate să-ncropească un scaun și să nu cază numaidecât bate la porțile cerului și, uneori, i se și deschid; iar când își bagă-n cap că nu și nu, nici pe pământ nu-și mai găsește loc.

Grasu aprobă

Grasu aprobă

În ceea ce mă privește, după ce am constatat – nu fără oarecare surprindere – că uscătorul meu de rufe nu doar că nu s-a prăbușit după prima probă încărcat la maxim, ci a dus bine mersi până acum cu îndârjirea unui asin tot ce am pus pe el (evident, rufe, nu hipopotami), ei bine, mi-am șoptit în barbă că, deși prematur să bat la porțile cerului, pot oricum trage foloase din perechea de trăiri contradictorii ce se cuibăresc în sufletul celui care lucră cu mâna: un soi de întinerire sau poate chiar exaltare, pe de o parte, un soi curat de trufie, pe de altă parte, dacă poate fi vorba de așa ceva.

Citește mai departe →

Grigori

Motto
– So you found out you’re not a business man after all
– Just a man!
– An ancient race! Other Mortons will be along and they’ll kill it off!
– Once upon a time in the West

Un fel de „timpul nu mai avea răbdare”, dar cu săbii și mitraliere rusești. Mă rog, esențialul cărții – Donul liniștit – e altul, anume evoluția personajului principal, Grigori Melehov (care, în treacăt fie spus, seamănă în linii mari cu Iuri Jivago în ceea ce privește anumite trăsături sufletești).

"Donul" liniștit

„Donul” liniștit

Ei bine, Grigori, cazac de Don, începe războiul în armata imperială; după revoluție se mută în tabăra Roșiilor, în timpul razboiului civil, apoi se retrage din cauza direcției aceleiași revoluții, oripilat de crimele inutile pe care le comiteau Roșiii, care păreau că nu se diferențiază de Albi decât prin culoare și prin faptul că voiau să ardă din temelii vechea lume, pentru a se pune cu orice preț stăpâni pe ruine.

Citește mai departe →

La pizdoiul cât găleata

Un cititor perspicace sau măcar eficace se va fi prins deja că este un titlu-capcană, că evident nu poate fi vorba despre o drumeție pe valea Gaura în sus, cum s-ar gândi orice om normal când îl citește.

Mierea nu e doar pentru urși

Mierea nu e doar pentru urși

Dar, dacă, compromis de o sinceritate vădit prost-plasată, am recunoscut deja că este o capcană, trebuie să recunosc și că v-am mințit pe jumătate: n-am fost pe valea Gaura în sus, dar am privit spre dânsa-n jos. De pe vârful Scara.

Citește mai departe →

Un pachet de Bucegi

Motto
De-ai ostenit, / nu-i osteneală în tine,
ci e viață, / așa că haide,
pune dreptu-n față.
– Cristian Lupașcu

Era vorba să mergem prin Bucegi, spre vârful Scara, însă tovarășul cu care planificasem tura mi-a dat mesaj că e la ciclu și că nu știe dacă poate veni. Nu râdeți, tocmai își făcuse transplant de uter și-și luase foarte-n serios rolul. Mâine-poimâine îl vedeți însărcinat la televizor, la oră de maximă audiență.

Pe Brâna Caprelor

Pe Brâna Caprelor

Ei bine, mi-am zis, până te decizi dumneata eu m-am și-ntors. Așa că m-am suit în Nărăvașă și, fiind abia cinci jumate dimineața, am croșetat rapid șoseaua până la Uzina de Apă din Râșnov, unde am parcat.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 1 – Țâțele și Mireasa

Bucureștiul, îmi imaginez, se scălda încă-n căldură, deși era abia șase jumate dimineața. De altfel, peste numai trei ore urma și noi să trecem prin aceeași soartă, dar adăpostul văilor aduce un vag avantaj: în loc să fierbem în suc propriu, trăgeam sacii de dormit până sub nas, de frig.

Bună dimineața!

Bună dimineața!

Într-un târziu, m-am extras din cort și am reîntărâtat focul: i-am zis de mamă, de frați, de surori, de toți sfinții până s-a aprins de tot. În celălalt cort încă se sforăia. Îmi cam mijea și mie a somn, odată că era totuși abia șase jumate dimineața și apoi mă-ndemna fornăitul muncitoresc. Dar era o dimineață rece, frumoasă, liniștită, așa că am coborât la râu, m-am spălat până-n brâu cu apa rece ca gheața și m-am întors alt om.

Citește mai departe →

Starbuck, what do you hear?

