Arhiva autorului: Alex B.

Manțocării cu Mono Cecil

Să presupunem că, total benign și mânat de duhul blândeții, ai nevoie să ajustezi capabilitățile oferite de o aplicație la al cărei cod sursă nu ai acces neam. Să mai presupunem că aplicația este scrisă-n .NET (ce convenabil!) și că ajustarea capabilităților e controlată direct dintr-o clasă anume dintr-un assembly oarecare, prin niște proprietăți ce returnează un simplu true/false (cel puțin legat de aspectele care importă).

Motanul Patraulea, făcându-mi code review

Motanul Patraulea, făcându-mi code review

Poți să livrezi la rândul tău scuze sau poți… să-ți creezi o variantă modificată a assembly-urilor în cauză astfel încât să-ți poți vedea mai departe de lucru, de viață și de facturile care te vor îmbogăți dincolo de cele mai umede visuri ale avarului.

Și, de 10 Euro, poți să iei un ecler și un cico nevesti-tii că te suportă așa programator cum ești (ah, drama fiecărui om ce face umbră pământului, unii cu folos, alții fără: vrea să fie primit de semenii lui așa cum e, dar nimeni nu-i obligat să o facă!). Iar dacă nu ai sau e prea cățea independentă ca să merite, poți lua de 10 Euro bobițe pentru motanul Patraulea.

Citește mai departe →

Munții Cernei după două săptămâni în Dobrogea

Muzica
Eric Clapton – Layla (Unplugged)

După plimbarea pe valea Mahomencea am decretat într-o doară, mai mult ca pentru mine, că anul ăsta o să fie anul Dobrogei. Vorbă mare, fără doar și poate și nu știu ce-o să se aleagă de o socoteală așa de lungă, mai ales că ața mă trage-n multe direcții, dar, până una alta, încărcai rucsacul în Nărăvașă și pornirăm înapoi. De data asta, spre Yayla. Sau, dacă vreți, General Praporgescu.

Gradient

Gradient

Yayla, cică, în turcește înseamnă, zone înalte (adică zone montane, mai cu seamă platouri înalte). Strict pe numere, ar putea să pară o glumă, dar la fața locului, nu ar fi nimic de comentat. Asta presupunând că obârșia numelui (care e-mpărțit de sat, valea pe care e așezat, depresiunea care le conține pe ambele și pasul prin care se coboară acolo, cum vii dinspre Horia pe DN22D) stă-n atari rădăcini semantice.

Citește mai departe →

Șase sute cincizeci și șase

Muzica
Ben Howard – Time is Dancing

Vă vine să credeți sau nu, era o vreme, nu demult, când se putea ieși din casă pe mai puțin de 100 de lei plus bani de mers pe jos. La fel cum, vă vine să credeți sau nu, mesele și paturile-n familie și-ntre prieteni nu erau divizate cu patalama. Dar, până la urmă, din cocoș nu faci găină, nici din curvă gospodină, iar ce e de ieșit la suprafață iese și oricum asta e altă chestiune pentru altă poveste și o menționez doar pentru că nu mă pot abține să nu divaghez.

Spre Odorhei

Spre Odorhei

În tot cazul, ce-mi pasă mie? Nărăvașa mea merge aproape gratis, dacă mă screm un pic fac mia la plin. Și de câteva ori chiar m-am apropiat de mia de kilometri în mai puțin de 24 de ore, dar povestea de față nu-i una dintre ele. De fapt, nu e vreun soi de istorie în pățaniile alea, au fost mai mult impuse de situație.

Citește mai departe →

Mambo Number Five (V)

Muzica
Morcheeba – Enjoy the ride

Am încheiat lucrarea încă de acum două săptămâni, la exact cinci luni de la prima tăietură. Mă tot plimb pe lângă dânsa cu pas rar și ferm trântit de sus, căci rezultatul e dincolo de ce-aș fi putut visa atunci când am început.

Mi se pare și acum o nebunie peste orice închipuire, dar e acolo, e gata și-și îndeplinește rolul cu decența vechii aristrocrații. Acum, într-adevăr, simți că te așezi pe tron și, în caz că vă-ntrebați, nu e doar efectul secundar coroborat al lacului și diluantului.

