Cu bicicleta

Himere subcarpatine – la Predeal, un pic altfel, un pic altundeva

Vă luai cu mine și plecarăm din Mizille doar s-avem unde și de unde să ne-ntoarcem. Și, dacă tolerați un pic de monotonie, o să urcăm tot prin Tohani, pe unde aveam impresia că nu mai urcasem, păstrând simultan un sentiment c-am mai dat pe-acolo și nu într-o viață anterioară.

Scormonind prin fotografii și prin filmări mai vechi am reușit să reconstitui un traseu ce-l credeam un pic altfel: Mizil – Valea Călugărească – Tătaru – Gornet-Cricov – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte în loc de corectul Mizil – Tohani – Marginea Pădurii – Glod – Sângeru – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte.

Citește mai departe →

Col de Mizille

De pe semețele culmi ale Munților Bărăganului, unde aerul este rarefiat, se poate vedea un punctișor ce decorează rama subcarpatică la jumătatea distanței între Ploiești și Buzău. Poate doar ți se pare, poate că lipsa de oxigen îți joacă un sofisticat renghi, dar permite-mi să-ți dau o mână de-ajutor și să-ți confirm, ai dreptate: acela este Mizilul.

Gara Mizille, Iunie 2023

Gara Mizille, Iunie 2023

Acel orășel are două proprietăți importante și una oarecum secundară: este la doar o oră și un sfert de mers cu acceleratul din București, este situat la poalele Subcarpaților de Curbură deschizând (ori închizând) o multitudine de trasee dichisite de ciclism și are o gară cochetă, chiar dacă decrepită și lăsată de izbeliște ca majoritatea gărilor, transformate din temple în ceva mai imund decât un tripou de cartier.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a X-a – 28 Iulie 2012 – Chichiș – Întorsura Buzăului – Lacul Siriu – Cascada Cașoca. Epilog

Să știți că vorba asta – m-am trezit un om nou – nu-i chiar vorbă de clacă, nu-i ceva aruncat în vânt doar să aibă și vântul ce căra. Uneori e chiar o constatare seacă a unui adevăr banal, căci așa mă trezii, un om nou: fără moleșeală, fără migrene, fără ursuzeală, ci doar cap ușor și voie bună, hrănite din plin de-un mic dejun consistent.

Prin Cheile Buzăului

Prin Cheile Buzăului

Ne-am început ziua ca doi bătrânei, pedalând agale și vizitând biserica fortificată din Prejmer. De după aceste ziduri, de la o distanță sigură, bănuiesc că poți privi dușmanul cu oarecare umor. Iar când te plictisești, poți cânta la orgă, nu la Orgile lui Stalin, acelea au venit mai târziu, ci la așa-zisa Orgă a Morții – o placă pivotantă în plan vertical, cu suport pentru multiple guri de tragere – că trăgeai tot deodată ori pe rând, asta era prerogativul tău de dirijor.

Citește mai departe →

Blitz Radtour – De la Brașov la Deda prin defileul Mureșului

A început din nou acea perioadă din an, când uită Dumnezeu Soarele pe cer atât de mult încât, de când ridică pleoapa de cu dimineață, până când o-nchide pe-nserat trece-atât de mult timp încât te crezi în veacul lui Aitmatov. Se pot petrece multe într-o zi, iar cel ce se trezește de dimineață poate-ajunge oricât de departe-l țin picioarele.

Defileul Toplița - Deda

Defileul Toplița – Deda

În acest asentiment, era o vreme când nu că m-ar fi pasionat în mod deosebit turele lungi, cât mi se păreau mai degrabă un soi de răspuns la întrebarea cât aș putea duce. În spatele interogării nu se află doar o inutilitate, ci și un foc ce-alimentează mocnit un tip foarte special de trufie, ce nu poate fi câștigat decât prin testarea măsurii bizuinței pe propriile forțe. Fără focul ăsta (ori când e scăpat de sub control), omu-i dus pe copcă.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a IX-a – 27 Iulie 2012 – Lacul Sfânta Ana – Târgu Secuiesc – Chichiș

Trezitul a fost suficient de dificil din cauza creșterii-n greutate a capului până puțin sub două tone. A fost singura mea experiență de până acum în domeniul gândirii și simțirii pro-europene. Nu o regret musai, este utilă, începi cumva să ai milă pentru susținătorii de vază al acestui nou tip de comunism, însă n-aș repeta-o și n-aș recomanda-o semenilor mei normali – este foarte dificil să te miști, ești foarte irascibil și trece greu, foarte greu.

