Experimente

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (III)

La cel de-al doilea corp mi-a făcut cea mai mare plăcere să lucrez. Poate și pentru că eram deja încălzit, poate și pentru că am prins mai toate apusurile de Iunie acolo și multe nopți de vară cu cer spuzind de stele, poate și pentru că a fost, în definitiv, ațâțătoare ca un fel de rebus foarte bine compus, pe care-l rezolvi pe sub bancă în timpul lecției de filozofie.

Regele peste domeniu

Regele peste domeniu

Fiind corpul din mijloc și, deci cel mai la-ndemână, se impunea să fie și cel mai versatil. În același timp, tot poziționarea însemna că va avea deopotrivă doar o treime din podea, precum și două treimi din tavan, pentru a se-mbina cu vecinii săi de jos, respectiv de sus, aspect complet banal în sine, însă pentru mine-ngrijorător, deoarece sunt (eu pentru mine) notoriu în a executa lucruri de acest gen de-a-ndoaselea în practic 80% din cazuri în care executatul de-a-ndoaselea este posibil. Este suficient să-mi distragă ceva atenția preț de-o nanosecundă și se creează premisele unui rateu de proporții biblice.

Citește mai departe →

Il Milione

Se zice că Marco Polo ar fi fost numit Il Milione pe baza unui oarecare beteșug sufletesc care-l împingea către exagerări. Există și alte opinii mult mai prozaice, însă clar nu-i plăcea să lase vulpea bearcă, asta pot să v-o spun. Dacă-i citești cartea omonimă – Milionul. Cartea minunatelor călătorii ale lui Marco Polo – îți poți face o părere suficient de clară, măcar și după-nclinația de-a vorbi despre sine la persoana a III-a.

Foto: Ediția1958, Editura științifică, București

Foto: Ediția1958, Editura științifică, București

Există tot felul de îndoieli care planează asupra ei, și pe bună dreptate: are un aer și un stil de basm și, deopotrivă, de ghid turistic și almanah negustoresc, din care cauză, pe alocuri, e o lectură greoaie, dar nu grea. În plus, numai adnotările editorului au aproape patruzeci de pagini, stabilind corespondențe între reperele geografice din lucrare și cele actuale (iar punerea lor pe o hartă modernă fragmentează și mai mult lectura), dar și lămurind confuzii făcute de autor și dând în vileag exagerările flagrante.

Citește mai departe →

Improvizații (VIII) – Ustensile de bucătărie învechite

Aranjând lucrurile prin bucătărie am dat de câteva ustensile din lemn, destul de finuțe, de altfel, unele foarte uzate, altele așa și-așa. Am păstrat vreo două, o lingură de lemn și un mic satâr, ambele din fag, în ideea de-a-ncerca să le prelungesc timpul petrecut în serviciul burților flămânde.

Poză de grup

Poză de grup

La cum îmi făceam socoteala, bine șmirgheluite și curățate, ar putea primi unul sau două straturi de ulei – lingura (fiind deja îmbibată) și trei sau patru – satârul (fiind folosit mai mult la chestii uscate și nici măcar atât de mult, deci, până la urmă, nu foarte învechit). Lingura era un pic șerpește despicată-n vârf, dar am decis să nu folosesc chit, de teamă c-ar fi căzut prin mâncare.

Citește mai departe →

Protocronistul

În loc de introducere, aș vrea să trasez, drept teză de lucru dacă vreți că, pentru a avea vreo noimă, o idee trebuie să aibă măcar o umbră de umbră de sens, de utilitate. Adică trebuie să sărvească, întrucâtva, material sau spiritual, omul și societatea, ambele în același timp. Dar sensul, utilitatea și capacitatea de a servi sunt în același timp și călcâiul lui Ahile, căci reprezintă niște bune pârghii de exploatare și deturnare de către părți interesate și nu neapărat foarte abile.

Vechituri

Vechituri

Privit prin acest hublou, patriotismul, ca idee ce reprezintă nu doar atașamentul (și o afecțiune care să-l cimenteze) față de țara ta, dar și ale acorda prioritat alor tăi în fața altora (care totuși nu ar trebui să meargă până la a te lăsa păcălit de câte un jnapan doar pentru că-i de-ai tăi), este un mecanism util: ca o familie, doar că mai mare, îți dă un loc, acel loc de care orice om are nevoie atunci când nu mai are unde se duce.