Motto
– Lee said you once gave him something before a mission, a lighter.
– Belonged to my father. Foolish to think a hunk of metal could keep him safe.
– And yet that’s what we do isn’t it. Hang onto hope in every hopelessly irrational way that we can, but not like those poor bastards, giving away their luck just when they need it most. Its like they’ve given up.
– Lampkin vs Adama, BSG, S04.

Dacă crezi că Battlestar Galactica este Science Fiction, atunci bănuiesc că poți crede orice. Înduioșătoare naivitate și nici măcar nu este singura formă sub care se manifestă: există o cantitate considerabilă de logoree impudică sub forma unor derivate realizate de fani, onești probabil în atașamentul lor, prin care încearcă-n fel și chip să scotocească o modalitate de a face cumva respins atacul roboților, eventual de către un singur comandat inspirat.

Este de înțeles, un eveniment extinctiv de o asemena magnitudine este de neînchipuit: de la 12 planete și câteva miliarde de oameni, la 50 000 înghesuiți în căruțe spațiale. Este o premisă curajoasă, dură, dar pentru ce? Pentru un simplu SF? Dar serialul intenționat nu explorează elementul știință și, cu toate astea, a căzut pradă taxonomiei celei mai apropiate de formă, iar nu de fond. Păcat.

Citește mai departe →

Rafting pe uscat (II)

A face lucruri cu mâinile tale mi se pare ceva foarte prețios. Și nu mă refer la a repara o spărtură, a da cu vinarom sau alte asemenea, preocupări evident nu fără valoarea și importața lor, ci la construi per-se de la zero diverse obiecte. Mi se pare, printre altele, o preocupare care te întregește.

Rezultatul final

Rezultatul final

După cum ziceam înainte, chiar dacă o consideram din capul locului o ștrengărie, mă apucasem oricum să schițez un uscător de rufe care să fie montat pe raftul instalat pe balcon. Fiind un obiect ce reclamă mai multă finețe în execuție decât un raft, mă așteptam să nu iasă mare lucru. De fapt, mă așteptam să nu iasă deloc.

Citește mai departe →

Tura Introvertiților (III) – Da, se poate Oslea

Un zgomot tectonic primordial răzbătu din cort spre creierii munților și mă trezi din cele trei visuri recursive în care mă scăldam. Nu era de la mine. Un alt zgomot, un fel de replică, timidă ca densitate-a decibelilor, dar compensând pe alte planuri, s-a făcut auzit. Acela era de la mine. Și, evident, tocmai acum se blocă fermoarul cortului.

Da, se poate Oslea!

Da, se poate Oslea!

Scot nasul afară. Îngheață. Îl bag la loc înăuntru. Cade. Îl pun la loc până să nu devină și el general, apoi îl scot din nou afară. Apoi trag și restul din mine. Ici colo în vatră, câțiva licurici ai focului încă luceau în bezna dimineții. L-am ațâțat, am pus niște vreascuri păstrate din ajun anume pentru acest scop, am scos cana de aluminiu pe care o car mereu după mine de mai bine de zece ani și am pus apă pentru nes.

Citește mai departe →

Tura Introvertiților (II) – Piatra Iorgovanului

Ne-am trezit înainte ca soarele să treacă de culmile din jur. Era frig, dar plăcut, neamenințător și aseptic. M-am dus la izvorul cu robinet care se afla la câteva zeci de metri în fața refugiului și m-am spălat până-n brâu. Frigul de afară părea canicular pe lângă apa izvorului. E genul de experiență care te face să-ți simți sângele curgând prin vene precum un fluviu de grohotiș.

La drum din nou!

La drum din nou!

A fost o dimineață lentă. Ne permiteam această risipă nevinovată. Ziua era încă lungă și nici nu aveam mult de mers. Am avut timp de două cafele chiar, de un mic dejun pregătit și savurat pe îndelete, de savurat și răsăritul, atât cât a putut fi prins din gura acelei căldări.

Citește mai departe →

Improvizații (I) – Corp suspendat pentru Billy

Biblioteca Billy de la Ikea este un sistem rezonabil. Se întâmplă să am trei generații în casă și, chiar dacă este limpede că au diminuat calitatea materialului denumit, optimist și trufaș, MDF, tot ergonomică este. Unii s-ar putea să o găsească un pic anostă, dar face parte din adaptabilitatea ei.

Corp suspendat Billy

Corp suspendat Billy

În orice caz, ce le lipsește cu adevărat din sistem este un corp suspendat. Au corpuri la semi-înălțime, au corpuri înălțătoare, au polițe suplimentare, au câteva feluri de uși (inclusiv pe dimensiunile corpurilor sumplimentare), dar nu au corpuri suspendate.

Citește mai departe →