Testat cu succes și pe pisici

Testat cu succes și pe pisici

Mai aveam deci, în punctul în care lăsasem povestirea, de tăiat și asamblat sertarul, caseta-suport pentru sertar, acoperirea fundului și plinta ce urma să acopere rosturile din jurul poliței. Evident, și finisajele, lăcuitul și montarea feroneriei pentru sertar și ușile măștii. Și, fiindcă îmi rămâneau câteva plăci de lemn în plus, câteva accesorii.

Citește mai departe →

Ghiaurii

Rareori scriu la cald, multe din jurnalele de tură sunt despre drumeții și excursii făcute și mai bine de zece ani în urmă. Dar uneori e pur și simplu prea mult deodată și îmi este cu neputință să nu povestesc. Și, în același timp, îmi e frică să nu uit sau să nu se-aștearnă praful, cum se-așterne peste tot, chiar și pe cele mai bune gânduri.

Unul din ultimii locuitori

Unul din ultimii locuitori

Cum cine știe și cunoaște, știe și că e vorba de frumoasa și frigida Dobrogea. Îmi imaginez că dânsa trebuie să se uite spre teritoriile de la Vest de Dunăre, inclusiv la unduitorul Arc Carpatic, ca la un fel de nouveaux riches. Ar avea și temeiuri căci, lăsând vechimea la o parte, manifestă un rafinament aristocratic iridescent și cizelat. Fiecare sută de metri în plus sau în minus nu arată a o sută de metri, ci, sub personalitatea violent manifestată, îndreptățită de greutatea istoriei, mai degrabă a o mie.

Citește mai departe →

Informați-vă doar din surse oficiale

Motto
Your friends, they don’t like you very much anymore. You force them to make too many decisions. With me, only one decision: do what I say.
– Calvera, The Magnificent Seven (ăla bun, nu mizeria woke din 2016)

Îmi place foarte mult să mă aplec asupra taxonomiilor de genul conspiraționist/prost – cu-vederi-largi/neprost. Sunt interesante și prin ce pun în umbră nu doar prin ce arată. În definitiv, dacă arunci un bolovan în mijlocul unei turme de oi, fiecare o zbughește încotro apucă, nu toți în aceeași direcție. Și, spre exemplu, în loc să ne preocupăm a dezbate care-i direcția mai bună, poate ar trebui să ne punem întrebarea: cine a dat cu piatra?

Accesul ereticilor strict interzis

Accesul ereticilor strict interzis

Interesantă este și divizarea în sine: toți se poartă ca și cum ar fi strictă și ermetică. Strictă pentru că există doar cele două categorii și cineva poate aparține ori uneia, ori alteia, dar nu amândurora și ermetică pentru că nu se poate trece dintr-una într-alta. Dar mintea omului este nimic dacă nu incosecventă, mai ales atunci când este dusă spre limită, motiv pentru care putem studia tot felul de… aberații statistice.

Pe de o parte, am printre tovarăși unii care molfăie conspirații toată-ziua-bună-ziua, ca și cum n-ar putea trăi decât într-o stare de veșnică alertă, fapt care totuși nu i-a împiedicat să-ntindă antebrațul în semn de supunere față de același sistem despre care vorbesc zi-lumină că le pregătește ceva.

Citește mai departe →

Kobyashi Maru

Am încheiat recent un proiect având interacțiunea cu o bază de date SQL Server prin Entity Framework (EF) 6.3, elemente care nu puteau fi supuse modificării. Nu că ar fi ceva rău, nu că as avea ceva de obiectat, dar este important de menționat pentru restul povestirii.

Ilustrație - DALL-E2

Ilustrație – DALL-E2

Pe lângă legătura standard dintre entități și tabele (sau view-uri) din baza de date, am fost nevoit să folosesc și interogări construite, folosind, Database.SqlQuery<TSmuff>(), pe baza unor funcții SQL ce returnează date tabelare, dar cu parametri ceva mai… deosebiți – TVP, adică Table Valued Parameters.

Acest fapt necesită crearea explicită a unor instanțe de DbParameter; nu pot fi transmise pur și simplu valorile, fapt ce-ar lăsa-n sarcina EF crearea instanțelor de DbParameter atunci când este momentul. Și, ca o restricție suplimentară: Database.SqlQuery<>() acceptă drept argumente ori doar valori, ori doar instanțe de DbParameter; nu poți să le combini.