Citește mai departe →

Improvizații (VII) – Când se dezlipește finisajul

Am în sistemul meu PAX un sertar tip platformă (sau tavă), din acela pe care se pot pune obiecte gen ceas, butoni, chei de 16, burghie, brățări lanțuri; pe scurt, fiecare ce-are nevoie s-aibă la-ndemână. Sistemul acela PAX pentru mine are o mare valoare sentimentală, pentru că anual am reparat câte ceva la el, ba odată l-am și mutat cu totul pentru a bate proptele care să ție cum trebuie spatele din carton.

Rezultatul final

Rezultatul final

Acum a venit rândul tăviței să se bucure de o intervenție, fiindcă finisajul de plastic a-nceput să se dezlipească fix în față. E un plastic tare, lipit termic atât de bine încât poate că ar trebui chiar ambasada Suediei să publice o dare de seamă-n stilu-i caracteristic. Prima oară am încercat să-l capsez cu un capsator pentru tapițerie, dar n-a făcut decât să sfâșie plasticul și mai rău.

Citește mai departe →

Conflicte și finețuri

Totul a-nceput de la o problemă reclamată de un utilizator pe pagina modulului WP Trip Summary (plus capturi de ecran aici). Mi-a luat mult să-mi dau seama care era cauza, anume un conflict între două versiuni de Leaflet JS: una inclusă de WP Trip Summary, alta inclusă de Waymark.

Cea efectiv folosită era, evident, ultima dintre ele două versiuni (în cazul nostru, ținând cont de ordinea de execuție, versiunea din WP Trip Summary). Deci Waymark utiliza o versiune și o instanță diferite de Leaflet JS. Pe lângă diferența de versiune-n sine (care putea sau nu să fie o problemă), se pierdeau, evident, și plug-in-urile înregistrate de Waymark.

Conflicte...

Conflicte…

Miza reală a soluției nu era musai rezolvarea interacțiunii cu Waymark, important aspect așa cum era, cât asigurarea faptului că nu va mai intra în atari conflicte pe viitor, menținând un grad de izolare care să:

– asigure mediul de execuție pe care l-am configurat (versiunea de Leaflet JS dorită + plug-in-urile Leaflet JS înregistrate, cu exact versiunile cerute de modul);
– nu interfereze cu mediile de execuție ale altor module, chiar dacă acele module nu și-au luat la rândul lor modalități de protejeare a propriilor dependințe.

Citește mai departe →

WP Trip Summary 0.3.1 – SG-1

Trebuia să fie versiunea 0.2.9 și chiar a fost, însă am dat succesiv de două probleme: una legată de denumirea unui folder, care trebuia să înceapă cu literă mică și, în kitul de instalare, începea cu literă mare (0.3.0); cealaltă, ceva mai subtilă și care se pare că depinde de versiunea de PHP și pe care am redat-o la finalul articolului ca trivia (0.3.1).

Acestea fiind spuse, a mai trecut un an în care n-am prea avut timp să mă ocup, dar în care tot am făcut câte ceva. Am păstrat oarecum schema de denumire, numai că de data asta am sărit puțin în afara regulii și-am numit-o…. SG-1. Cine știe, cunoaște. După cum se vede, am schimbat și logo-ul.

Noutățile funcționale semnificative sunt, de fapt, doar una: inspirat din sugestia cuiva de pe pagina modulului, am implementat o funcție de jurnalizare. Adică în cadrul unui post poți face un jurnal cu cine a parcurs acel traseu și-n ce condiții (cu ce vehicul, echipament, când, cât a durat etc.).

Non-funcțional, am reușit să refactorizez clasa care gestiona instalarea modulului obținând dintr-o singură clasă toată această structură. Am fost impulsionat să fac modificarea pentru că ajunsese ridicol de mare până-n punctul în care-ar fi putut deveni de neîntreținut. Strict vorbind, nu era musai necesar să se-ntâmple chiar acum, atâta doar c-am preferat să o fac într-o versiune fără mize foarte mari.

