Arhiva autorului: Alex B.

Copiii Godeanului (I) – Camera 1800

Noi suntem un mozaic: împrăștiate prin lume, sunt părți din noi. Eu doar le strâng pe ale mele și din fiecare explorare vin cu o părticică în plus. Dar mai e ceva, unele părți, ei bine, ele se și creează ad-hoc. Șpilul e să știi unde să te duci. Uneori, umbli creanga și dai cu capul precum Super-Mario-n cărămizi și ori iese un bănuț, ori o super-ciupercă. Alteori, te trage ața și, ca și cum n-ai fi stăpânul casei tale, te duci fără să cârtești.

Camera 1800

Camera 1800

Așa fu cu Godeanul (și, evident, cu multe altele), un soi de pont sufletesc. A spus cineva: Dobrogea, tata, Dobrogea! Eu, uitându-mă pe hartă, m-am oprit brusc și-am zis, fără să-l contrazic, ci doar completând: Godeanul, teteo, Godeanul! În dimensiunea multiplă a existenței nu poti găsi un munte mai apropiat de latura umană, cel puțin nu pe la noi, cel puțin nu pentru mine.

Citește mai departe →

Medley (III)

După isprăvirea avizierului zisei să exersez un pic lucruri mai mici și, fiindcă tot îmi doream o cutie de scule dedicată micului banc de lucru, am schițat rapid una: profitând de tarversa inferioară pe care aș fi vrut să rezide, cutia ar fi urmat să aibă corpul despărțit în două nacele pe aproximativ două treimi din înălțime (pentru a avea totuși un strop de echilibru). Material aveam berechet, o basculantă de resturi de panouri de pin.

Cutie de scule?

Cutie de scule?

Cheia întregii cutii era executarea plăcilor din capete, căci, în rest, era nevoie doar de bucăți curat dreptunghiulare. Profilul lor, de un U cu picioarele foarte grase și pudic de strânse, cu câte o gaură în partea de sus, pe centru (prin care montez diblul de fag care servește drept toartă), nu era taman greu de executat.

Citește mai departe →

Fake News

Făceam ordine prin pozele de prin telefon, adică grupam în albume ceea ce era negrupat și dădui peste un set lăsat acolo de izbeliște, oarecum pe nedrept căzut sub vălul uitării și doar pentru motivul de-a fi fost dezamăgit că n-am putut vizita cheile Chediului și Moroianu. Văzusem câteva jurnale de tură și-am zis hai să dăm o raită, mai ales că, detaliu important, era la mare depărtare de casă și, lucru știut și dovedit științific, dunga albă pe asfalt negru face bine la operație.

Pe Dealul cu Drum

Pe Dealul cu Drum

Până la urmă, pe nevastă-mea n-am reușit s-o combin: după ce s-a dat drumul la mobilitatea populației (ulterior desigur că a stârnit îngrijorare între savanții de renume internațional), nu a mai fost așa interesată să iasă. Mă rog, n-a apucat să-și ducă la capăt pledoaria, că eu mă și dădeam jos lângă centrul te informare turistică din Greci: un mausoleu impresionant, construit, după cum se-nfățișa situația pe-atunci, cu scopul de-a rămâne-nchis.

Citește mai departe →

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VII-a – Spre Oltenița

O dimineață la cort în curtea primăriei este ceva inedit, asta-i sigur, cu condiția să nu stai acolo în așteptarea vreunei petiții. Însă petiția noastră, expeditiv rezolvată cu aprobare favorabilă, chiar dacă informal înaintată, fix asta a fost: să putem să ne odihnim ciolanele acolo.

Cumva sugestiv

Cumva sugestiv

Până acum, deși am dormit prin tot felul de locuri insolite, noaptea aceea a rămas unicat. Întrucâtva, m-am și ferit s-o reproduc, s-o las așa, unic identificabilă în memorie, cu tot banalul alcătuirii locului propriu-zis. În definitiv, nu asta contează: poate spune că nu-i mare lucru doar cine n-a căutat niciodată, fără să găsească, un loc unde să dea cu cornu-ntr-o pernă, improvizată și ea.

Citește mai departe →

Improvizații (VI) – Despodobește, teteo, bradul

E frumos cu brad în casă, e frumos, oarecum să agăți câte ceva în el, să blingăne luminile, oameni suntem, ce draima, însă au fost mereu două aspecte agasante: proțăpirea lui pe suport și dezafectarea sa, odată cu expirarea aerului de magie sărbătorească.

La umbră

La umbră

Instalarea mereu a presupus cioplit consistent sau improvizat în vreun fel sau altul (sau ambele – acum mulți ani aveam un suport de lemn și-am sfârșit prin trage patru șuruburi, prin fiecare latură, pentru a-l fixa corespunzător), indiferent ce suport am avut, ceea ce ține probabil și de o proastă inspirație fie legată de-alegerea suportului, fie a bradului (pe care l-am ales, evident, după cum arată coroana, nu după cum arată tulpina).

