Cu boxa bluetooth la dentist

Mi-am luat la un moment dat, de curând, un Marshall Acton III. Boxă bună, alimentată sănătos direct de la rețea, la care te poți conecta inclusiv prin bluetooth. Frumos, elegant, însă doar cât de cât, pentru că are o meteahnă extrem de supărătoare: după zece minute de nefolosire întră-n stand-by, se deconectează de la calculator și rămâne așa până fie rotesc un buton oarecare, fie o reconectez explicit din Vindoză.

Inovare-n tehnologie

Inovare-n tehnologie

Mare păcat, mai ales că intrarea-n stand-by nu poate fi nici dezactivată, nici configurată la un interval mai mare. Ajung, astfel, să mă reconectez manual de fiecare dată când opresc sunetul dintr-un oarecare motiv. Nu e singurul model gândit cu zonele mai întunecate ale părților dorsale, ba mai mult, se pare că au scos posibilitatea de-a dezactiva acest iritant stand-by.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (II) – Cozla – Bigăr – Dubova

Rămăsem la cabana Cozla, angajat într-un somn odihnitor pe malul Dunării, la numai câțiva metri de clipocitul său înșelător, prelungit cu o oră de faptul că la graniță semnalul Vodafone mai mereu se fâstâcește și telefonul basculează la vecini. Micul dejun a fost extraordinar, insist pe asta pentru că aș putea să nu mănânc o zi-ntreagă atâta timp cât dimineața mănânc îndestulător și, la cum s-au desfășurat lucrurile, a fost mai mult decât necesar. Păcat, mare păcat că astfel de locuri nu sunt deschise publicului, de vreme ce oricum sunt finanțate din bani publici.

Dunărea la Cozla

Dunărea la Cozla

Ziua 3

După o poză de grup în fața cabanei, ne-am despărțit de celelalte echipe și-am făcut cale-ntoarsă-n Berzasca. Teoretic, ar fi trebuit să avem o întrevedere cu primarul comunei, practic, nu s-a mai întâmplat. Subiectul ar fi trebuit să fie un proiect al revitalizării mocăniței care urca pe valea Berzasca și apoi se ramifica pe văile Ilovița, Dragostele și alți afluenți mai mici.

Citește mai departe →

Inutilitarul woke – Samokritika pentru aitiști

Acum că managerii de proiect au găsit modalitatea de-a gestiona proiectele și echipele astfel încât să fie totul livrat la timp și, bien sûr, la cheie, a mai rămas un singur lucru de făcut: poliția șirurilor de caractere pentru a asigura un limbaj incluziv (???) astfel încât nimeni, nicicând, nicăieri să nu se simtă lezat în naturelul său simțitor.

Reeducare socială

Reeducare socială

Iaca prieteni, fidel cu proverbul pisica, de n-are treabă, se linge-n cur și-și face rană, există o unealtă care ajută le nouveau prolétariat la-mplinirea acestui deziderat. Este vorba de (in)utilitarul woke, un util asistent în procesul de samokritika, cu care [mai ales] toți cei din Sovietul de la Bruxelles suntem datori.

Citește mai departe →

O fi el verde, dar tot comunist rămâne (II)

Probabil campion național la futengrijism, chiar rege neîncoronat, electrocutator de angajați hotelieri și promotor al mitralierii celor care opresc la STOP la Sinaia, al împușcării cu luneta a celor care intră-n mare pe steagul roșu, campion la azi-am-condus-and-furious, prolific formator de opinie și agregator de știri, cetățean model al Yevropeyskiy Soyuz, domnul nostru e foarte îngrijorat de tendința bucureștenilor de-a-și găsi de lucru-n trafic, poate mai abitir atunci când are el treabă-n Capitală, tot cu mașina.