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (II)

După aspectele introductive să începem, așadar, cu primul corp, ce urma să constituie, din punct de vedere structural, baza întregului turn și, din punct de vedere funcțional, un loc pentru obiecte mai voluminoase. În particular, era destinat, în mare, diverselor articole pe care le folosesc frecvent în drumeții, inclusiv a rucsacului de 35 de litri. Mi-aș fi dorit să fi-ncăput ambele rucsacuri, dar a trebuit la un moment dat să renunț la idee pentru a putea rafina împărțirea spațiului disponibil. În definitiv, afară de anumite linii mari, întreaga daraveră a fost o nebuloasă lămurită pe măsură ce lucram.

Lovitura de-nceput

Lovitura de-nceput

Cum profilul coloanei de apă ar fi urmat să fie continuat de al doilea tronson, un sistem de polițe, corpul trebuia să stea cât mai aproape posibil de aceasta, ridicând astfel primul punct sensibil: deși este genul de asimetrie care-n general îmi zgreapțănă-n dosul minții chiar dacă n-o văd, panoul din stânga a avut nevoie de un decupaj pentru degajarea plintei egal în lungime cu latura coloanei + adâncimea profilului de plintă.

Citește mai departe →

Dați 50 de bani pentru reciclatani

Reciclatanul este o specie nouă de copaci, neutră din punct de vedere climatic, cu care Sovietul European a convins strigoii eco-responsabili care au infestat Sclerozatul Continent că va salva planeta de la certă distrugere și tot ce trebuie să facem cu toții este să plătim câte 50 de bani taxă pe fiecare ambalat de plastic drept penitență pentru vina de-a avea nevoie de-acel produs.

Foto: Microsoft Designer

Foto: Microsoft Designer

Măsura are ceva din heirupismul socialist pe care toată lumea bună îl manifestă implicit centrat în jurul personalității lor, chiar dacă-l înfierează explicit. Deloc uluitor, așadar, că sus-numita lume bună (cf. DEX: civilizată, educată, pro-europeană etc.) îmbrățișează măsura. De altfel, precum un coș de gunoi care n-are nicio obiecție atunci când cineva aruncă ceva în el, așa și dumnealor dau din palme nechezând la orice măsură care are poartă eticheta cu Valori Europene.

Citește mai departe →

Medley (III)

După isprăvirea avizierului zisei să exersez un pic lucruri mai mici și, fiindcă tot îmi doream o cutie de scule dedicată micului banc de lucru, am schițat rapid una: profitând de tarversa inferioară pe care aș fi vrut să rezide, cutia ar fi urmat să aibă corpul despărțit în două nacele pe aproximativ două treimi din înălțime (pentru a avea totuși un strop de echilibru). Material aveam berechet, o basculantă de resturi de panouri de pin.

Cutie de scule?

Cutie de scule?

Cheia întregii cutii era executarea plăcilor din capete, căci, în rest, era nevoie doar de bucăți curat dreptunghiulare. Profilul lor, de un U cu picioarele foarte grase și pudic de strânse, cu câte o gaură în partea de sus, pe centru (prin care montez diblul de fag care servește drept toartă), nu era taman greu de executat.

Citește mai departe →

Improvizații (VI) – Despodobește, teteo, bradul

E frumos cu brad în casă, e frumos, oarecum să agăți câte ceva în el, să blingăne luminile, oameni suntem, ce draima, însă au fost mereu două aspecte agasante: proțăpirea lui pe suport și dezafectarea sa, odată cu expirarea aerului de magie sărbătorească.

La umbră

La umbră

Instalarea mereu a presupus cioplit consistent sau improvizat în vreun fel sau altul (sau ambele – acum mulți ani aveam un suport de lemn și-am sfârșit prin trage patru șuruburi, prin fiecare latură, pentru a-l fixa corespunzător), indiferent ce suport am avut, ceea ce ține probabil și de o proastă inspirație fie legată de-alegerea suportului, fie a bradului (pe care l-am ales, evident, după cum arată coroana, nu după cum arată tulpina).