Citește mai departe →

Huiduma

Este greu să pară altfel, sincer, pentru că, înconjurat de zone depresionare, iese-n evidență precum piramidele din deșert. Mai mult, amplificând senzația, într-un stil oarecum medieval, Consulul, este ferit printr-un șanț de apărare spre Nord, Vest și Nord – Est, prin care circulă, atât cât poate, atât cât este, râul Taița.

Varful Consul I pentru noi este Consul II

Varful Consul I, pentru noi, este Consul II

Deh, apa nu-i punctul forte al Dobrogei, ci prezența lipsei ei. Și vântul. Și arșița. Și scorpionii. Și ciulinii. Și penele de bicicletă. Și bâzâitul eolienelor. Și, enfin, toate cele câte n-am avut parte-n primăvara prelungită a lui 2023. După deturnarea drumeției original închipuite pe Consul către potcoava – literalmente – de peste drum, Delictaș – Eschibalâc, am revenit, tot împreună cu Ică, în chiar week-end-ul următor pentru a-nfăptui visul văzut aievea de pe Delictaș.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (I)

Cu toate că afirmația se pretează la variate și savuroase depoziții filozofice de iarmaroc, mă refer de fapt la ceva mult mai banal, anume la debaraua mea. Evident, îmi place cum gândiți și, înainte de-a arunca cu piatra acuzației de click-momeală, insist asupra aspectului că debaraua chiar e strâmtă. Strâmtă și lungă, ceea ce, la fel ca-n alte aspecte ale vieții, necesită muncă, creativitate și un pic de durere pentru a o folosi la adevărata valoare.

Sistemul Favella, după finisaj

Sistemul Favella, după finisaj

Dimensiunea efectivă este de 2140 mm lungime cu 850 mm lățime și majoritatea vecinilor – dacă nu toți – de pe coloană au alipit-o dormitorului și au convertit-o în sufragerie. Dar mie mi s-a părut aiurea, pentru că apartamentul era bine grupat așa cum era: dormitorul mai aproape baie și sufrageria mai aproape bucătărie. E cumva logic și normal să fie așa.

Citește mai departe →

Statistici

Sezonul montan 2023 a fost, pot spune, productiv, întrucâtva pierdut în vârtejul monotoniilor numerice (dacă-ar fi să ne luăm după unii ghiauri), drept o succesiune plictisitoare de date (dacă ar fi să ne luăm în continuare după aceiași ghiauri). Însă mie-mi plac și (sau poate ar trebui să mărturisesc că mai ales, nu și?) monotoniile numerice, și succesiunile plictisitoare de date. Doar nu m-oi fi bolunzit de tot să merg sau să pedalez de plăcere?!

Prea mult frumos strică

Prea mult frumos strică

Am dat jos kilograme și am pus pe mine kilograme. Cinci, respectiv patru, ca să fiu mai precis. Fiecare tură a fost, aparent, la fel: m-am sculat de dimineață, m-am suit în mașină sau în tren (după caz), am mers până la punctul de plecare, m-am plimbat pe munte, am ajuns la punctul de sosire, m-am suit iar în mașină sau în tren (după caz, respectiv acesta poate a venit sau nu a venit), am mers înapoi acasă și m-am culcat.

Citește mai departe →

Rucsacul pentru drumeții de o zi

Cum nu sunt chiar în măsură să dau sfaturi, mă limitez doar la a povesti ce funcționează pentru mine și a-ncerca să explic și de ce am ales o variantă sau altă variantă. Așadar, la mintea cocoșului (funcție de cocoș), premisa principală este că bagajul trebuie să te ajute să nu mori, sa nu capeți vreo boală sau vreun beteșug și să ai o drumeție cu un minim de confort, ținând în același timp cont că s-ar putea să se lungească din cauza unor evenimente neprevăzute, chiar și peste noapte.

Rucsacul de drumeție

Rucsacul de drumeție

Din acest motiv, precum și pentru că sunt prea leneș, am ales să nu am rucsacuri de diferite dimensiuni – 15 litri, 20 de litri, 35 de litri – ci doar unul singur pentru turele de o zi, care să acomodeze diferite tipuri de drumeții sau ture cu bicicleta, unul de 35 de litri. Dacă nu am musai nevoie de toată capacitatea, nu-i bai, însă bagajul standard ocupă oricum jumătate din el.

Citește mai departe →

Lapiezoelectric

Uneori, din zloata lumească, din tragedia de zi cu zi, viața ridică la suprafață câte o mică bijuterie, excelent executată, perfectă, originală, un bulgăre de frumusețe neașteptată, murmurând cu timiditate: da, dar de asta ce ziceți? Și-n acel moment, dacă ai un pic de minte, oprești timpul și-o absorbi în suflet.

Privind spre Crovul Mare

Privind spre Crovul Mare

Mă gândeam la asta ascultând un colind răsunând din casa scării, nu din boxă cum e moda ultimilor ani, ci dintr-o voce de om. Dintr-o voce caldă și, stupoare, cunoscută de om. Cunoscută de cu aproape zeci ani în urmă când, pregătindu-mi bagajul pentru Rio de Alejandria, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, am deschis ușa unor colindători mai șui care cântau din voce și din chitară.