Citește mai departe →

Metrologul Universal

Mă trezesc dimineața la ora 06:00 antemeridian sau, mai precis, la ora 03:00 UTC antemeridian. Îmi parcurg cei 2437 centimetri până la telefonul din care-mi răsună alarma de trezire în 2.37 pași. În acest timp, alarma sună de exact 12 ori. Lângă telefon, la exact 37 de milimetri se află o ediție de lux a Sistemului Internațional al Unităților de Măsură și, stând cu precizie pe loc, citesc exact trei pagini, timp în care intensitatea luminii variază, în medie, cu 3 lucși.

Îmi place foarte mult această carte, mai ales capitolul în care se povestește despre cum anticii au inventat metrul și celelaltă unități de măsură coerente. Am fost și la Sevres acum exact 2 ani, 5 luni, 2 săptămâni, 3 zile, 10 ore, 5 minute și 10 secunde. Țin minte și acum momentul: mi-au trecut exact 10235 de gânduri prin cap și, prin ceea ce s-ar putea numi suflet, aproape un sentiment. L-aș putea descrie asemuindu-l cu ceea ce oamenii numesc – vag, nepotrivit și fără măsură – fericire.

Același sentiment aproximativ mi-l alimentează și viața perfect ordonată, calculată, după program fixat. Dacă există Nirvana, s-ar găsi într-o existență previzibilă, odihnitoare, din care întâmplarea și lipsa de măsură au fost stârpite cu determinare și precizia unui neurochirurg. Și, cum viața mușcă din tihna și aranjamentele noastre cu o pofta pantagruelică, element numit entropie, nici un efort nu trebuie precupețit.

Citește mai departe →

Unde poți face glume nesărate

Cum nevastă-mea nu a fost chiar dată pe spate de salină, i-am promis că totuși am s-o dau pe spate mai târziu în cameră, însă, dacă tot ne-a rămas liberă și disponibilă o bună parte din amiază, să dăm o raită pe deasupra salinei, adică prin jurul dealului de sare din Praid, care stă ca o insulă între pârâul Corund, Târnava Mică și cele două drumuri naționale care se-ntretaie pe-acolo.

Canionul Corund

Canionul Corund

Dintr-o cochetărie spontană, când am făcut bagajul pentru drum, nu mi-am mai luat și echipamentul de drumeție la mine, cum fac de obicei, pentru a putea slobod improviza și am fost nevoit să abordez traseul în pantofi de stradă și blugi în bleu-gendarme.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 5 – Lupii, băăă

Așa cum desigur vă imaginați, după seara din ajun, nu a fost cea mai bună dimineață a mea. Îmi simțeam măruntaiele arzânde și mare greșeală am făcut atunci că dădui ghes foamei și mâncai ceva. Nu făcui decât să slobod pe Old Faithful, doar că-n jos, nu- sus, măcar că la fel de fierbinte.

Unii urlă la lună, alții la soare

Unii urlă la lună, alții la soare

Mă aștepta un drum greu în față, adică mai mult de zero kilometri. În principiu trebuia să înnoptăm undeva lângă Alba Iulia, fără să știm exact unde.  Dar până la Alba Iulia mai era ridicol de mult și am preferat să nici nu mă gândesc.

Citește mai departe →

Sper că mesajul meu te găsește bine (I)

Bine ați venit la cea mai nouă emisiune a postului nostru de radio online, Sper că mesajul meu te găsestește bine. Am pus bazele acestui program normal într-o societate civilizată revoluționar pentru a-ncerca să răspundem tinerilor antreprenori care nu știu cum să reacționeze atunci când sunt puși în fața unor situații grele sau clienți dificili.

Sursa: Envato Elements

Sursa: Envato Elements

În primul nostru episod vom răspunde lui Pandele Cotrobăianu, care are următoarea problemă:

Stimabile, să-ți dea Dumnezeu sănătate, să ne trăiești o mie de ani sănătoși! Să te ferească Norocul de Omul-Spân și de Femeia-Bărbat. Astea fiind spuse, iată ce nedumerire am. Acum ceva vreme am săvârșit o lucrare pentru un boier și, în aceiași bani, în semn de recunoștință pentru mizericordia vădită lucrând cu un netrebnic ca mine, i-am mai pus și clopoței, i-am mai pus și bentițe, și cuțite care se rotesc.

Citește mai departe →

Domogledul la nevoie se cunoaște

Motto
Informați-vă doar din surse oficiale.