Citește mai departe →

Chiar dacă e strâmtă, tot poți să bagi ceva-n ea (I)

Cu toate că afirmația se pretează la variate și savuroase depoziții filozofice de iarmaroc, mă refer de fapt la ceva mult mai banal, anume la debaraua mea. Evident, îmi place cum gândiți și, înainte de-a arunca cu piatra acuzației de click-momeală, insist asupra aspectului că debaraua chiar e strâmtă. Strâmtă și lungă, ceea ce, la fel ca-n alte aspecte ale vieții, necesită muncă, creativitate și un pic de durere pentru a o folosi la adevărata valoare.

Sistemul Favella, după finisaj

Sistemul Favella, după finisaj

Dimensiunea efectivă este de 2140 mm lungime cu 850 mm lățime și majoritatea vecinilor – dacă nu toți – de pe coloană au alipit-o dormitorului și au convertit-o în sufragerie. Dar mie mi s-a părut aiurea, pentru că apartamentul era bine grupat așa cum era: dormitorul mai aproape baie și sufrageria mai aproape bucătărie. E cumva logic și normal să fie așa.

Citește mai departe →

Statistici

Sezonul montan 2023 a fost, pot spune, productiv, întrucâtva pierdut în vârtejul monotoniilor numerice (dacă-ar fi să ne luăm după unii ghiauri), drept o succesiune plictisitoare de date (dacă ar fi să ne luăm în continuare după aceiași ghiauri). Însă mie-mi plac și (sau poate ar trebui să mărturisesc că mai ales, nu și?) monotoniile numerice, și succesiunile plictisitoare de date. Doar nu m-oi fi bolunzit de tot să merg sau să pedalez de plăcere?!

Prea mult frumos strică

Prea mult frumos strică

Am dat jos kilograme și am pus pe mine kilograme. Cinci, respectiv patru, ca să fiu mai precis. Fiecare tură a fost, aparent, la fel: m-am sculat de dimineață, m-am suit în mașină sau în tren (după caz), am mers până la punctul de plecare, m-am plimbat pe munte, am ajuns la punctul de sosire, m-am suit iar în mașină sau în tren (după caz, respectiv acesta poate a venit sau nu a venit), am mers înapoi acasă și m-am culcat.

Citește mai departe →

Rucsacul pentru drumeții de o zi

Cum nu sunt chiar în măsură să dau sfaturi, mă limitez doar la a povesti ce funcționează pentru mine și a-ncerca să explic și de ce am ales o variantă sau altă variantă. Așadar, la mintea cocoșului (funcție de cocoș), premisa principală este că bagajul trebuie să te ajute să nu mori, sa nu capeți vreo boală sau vreun beteșug și să ai o drumeție cu un minim de confort, ținând în același timp cont că s-ar putea să se lungească din cauza unor evenimente neprevăzute, chiar și peste noapte.

Rucsacul de drumeție

Rucsacul de drumeție

Din acest motiv, precum și pentru că sunt prea leneș, am ales să nu am rucsacuri de diferite dimensiuni – 15 litri, 20 de litri, 35 de litri – ci doar unul singur pentru turele de o zi, care să acomodeze diferite tipuri de drumeții sau ture cu bicicleta, unul de 35 de litri. Dacă nu am musai nevoie de toată capacitatea, nu-i bai, însă bagajul standard ocupă oricum jumătate din el.

Citește mai departe →

Medley (II)

Rămăsesem nu doar cu resturi pentru obiecte mai mari, ci și cu resturi pentru obiecte mai mici. Dar, pe lângă acelea, s-a mai strecurat și o cutie. Nu pentru că aveam nevoie anume de-o cutie, ci pentru că voiam să fac una. Ceea ce n-ar fi-n sine mare lucru, pentru că n-aveam de gând să-ncerc îmbinări complexe, însă voiam totuși o altă îmbinare decât cea „pe drept” și voiam ca măcar tăieturile finale să le fac de mână, adică fără vreo sculă electrică.

Prima cutie

Prima cutie

Ca să rămân cu cea mai simplă îmbinare posibilă, am ales să decupez în perechi, fiecare latură, în formă de L, cu adâncimea egală cu grosimea materialului (adică 18mm) și lungimea egală cu jumătate din lățimea fiecărei plăci. Nu știu exact cum se traduce sau cum se numește-n română genul acesta de procedeu, a se vedea mai jos ce-a ieșit.

Citește mai departe →