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana

Noroc cu cei doi amici din ajun, întrucât ne-am împrumutat din nou pentru un mic dejun și-o cafea. Apoi am coborât tuspatru, purtați de drum și gravitație, până-n buza lacului Sfânta Ana. Cum boxerii de ciclism aduc oarecum a slipi și sunt la fel de ușor de uscat, ne-am bălăcit fără altă ceremonie prealabilă, bălăceală ce-a avut darul de-a ne-nlătura și ultimele rezidurii nevralgice din vârful deblelor.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a VIII-a – 26 Iulie 2012 – Pasul Bicaz, Tușnad, sus la Sfânta Ana

După una scurtă, vine una lungă. Ar trebui să mă antrenez mai mult, apropo, să pot presta din nou la nivelul acesta, având în vedere că-n ultima vreme i se tot supraîncălzesc ovarele Ursulei și-i vin tot felul de idei crețe. Ba încă se zvonește că are puterea de-a provoca pene de curent la distanță și nu știi cum mâine-poimâine te trezești cu mașina oprită-n trafic.

Boschetar în Tușnad

Boschetar în Tușnad

Așadar, o zi lungă, căci despre aceasta e vorba, fără vreun fel de intenție apriorică, pur și simplu așa s-a-ntâmplat. Am plecat din Lacu Roșu de cu dimineață, cu hainele-nșirate la uscat pe rucsaci, coburi, cadru, căci le și spălasem în ajun. Trebuie să fi fost o apariție tare insolită pe coborârea-n viteză a Pasului Bicaz, spre Gheorghieni. Până la intarea-n oraș, se și uscaseră.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Orientali – Ziua a VII-a – 25 Iulie 2012 – Lacul Izvorul Muntelui, Cheile Bicazului și Lacul Roșu

Erau o vreme, prin 2012, când Drumul Național 15, între Poiana Largului și barajul Bicaz era doar prost. Zece ani mai târziu, nu mi-aș fi trimis nici dușmanii până acolo, nici măcar cu bicicleta, dar, fiindcă m-a împins nostalgia, am înghițit gălușca și-am continuat spre Borsec. Mai bine m-aș fi abținut!

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului

Desigur, suprafața drumului, de gropi alternate cu puțin asfalt, n-a împiedicat șoferii aparținând diverselor categorii – cei ce nu-și plătesc singuri mașinile ori cei făcuți din bani – să mă apostrofeze că merg totuși cam încet. Mulțumesc de carne, mulțumesc de-ncurajări, prefer totuși să-mi mai folosesc autovehiculul și mâine.

Citește mai departe →

New Territory (01) – De la Herculane la Orșova pe Iardașița Mare

De fapt titlul e un pui de clic-momeală: pe valea Iardașița numai am urcat; și nu doar atât, ci numai prima parte a urcării. Și asta-n probabil cel mai neprielnic moment: început de Iulie, având drept unic avantaj durata generoasă a zilei, prilej bun pentru riguroasă și sănătoasă bălăureală, fie de voie, fie de nevoie.

Ieșind spre Bregheda

Ieșind spre Bregheda

Planul întocmit de-acasă și dovedit caduc în târg era să trecem dinspre Băile Herculane spre Bregheda și de-acolo să coborâm pe Berzasca, să urcăm apoi la Bigăr (satul, nu răposata cascadă) și, în sfârșit, să ajungem în Eibenthal pe culmi și căi ocolite.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (III) – Dubova – Turnu Severin – Port Cetate

După trei zile, soare din nou! Dar doar pentru o zi.

Ziua 5

Ne-am trezit devreme, am strâns repede tabăra și am pornit-o amonte spre Cireșu. Drumul se-mpleticește aproximativ 15 kilometri pe valea Bahnei, plină de peisaje prăfuite, purtând totodată și-un aer un pic deprimant, de loc părăsit, oareșicum în ton cu zona Cerna-Sat de pe valea Cernei.

Spre peștera Topolnița

Spre peștera Topolnița

La pe-atunci noua cabană a Salvamontului am părăsit valea și drumul principal ce duce spre Podeni și-am urcat ultimii 3 kilometri spre Cireșu. Am luat masa de dimineață-n centrul satului, lângă o prăvălie mare cu rafturi mici și goale, contemplând divagațiile disponibile pe-acel platou, înainte de-a ne da de-a dura spre Severin.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (II) – Cozla – Bigăr – Dubova

Rămăsem la cabana Cozla, angajat într-un somn odihnitor pe malul Dunării, la numai câțiva metri de clipocitul său înșelător, prelungit cu o oră de faptul că la graniță semnalul Vodafone mai mereu se fâstâcește și telefonul basculează la vecini. Micul dejun a fost extraordinar, insist pe asta pentru că aș putea să nu mănânc o zi-ntreagă atâta timp cât dimineața mănânc îndestulător și, la cum s-au desfășurat lucrurile, a fost mai mult decât necesar. Păcat, mare păcat că astfel de locuri nu sunt deschise publicului, de vreme ce oricum sunt finanțate din bani publici.

Dunărea la Cozla

Dunărea la Cozla

Ziua 3

După o poză de grup în fața cabanei, ne-am despărțit de celelalte echipe și-am făcut cale-ntoarsă-n Berzasca. Teoretic, ar fi trebuit să avem o întrevedere cu primarul comunei, practic, nu s-a mai întâmplat. Subiectul ar fi trebuit să fie un proiect al revitalizării mocăniței care urca pe valea Berzasca și apoi se ramifica pe văile Ilovița, Dragostele și alți afluenți mai mici.