Eram atât de neieșit după ce Supremul Ciuhap și Fostul Angajat de la 958 au binevoit să ne lase slobozi din orașe fără a pune armata pe noi, încât nici nu știam ce vreau să fac mai întâi: drumeție, bicicleta sau să rup mașina-n două. Măcar să fie undeva departe, orice-ar fi, ca să pot să mă bucur și de condus.

Pe Domoglezi

Pe Domoglezi

Am ales Valea Cernei și m-am gândit că poate mai conving pe cineva. Am luat legătura cu câțiva foști colegi de birou, iar răspunsul m-a dat pe spate: le e frică să iasă, ei așteaptă după pandemie. După mine, genul de oameni pe care-i poți strangula și cu telefonul fără fir și n-ar fi așa o problemă ce-aleg ei să facă dacă n-ar cere și armata pe străzi să-i apere de chiaburii ce se-arat-a fi elemente tot mai dușmănoase.

Citește mai departe →

Allegro, Ma Non Troppo

Muzica
Antonin Dvorak – Simfonia Nr. 9

August, dar cu puțin spirit de observație ai fi remarcat că de fapt este din nou Mai, căci adevărata lună a lui cuptor își pierduse la tripou deopotrivă căldura și uscăciunea. Fuseseră, înlocuite, în schimb, de o vreme feciorelnică, adică mofturoasă, plină de pandalii, dar proaspătă, fragedă și cu o natură oarecum reînviată din ofilirea putredă peste care se-ncoronează cu trufie tufele de ciulini.

De pe Harghita-Mădăraș

De pe Harghita-Mădăraș

După o scurtă incursiune în Dobrogea, unde m-am lecuit de pentru o vreme destul de-ndelungată de împrejurimile Tulcei și-ale Deltei Dunării (din simplul motiv că nu am branhii ca să pot respira eficient acolo), dar am și rămas cu câteva idei crețe pentru viitor, în fine, deci, după această scurtă incursiune am zis că tot la munte e de mine și, după o zi de relaș pentru re-echipare, m-am suit în tren cu direcția Rupea.

Citește mai departe →

Săniuța fuge

E un loc la țară, îi zice lumea Valea Viilor. Acum denumirea e-n răspăr cu starea de fapt, dar când eram mic încă era plină de vii, mai cu seamă pe malul stâng al pârâiașului care trece pe-acolo. Aveam și noi două: aia Tânără, și-aia Bătrână sau ceva în acest gen.

Ilustrație de B.Z.

Ilustrație de B.Z.

Pare, dacă stau să mă gândesc mai bine, o mică bucată ruptă din Transilvania și transplantată acolo, iar locuri precum acesta sunt mai dese prin acea parte a Câmpiei Române decât s-ar putea crede. În satul vecin sunt și niște canioane de pământ foarte spectaculoase.

A fost și un lac pe vale, aproape de intrarea-n sat, pe care nu l-am prins, a fost secat spre începutul anilor ’60. Barajul încă exista, precum și căminul stăvilarului. Locul e foarte potrivit pentru așa ceva, are malurile abrupte și înalte, mai ales cel drept, motiv pentru care iarna se strângea acolo tot păsăretul din sat și se dădea cu sania. Alt loc mai bun nu cred că era.

Citește mai departe →

A székely labirintus

Cred că prin clasa a VI-a era, da, prin clasa a VI-a, țin minte că aveam o profesoară de geografie tânără (lucru foarte rar pe vremea aceea), capabilă (lucru și mai rar) și numai bună de iubit, zi-lumină (lucru aproape de-neînchipuit). Suprapusă cu un interes real față de materia respectivă, efectul a fost o amplificare ceva-n genul undelor într-un lac.

Băile Chirui

Băile Chirui

Prin contrast, profesorul dinaintea ei, competent, fără doar și poate, suferea de o pedanterie înfiorătoare, de la care i s-a tras și porecla – Walkie-Talkie. Și n-avea sâni. Este, de altfel, singura materie unde-am luat nota doi pentru că fusesem prins copiind, la o lucrare de control despre o țară slavă cu denumiri din acelea care hârâie, care mârâie, care zgârie. Lăsați ce-nălțime are muntele, ce mai contează, dacă-ncerci să-l pronunți și nu iese decât Crâc-Mâc-Țfâc?

Citește mai departe →