Turul Carpaților Apuseni – Ziua 7 – În loc de jurnal, în loc de epilog

Dacă ar fi să mă iau doar după amintirile de atunci, aș zice că Moșna ar fi mai frecventabilă decât Biertanul. Încă semăna a sat vechi, nu a suport logistic pentru un singular obiectiv turistic, fie el și deosebit, așa cum este, într-adevăr, biserica fortificată din Biertan. Cred că e cumva o soartă-n sine a alege dintr-unul din două destine: foame și uitare sau un trai decent, deperesonalizare și, în cele din urmă, tot uitare.

Moșna

Moșna

Lesne de-nțeles, ne-am început ziua vizitând locul după, aș menționa, un splendid mic dejun. Era prima dimineață în care începusem să mă simt din nou a om, cu o digestie vag restabilită. Întâi și-ntâi, deci, am dat o tură prin și prin jurul bisericii.

Citește mai departe →

Scrisori de pe front

Am găsit recent două scrisori, mă rog, cărți poștale, din Al Doilea Război Mondial, trimise acasă de un om oarecare, din Batalionul II, Regimentul Vlașca Nr. 5. Nu știu exact de unde, cel mai probabil din Transnistria, având în vedere că poartă mențiunea unui oficiu al armatei din Duboșari (actualmente Dubăsari sau Dubossary).

12 Decembrie 1941

Dragă Cumnate

Veți ști cu toți că eu sunt sănătos, dar nu știu despre voi nimic. De mama mia scris Costică de la Bucu. Dragă cumnate te rog dacă vrei, și chiar te și oblig pentru prima oară în viața mea, fă tot posibilul și scriei lui Nenea Pandele la P. Olt, lui Anghel la Periș sau într-un caz, lui  Papa la Oshor (Roșiori, poate?), ca să facă rost de bani de suma de lei 8000 (opt mii) și fie prin poștă, fie dacă găsește vre o ocazie săi trimită la mine iar de nu mie la (???) Comandant Of. Bat. 2 din Reg. 5 art. of. poștal militar 42.

Citește mai departe →

Please choose your EasyBox Locker!

Eroarea din titlu am primit-o lucrând la un magazin virtual peste WooCommerce, având instalat modulul de livrare prin SameDay (problemă pe care au mai întâlnit-o și alții). Ei, cu toate că este selectat locker-ul la care să fie livrată comanda, modulul emite acest mesaj. Pentru început, am aruncat un ochi în codul sursă al modulului:

Sursa erorii

Sursa erorii

Cu alte cuvinte, se purta ca și cum datele nu ar fi fost trimise deloc. Să consultam și globul de cristal, adică Developer Tools – Network. Șoc sau nu, o să-ți vină sau n-o să-ți vină să crezi așa ceva, dar datele nu erau acolo deloc. Voilà, precum zăpezile anului trecut, precum bunul simț la ecologiști, imposibil de găsit:

Citește mai departe →

Despre micimea sădită de noi înșine

Spuneam altădată că istoria este scrisă de-nvingători; aș mai adăuga acum că istoria este scrisă și de învinși și că istoria politică de multe ori are puține legături cu istoria adevărată.

Falsificarea istoriei o găsești pretutindeni, indiferent de țară, indiferent dacă este scrisă de cuceritori sau cuceriți, istoria politică fiind mai mult una dictată de conjuncturi, interese și mai puțin bazată pe fapte, documente și adevăr istoric.

De câteva sute de ani, atât Estul cât și Vestul vin peste noi promițând în primul rând libertatea. Nu există însă nicio bucățică din țara asta, „eliberată” fiind cândva de un „binevoitor”, în care libertatea promisă să nu se fi transformat în alte cătușe. Pe rând au făcut-o atât rușii cât și germanii și dacă noi nu percepem prezentul, măcar trecutul ar trebui să ne dea de gândit.

Citește mai departe →

Mambo Number Five – Sumar tehnic și considerente filozofice

Am simțit construind acest sistem de dulapuri o satisfacție pe care n-am simțit-o scriind nici cea mai reușită componentă software. Într-adevar, este ceva imaterial în a scrie cod, ceva care sfidează și eludează acel ultim și autentic nivel al satisfacției: a pune mâna, a mirosi, a interacționa fizic cu rezultatul muncii tale.

Master of disasters

Master of disasters

Contemplând lucrarea și scriind introducerea de mai sus, mă îndrept fără să vreau cu gândul spre vorbele lui Șatov:

– Ascultă, caută-l pe Dumnezeu pe căile muncii; totul aici stă; dacă nu, dispari; dispari ca un mucegai, găsește-l prin muncă. (…)
– Prin muncă țărănească. Du-te, leapădă-te de bogății… Aha! râzi, ți-e frică de ridicol?