Citește mai departe →

Turul Dunării 2013 – Versiunea revizuită și abreviată (I) – Pregătiri, Oravița – Belobreșca – Cozla

În 2013 o asociație, ROI, a organizat o recunoaștere a variantelor de trasee care pot fi întreprinse cu pornire din zona malului românesc al Dunării. A fost de fapt un efort româno-bulgar, în sensul că echipele s-au format, pe cât posibil, jumătate din români, jumătate din bulgari. Dacă nu mă-nsel, finanțarea a fost atrasă prin niște programe europene.

Turul Dunării 2013

Turul Dunării 2013

Mi s-a părut interesant proiectul, așa că, atunci când mi s-a propus, m-am implicat și eu, mai ales că parcursesem Dunărea de la Baziaș la Călărași cu doar doi ani înainte. Dacă ar fi fost o simplă repetiție, cu tot interesul accentuat pe care încă mi-l suscită zona… m-aș fi limitat doar la sfaturi, însă, fiind vorba de mai multe echipe, a fost un demers nu doar extensiv, ci și intensiv, adică toate echipele ar fi acoperit întreg terenul de joacă, iar fiecare echipă-n parte ar fi aprofundat anumite aspecte sau locuri, unele situate și la distanță de aproximativ 60km de cursul Dunării.

Citește mai departe →

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VIII-a – Cea care n-a mai fost

Am plecat din Oltenița, după cum lesne vă puteți da seama, amândoi loviți în aripă, cu direcția Călărași. Cum pe mine mă sâcâia măseaua din ce-n ce mai rău, iar pe Zuzu răceala din ce-n ce mai neplăcut, singurul eveniment notabil a fost că, din Călărași, am luat trenul înapoi în București, iar singura chestie demnă de povestit e o snoavă relatată de tovarășul meu, care implică unul din antrenorii lui de ceva, un tub de fenilbutazonă și rămășițele acesteia prin anumite părți mai sensibile decât altele.

Pe lângă lacul Oltina

Pe lângă lacul Oltina

De-am fi trecut cu bacul la Călărași, am fi avut parte de ce urmează să povestesc, o tură prin Sud-Vestul Dobrogei, urmând fidel rama Dunării spre Cernavodă. De altfel, cea de-acum, parcursă prin 2019, este o variantă doar ușor modificată a traseului proiectat în 2011. Din 2019 și până acum multe s-au schimbat – cum ar fi multe drumuri cu asfalt excelent – și multe au rămas la fel, în speță căldura, umiditatea, țânțarii și una din marile rușini naționale – trecerea bacului.

Citește mai departe →

Col de Baragan

Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.

Lacul Dridu

Lacul Dridu

De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.

Citește mai departe →

Spre Sărulești-Gară peste Munții Bărăganului

Am citit demult în lucrarea unui reputat om de știință, acoperit de glorie și de cei laurii celor mai rarefiate culmi academice, despre relieful extrem de interesant din zona Bărăganului: niște munți cu altitudini impresionante, întinzându-se între Estul Bucureștiului (aliniamentul Buzău-Oltenița), la Vest și Dunăre, la Est.

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Prof. Dr. Supra-Dr. Acad. Triplu Honoris Clauza Aristian Marghiolea-Căzăceanu, în lucrarea sa de căpătâi – Bărăganul Bine Temperat – expune structura complexă a acestor munți de-facto necunoscuți în afara lumii bune (academice, adică) și, pe baza lucrării domniei sale am putut schița un traseu care să umple una din frumoasele zile pe care sfârșitul de Februarie ni le-a prezentat pe-o tipsie aurită cu raze de soare de Mai.

Citește mai departe →

Cel mai spectaculos traseu de MTB cross-country

Istoria bicicletei prin București este una la fel de zgâlțâită precum oricine trece cu orice peste șinele sale de tramvai, a căror prezență constituie unul din farmecele-i de căpătâi. Mulți s-au ridicat în fruntea noroadelor făcând mișcări de protest, marșuri, șezători și cum s-au ridicat ei s-au și dizolvat odată ce și-au văzut sacii-ncărcați în remorca intereselor personale.

Pe circuit

Pe circuit

Acum lucrurile se află cumva sub imperiul constrângerilor verzi, se fac legi, se fac planuri, se-ncurajează mersul pe jos, pe bicicletă, pe tricicletă, trasul pe cur, se plimbă detractorii prin ulița verde, dar se omite lucrul cel mai important dintre toate: Bucureștiul este, totuși, cel mai frumos traseu de MTB cross-country pe care-l poți găsi pe la noi. Cel mai frumos, cel mai tehnic și cel mai solicitant. O oră alertă de pedalat prin București, fiind complet prezent și treaz, e ca și cum te-ai da jos de pe Lotru pe Voineșița.

Citește mai departe →