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Vă căutați cam mult de lucru cu mașina

Fiindcă sunt cusurgiu din fire, trebuie să ridic ferm din sprânceană și să mă-ntreb de ce oare n-a aflat încă de conexiunea feroviară cu Bucureștiul. De bine de rău, între Brașov și București, e foarte bună: rapidă, conexiuni multe, trenuri relativ decente. Din păcate pentru el, suferă de un ghinion enorm: de fiecare dată când își găsește de lucru aici are treabă de-așa natură-ncât nu poate lua trenul.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (I) – Pregătiri, Oravița – Belobreșca – Cozla

În 2013 o asociație, ROI, a organizat o recunoaștere a variantelor de trasee care pot fi întreprinse cu pornire din zona malului românesc al Dunării. A fost de fapt un efort româno-bulgar, în sensul că echipele s-au format, pe cât posibil, jumătate din români, jumătate din bulgari. Dacă nu mă-nsel, finanțarea a fost atrasă prin niște programe europene.

Turul Dunării 2013

Turul Dunării 2013

Mi s-a părut interesant proiectul, așa că, atunci când mi s-a propus, m-am implicat și eu, mai ales că parcursesem Dunărea de la Baziaș la Călărași cu doar doi ani înainte. Dacă ar fi fost o simplă repetiție, cu tot interesul accentuat pe care încă mi-l suscită zona… m-aș fi limitat doar la sfaturi, însă, fiind vorba de mai multe echipe, a fost un demers nu doar extensiv, ci și intensiv, adică toate echipele ar fi acoperit întreg terenul de joacă, iar fiecare echipă-n parte ar fi aprofundat anumite aspecte sau locuri, unele situate și la distanță de aproximativ 60km de cursul Dunării.

Citește mai departe →

Hai să mâncăm, la buci să dăm

Aș dori pe această cale să le arunc mănușa salvatorilor de planetă, babe-n pandemie, luptătorilor din termostat – într-un cuvânt, neomarxiștilor strânși în jurul coaielor mumificate ale lui Lenin cu o soluție sigură pentru rectificarea situației planetare și aducere păcii Universale, a Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.

Fiindcă, mânați de-o prostie marțială, tot sunt dânșii dornici de stări de urgență, fiindcă tot le bălește gura după comunism, propun, într-o încercare naivă de-a lucra cu materialul clientului, ca un an de zile toată planeta să nu facă altceva decât unul din trei lucruri:

– să dea la buci;
– să mănânce;
– să muncească prin rotație pentru întreținerea elementară a civilizației, așa cum o fi ea prin diversele părți ale lumii.

Expunere de motive

Extremă dreapta, strigă toți ca dintr-un piept! Deja menționând coitul, socot că i-am plasat într-o oarecare contradicție interioară, însă nu-i cazul să ne pripim să respingem a-priori: chiar dacă pare un pic șăgalnică și vag nerealistă, e mult mai realistă decât soluțiile lor, ba încă are și-o tușă de noutate absolută: nu are decât părți bune (probabil singura variantă de comunism care nu are decât părți bune, însă anume pentru că-i comunism de extremă dreaptă).

Citește mai departe →

Rhododendron (IV) – Răsărit, vânt și retragere prin Șaua Huluzu

M-am trezit devreme, parte pentru că mă tracasa foșnetul cortului în vânt, aducând oarecum cu o bășină prelungă trasă după o fasole nefiartă (cine știe cunoaște!), parte deoarece chiar intenționam (desigur, intenția nu-nseamnă niciodată automat și execuție): valea aceea prezintă o pronunțată orientare Estică, iar un răsărit ar fi-nsemnat un mic spectacol cu bilet în cel mai de soi loc posibil.

Valea Găuri la răsărit

Valea Găuri la răsărit

Așadar, m-am tot vânturat și eu, deopotrivă cu vântul, mai mult din cauză că-nghețam decât din oricare alt motiv. Am putut sta locului doar cât să-mi fac primul nes și prima cană cu cereale cu lapte. Aveam și niște biscuiți de la Renato, de cu o zi înainte, de care foarte oportun uitasem. Nici rău, nici bine, ținând cont că patru zile mai mult am făcut experimente cu mâncarea decât am mâncat. Compensația unui meniu de proletar, fu însă un titlu nobiliar – fie și conjunctural – asupra întregii văi.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (VI)

Pentru cel de-al doilea tronson, grupul de rafturi-dulap aveam chiar mai puține idei decât pentru primul, anume doar dimensiunea generală (2300 mm – înălțime x 190 mm – adâncime x 1250 mm – lungime), faptul că trebuia, prin necesitate, să fie împărțit măcar în trei corpuri și să fie construit pornind de la șase polițe (cu dimensiunea 1250 mm x 190 mm), având câte un decupaj frontal la 45 de grade.