De fapt, nu chiar fără să vreau. E o replică ce mi-a răsunat în cap încă de când am citit-o, iar acum doar s-a agățat precum o lipitoare, dar care nu ia, ci dă. Dă sens întrucâtva unor imbolduri naturale, aruncă puțină lumină asupra lor.

Citește mai departe →

Umbre la Cozia (II)

Trebuia teoretic să fi fost cazați la tabăra Arutela, dar era deja ocupată. Mi-a părut rău, arăta frumos pe vremea aia și văzusem și câteva fete drăguțe. Dar n-a fost să fie. Ne-au dus peste noapte într-o tabără mai retrasă, nu mai țin minte unde, dar purta un aer de ghetou în mizerie, iar a doua zi ne-au cazat definitiv în tabăra Căciulata, de care vă povestisem.

Între Bulz și Ciuha Mică

Între Bulz și Ciuha Mică

Pe lângă că mâncarea era un gunoi, per total nu a fost chiar așa rău. Am avut un teren de fotbal cu porți ca de hochei și disco-live cu un gagiu care părea sosia unuia de la Compact. Asta, un tricou nou Lacoste și 400 000 de lei bani de buzunar se adunau în zece zile binevenite, un fel de casă departe de casă.

Citește mai departe →

Știu ce este, dar ce reprezintă?

Mai întâi, desigur, trebuie să stabilim coordonatele discuției. Este vorba despre situația în care lucrăm (fie pentru că am ales ca atare, fie că nu avem de-ales) la un proiect unde accesul la date este abstractizat:

– printr-un model de date implementat printr-un set de clase (entități);
– folosind un ORM oarecare pentru gestionarea corespondenței dintre entități și diversele artefacte din baza de date (tabele, dar nu numai);
– folosind repository-uri pentru a accesa entitățile respective;
– în sfârșit, ca să adăugăm o dimensiune concretă, folosind C# ca limbaj de bază și Entity Framework drept ORM.

Care-cum?

Care-cum?

Folosind Entity Framework, se pune problema gestionării DbContext-ului, adică a modului în care trebuie distribuit între diversele repository-uri implicate într-o singură tranzacție. Dintre toate variantele, m-am oprit în cele din urmă pe cele descrise aici (și vă recomand să citiți înainte de a continua).

Citește mai departe →

Kur-papier-rollen-supporten

Este lesne de-nțeles că mi-a rămas suficient material după dileala cu sistemul de corpuri construit pentru baie. Multe resturi de panouri de molid și câteva resturi de fag (mă refer la fag ca specie de lemn, desigur, deși probabil denumirea ar trebui schimbată în ceva mai cuprinzător – sic! – dar și nejignitor – dublu sic!).

Să-i zic Ancora?

Să-i zic Ancora?

Resturile de molid le-am pus la lucru încropind un taburet multifuncțional (despre care am să povestesc separat), iar cele de fag, printre altele, pentru un suport pentru… role de hârtie igienică care să meargă cumva la set cu mobilierul propriu-zis. Chiar dacă – în cantitate absolută – nu aveam foarte mult lemn la dispoziție, pentru obiecte mici era suficient cât să pot să mă abat spre forme mai elaborate.

Citește mai departe →

Delictaș – Fine dining dobrogean

Întrucâtva îmboldit de avântul primelor două ture prin Dobrogea din primăvara asta, de clima atipic de blândă pentru luna Mai și de promisiunea probabilității prinderii bujorilor în flagrant delict de înflorire, m-am sincronizat cu Ică și am plecat spre Horia (jud. Tulcea), cu intenția inițială de a explora Muntele (Dealul?) Consul. Ca atare, la ora 05:30 ieșeam pe autostradă, spre Drajna.

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Cu o pauză scurtă-n Slobozia, pentru alimentare și gustare, am ajuns în jur de nouă fără douăzeci la punctul de plecare, pe unde banda roșie traversează DN22F, la doi kilometri de Horia. La punctul de plecare era deja un grup numeros de drumeți, gata de plecare, pe care Ică i-a ghicit a fi de la Mecanturist.

Citește mai departe →

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 6 – Ca pentru pensionari

Nu că a fost exagerat de ușor: dealurile Transilvaniei sunt dealurile Transilvaniei, nu Munții Bărăganului, însă, pe de o parte, a fost mai lejer decât zilele trecute și, pe de altă parte, s-a lăsat cu și mai mult somn după masă, mulțumită (sau poate din cauza? bănuiesc că depinde cum privești problema) căldurii exportată direct din colhozul lui Satan.

Dealuri Transilvănene

Dealuri Transilvănene

Ce e ciudat e că am foarte mari dificultăți în a-mi aminti traseul: în general asta nu mi se-ntâmplă, indiferent cât timp a trecut. Cel mai probabil e un indiciu al faptului că pur și simplu am fost absent complet din peisaj, că am pedalat pe pilot automat și cam atât. Că am mers fără să gândesc și fără să simt. Că am respectat ordonanțele militare. Pe scurt, că am fost un cetățean european.