Citește mai departe →

Avizierul (II)

Odată-ncheiată cu entuziasm muncitoresc prima etapă, avizierul a stat pitit în spatele bibliotecii și mascat de perdea o bună vreme. Nu prea mai aveam chef să dau casa peste cap pentru asemenea distracții. Mă rog, sunt răutăcios când spun distracție – așa neîndemânatic cum mă găsesc, îmi este greu să mă opresc din construit chestii din lemn și nu vorbesc de un angajament frenetic, delierant, ci oarecum calm și luat centimetru cu centimetru.

Remains of the day

Remains of the day

În tot cazul, e greu de amestecat prelucrarea lemnului cu spațiul de locuit: nu e ca și cum ai lipi piese pe o placă de textolit sau ca și cum ai lucra la mașina de cusut. E zgomotos, produce murdărie, necesită loc mult chiar și pentru minimul necesar de scule, loc pentru materii prime chiar și pentru un singur proiect, loc pentru ținut obiectul la care lucrezi, loc în care să-l vopsești sau lăcuiești, interferează cu tot felul de activități din viața de zi cu zi (cum ar fi spălatul rufelor) și, deci, e mai bine extras într-un spațiu separat.

Citește mai departe →

Mereu se-ntâmplă câte ceva

Muzica
Daniel Pemberton – Circular Story

După un început de toamnă în care-am fost teribil de neieșiți (un eufemism, de fapt, aproape jumătate din toamnă), am făcut o rezervare undeva pe Valea Cernei cu gândul c-om lega o drumeție mai scurtă. Pe unde, nu știu, important era să fie Valea Cernei și să fie cu bocanci și pomi și ce-i mai frumos în viață.

Apus pe drum

Apus pe drum

Auzind aceasta, Motanul Patraulea și-a înfundat puța încă de vineri dimineața și-a trebuit să-l ducem la destupat, după care, desigur, a trebuit supravegheat. Deci adio plecat dimineața devreme, însă, năpădit de-un atipic val de inspirație, nu am anulat programarea.

Citește mai departe →

Improvizații (V) – Cum să dublezi valoarea unui Ikea Billy

Mai mult de nevoie decât de voie, biblioteca mea a devenit din nou eroul principal într-o mică sesiune de improvizații, nici pe departe atât de sofisticată precum cea anterioară. Totul a pornit de la faptul că am dorit să schimbăm parchetul în sufragerie, operațiune poluată de obișnuitele scope-creeps până-ntr-acolo încât am ajuns să o renovăm aproape complet.

Customer feedback

Customer feedback

Parte a acestui complet e și faptul că m-a iritat întodeauna modul barbar în care flambează spatele cu care vine sistemul Billy: un carton, rudă bastardă și îndepărtată a PFL-ului, troncăne mai ceva ca un Logan nou. Se bate-n cuie sus, la mijloc și jos, pentru corpurile înalte sau doar sus și jos, pentru cele la jumătate de-nălțime.

Citește mai departe →

La Boulange

Muzica
Yann Tiersen – La Boulange

Am stat multă vreme-n durerile facerii încercând să rânduiesc câteva gânduri despre Cheile Tișiței. Și cel mai bun mod de-a începe a fost să spun că, de fapt, n-am știut nici cu ce să-ncep, nici cum să continui. Titlul mă lovise demult, o melodie pe care-am ascultat-o-n, spre disperarea nevesti-mii, în buclă tot drumul dus… Și-atunci mi-am zis că, întrucâtva, povestea trebuie să se coacă în timp ce-o mănânc…

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Și, într-un fel, este potrivit și cu locul. Că și el s-a dospit și s-a copt, de fapt, redospit și recopt. Vedeți voi, pe-acolo a fost o cale ferată îngustă odinioară, construită de armata germană în timpul ocupației dintre decembrie 1916 și noiembrie 1918, cel mai probabil pentru extinderea exploatărilor forestiere (și, eventual, pentru susținerea liniei frontului?). Linia funcția ca o extensie a căii ferate înguste Mărășești – Soveja – Tulnici – Munții Vrancei.

Citește mai departe →

Medley (II)

Rămăsesem nu doar cu resturi pentru obiecte mai mari, ci și cu resturi pentru obiecte mai mici. Dar, pe lângă acelea, s-a mai strecurat și o cutie. Nu pentru că aveam nevoie anume de-o cutie, ci pentru că voiam să fac una. Ceea ce n-ar fi-n sine mare lucru, pentru că n-aveam de gând să-ncerc îmbinări complexe, însă voiam totuși o altă îmbinare decât cea „pe drept” și voiam ca măcar tăieturile finale să le fac de mână, adică fără vreo sculă electrică.

Prima cutie

Prima cutie

Ca să rămân cu cea mai simplă îmbinare posibilă, am ales să decupez în perechi, fiecare latură, în formă de L, cu adâncimea egală cu grosimea materialului (adică 18mm) și lungimea egală cu jumătate din lățimea fiecărei plăci. Nu știu exact cum se traduce sau cum se numește-n română genul acesta de procedeu, a se vedea mai jos ce-a ieșit.

Citește mai departe →