O mică privire către rezultatul final

O mică privire către rezultatul final

Toate celelalte aspecte – împărțirea fiecărui etaj din cele cinci rezultante, înălțimea etajelor și, într-adevăr, dimensiunile celor trei corpuri – au rămas deschise dezbaterii, o parte lămurindu-le abia la final, când am montat primul corp din cele trei. Mai era și problema sprijinului la podea, întrucât, în lumina experienței avute la montajul soldatului universal, picioarele clasice din comerț au cam ieșit din discuție.

Citește mai departe →

Beneficiile alcoolului izopropilic pentru sănătate

Nu vă grăbiți să-l dați pe gât! Nu, lasăți mă sticla jos și-ascultați! Și pâinea! Așa. E vorba de sănătatea mentală, adeseori tulburată de acel dispozitiv pe care ne-am dori să-l dezinventăm (pentru că șanse nu mai are) și, eventual, să-l reinventăm în altă formă oleacă mai puțini medievală: imprimanta, tovarăși, imprimanta.

Cartuș HP 650 negru

Cartuș HP 650 negru

Eu înțeleg că acum preocuparea sunt inteligențele artificiale și-s mai puțin prioritare elemente mai simple, cum ar fi gesturi tactile care chiar să funcționeze după actualizări și imprimante funcționale… da, înțeleg asta perfect, atâta doar că-n umila mea părere oamenii au învățat deja și singuri să compună în stil asemănător și cu vocabular specific roboților, nu-i musai nevoie de eforturi suplimentare aici.

Citește mai departe →

Valori europene

Toată lumea bună, everybody who’s somebody, cum s-ar zice, știe că-i mai bine cu valori europene decât fără valori europene (ba până și mamarea de la țară știe de valori europene, așa cum au apărut prima oară prin anii ’50). Plebii separă cuvintele-n frază cu puuula mea, oamenii educați le separă cu sintagma vaaalori europene, elitist dând ochii peste cap. Crema cremelor, în plus, se unge dimineața din creștet până-n tălpi cu valori occidental-europene (acum la reducere la farmacia Tei, click aici pentru un voucher de reduceri suplimentare).

Valorile occidental europene veghează pentru tine

Valorile occidental europene veghează pentru tine

V-am euro-suscitat, euro-excitat, euro-exaltat euro-interesul? Ei bine, luați un euro-palet, fixați-l cu euro-șuruburi, trageți o pernă, așezați-vă-ntr-un mod comod-euro-reglementar și, înainte de a discuta care sunt valorile occidental europene și euro-atlantice (pe denumirea lor completă), trebuie să v-amintesc – neironic – că euro-experți mondiali de renume afirmă cu tărie (probabil cincizeci de Săniuța) că valorile europene n-au niciun fel de efect secundar și reprezintă singura modalitate pentru obținerea democrației, adică acel fenomen care garantează că individul nu are vreun soi de valoare în afară de dictatul unităților statale.

Citește mai departe →

Improvizații (XI) – Suport pentru pietre de ascuțit

Am cumpărat la un moment dat un set de trei pietre diamantate mici (15.2 cm x 5.08 cm, grosier, fin și extra-fin) pentru a-mi ascuți dălțile și, în general, elementele mai înguste. Problema cu acele pietre e că, neavând cine știe ce inerție, chiar și cu picioarele antialunecare incluse-n pachet, tot nu sunt foarte stabile: ori alunecă (e drept, mai în scârbă), ori dau să se răstoarne.

Suport pentru pietre de ascuțit

Suport pentru pietre de ascuțit

Făcui și eu, deci, ce-au făcut și-alții până acum, adică un mic blat pe care să le fixez. Luai un rest de placaj de fag (lemn, nu altceva), am tăiat părțile cu furnir ușor umflat și m-am asigurat că-s toate unghiurile drepte. Am tăiat bucata rămasă-n două și-am lipit jumătățile-ntre ele, obținând un blat rezonabil ca dimensiune, gros de 24 mm și suficient de masiv cât să nu plece la plimbare.

Citește mai departe →

Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe →

Oh, Bernardo (I) – Părți bune și nebune ale fierăstrăului de banc TK 250 PRO

Primul meu fierăstrău de banc a fost un Bosch GTS 254, suficient de bun pentru ce aveam nevoie atunci (sau măcar pentru ce am crezut la-nceput că am nevoie) și, în orice caz, unul din rarele cazuri în care pentru o sumă de bani primești rezonabil de mult în ceea ce privește calitatea și utilitatea.

TK 250 PRO și accesorii; privire de ansamblu

TK 250 PRO și accesorii; privire de ansamblu

După un timp (relativ scurt) mi-am făcut o idee ceva mai clară vis-a-vis de, să zicem, profilul nu musai ideal, cât mai bine conturat, mai bine lămurit a utilajului potrivit (o să numesc doar patru, deși au fost mai multe considerente accesorii – bune de avut, dar fără pagubă dacă nu ar fi fost îndeplinite):

– în primul rând, o capacitate de tăiere în jurul a 700-800 milimetri (mă refer, evident, la ce poți tăia măsurând pe rigla mașinii, cea la care aliniezi gardul);
– în al doilea rând, neavând foarte mari așteptări de la extracția propriu-zisă de rumeguș, ar fi fost bun măcar unul care să fie mai bine închis, astfel încât prisosul să nu se-mprăștie otova peste tot;
– în al treilea rând, ar fi fost binevenită o mai consistentă inerție, având vise umede cu o masă din fontă forjată, nu din aluminiu, pe care eventual s-o și pot lustrui (onest fie spus, GTS-254 poate fi prins de podea și poți să prelucrezi piese grele chiar dacă el însuși e ușor);
– în sfârșit, motor cu soft-start, adică să nu pornească din prima cu puterea maximă, ci gradual, ceea ce s-ar traduce în faptul că trage treptat curent din rețea până când ajunge la turația de lucru.

Citește mai departe →

Rhododendron (II) – Din Slivei spre Zănoaga Mare prin două anotimpuri

S-a dus draima avântul meu muncitoresc de-a mă trezi militărește la ora șase; șase și ceva, fix! Ceasul a sunat, am ridicat capul din câlți, cortul, verde așa cum e, bătea spre roșiatic, semn că răsăritul (spre care aveam deschidere parțială) mă invita afară, așa cum ne dădusem întâlnire. Regret, totuși, să vă spun că n-am fost parolist: pe la jumătatea distanței spre fermoar, am adormit la loc și-așa rămăsei încă o oră și jumătate. Îmi ajunsese trezitul de la ora patru jumate din ajun, ca să nu mai vorbim de clipocitul soporific al pârâului.

Dimineața

Dimineața

Așadar, pe la șapte jumate scosei nasul din cort. Oricum nu mai era de stat, că-ncepuse deja să fiarbă înăuntru de la razele directe ale soarelui. Cu atât mai bine, l-am împachetat uscat. M-am îndreptat spre zona de spălat, m-am bălăcit până-n brâu și-am stat așa până m-a uscat vânticelul – nici rece, nici cald – ce umbla mahmur prin vale. Nu că recomand, dar, dacă nu ești prea sensibil (și nici n-ai piele de crocodil), amalgamul de senzații este foarte plăcut.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (V)

S-ar putea, într-un fel, spune c-am luat-o la propriu pe ulei. Cu alte cuvinte, după grunduire, am ales să finisez dulapurile cu ulei (operațiune cu deznodământ ușor în fara potecii scontate, nu din vina produselor folosite, ci din cauza așteptărilor mele). Mai exact, cu acest hard top oil colorat (oare-i ceea ce se numește danish oil?), din care-am luat pentru testare două nuanțe – nuc mediu, respectiv nuc închis – rămânând în final cu prima din ele.

De bine, de rău...

De bine, de rău…

Aminteam că așteptările mele nu au fost tocmai bine calibrate, e cazul să și detaliez. În primul rând, am făcut greșeala să-l tratez mai mult ca pe un lac, ipoteză de lucru complet greșită, mai ales din punct de vedere al penetrabilității, deși au unele caracteristici comune, cum ar fi formarea unei suprafațe dure și, judecând după solventul folosit, tind să cred că-mpart și unele componente chimice.

Citește mai departe →