Citește mai departe →

Mambo Number Five (VI)

Muzica
Deloc surprinzător…

Mi-aș fi dorit să iasă cinci articole în cap, dar, asemenea lui Bulă care, încercând să asambleze un Pegas, tot mitralieră rezulta, la fel și mie, încercând să adun cinci articole, tot șapte mi-au ieșit. Iar acesta e al șaselea și ultimul referitor la execuție. Cum folosesc deja de o lună bijuteria, îmi permit să scriu o idee mai relaxat, de la înălțimea trufiei ușor sporite, înmuiate numai puțin de un păhăruț de single malt.

Ladies and gentlemen, this is mambo number five!

Ladies and gentlemen, this is mambo number five!

Mai rămeau, desigur, de lăcuit masca și montat întregul ansamblu. Lăcuitul în sine nu a ridicat probleme, în afară de ajustarea diluției primelor straturi de lac, vopsirea micilor elemente din aluminiu și, mai ales, de faptul că a necesitat o echilibristică enervantă pentru a lăcui când pe-o parte, când pe alta.

Citește mai departe →

Umbre la Cozia (I)

Probabil cea mai bicisnică diaree m-a pocnit într-o tabără, între clasele a VI-a și a VII-a. A fost prima tabără, undeva în Căciulata, cum treci podul spre Stânișoara, imediat spre stânga. În dulcele stil clasic, de fiecare dată când mă vedeam cu ceva bani pe mână și fără pază, mă dădeam în petec și, de astă dată, așteptând trenul în Gara de Nord, am dat iama-ntr-o așa-zisă cofetărie, iar eclerul de acolo (sau erau două?) mi-a semnat sentința pentru restul taberei.

Umbre la Cozia

Umbre la Cozia

Dar nu doar pentru mine-a-nceput prost: plecând din gara Vâlcea, în timp ce trenul lua viteză, un golan (cu noi în grupă) aflat la două ferestre în dreapta mea a tras o flegmă-n spate. Am ferit la timp, însă flegma a nimerit-o pe diriginta mea, doua sau trei ferestre spre stânga mea, care mi-a fost și profesoară de chimie.

Citește mai departe →

Sper că mesajul meu te găsește bine (II)

Încurajat de confesiunea precedentă, un nou ascultător ne scrie cu o dilemă legată simultan de un prieten și un mic proiect, în care cele două sunt strâns legate. Este un exemplu clasic în care lipsa de simetrie dă naștere unei cacofonii care nu poate fi rezolvată decât cu multă apă și săpun și cu mult mai multă apă de gură. Miza este mare, chiar dacă suma este mică.

Relax, dar fii vigilent

Relax, dar fii vigilent

Fără alte adăugiri, iată și scrisoarea primită pe adresa redacției:

Stimabile, să-ți dea Dumnezeu ce-ăi vrea dumneata pentru mizericordia cu care ne-asculți păsurile și ne răspunzi la dânsele! Să te ferească norocul de Omul cu Trei Fețe și de Femeia Independentă. Iată, maestre și trilema mea (căci este o dilemă care de fapt implică trei părți, deci, conform definiției, o trilemă).

Citește mai departe →

Mancurții

Mai intai li se rădea parul. Cu mâinile legate de un jug atârnat de gât și capul acoperit de o bucată de piele proaspăt jupuită erau lăsați sa rătăcească prin deșert câteva zile, fără o picatură de apă. O sete groaznică se abătea asupra lor, căciula se usca, părul penetra scalpul invers, soarele le ardea pielea.

Cei care supraviețuiau calvarului deveneau sclavi aproape perfecți pentru stăpânii lor. Își uitau complet trecutul, uitau cine sunt, de unde vin și orice speranță dispărea.

Doar nevoile primare mai contau pentru ei și cel care le oferea hrana zilnică devenea stăpânul absolut. Legenda, care nu este doar o legendă, i-a numit mancurți, sclavii aproape perfecti, care pentru un blid de mâncare erau în stare de orice.

Mancurții istoriei

Sclavul ideal este acela care face totul pentru stăpânul lui de bunăvoie, conștient și interesat. Tortura care subjugă este înlocuită cu promisiuni și privilegii în așa fel încât cei mai acerbi mancurți se ridică împotriva unui neam, chiar din sânul acelui neam.

Citește mai departe →

Crovuri sau cavouri?

Dacă ar fi fost să mă iau după văicărelile nevesti-mii după primii treizeci de metri, Crovul Mare, primul crov, i-ar fi servit și drept cavou. Cu siguranță e suficient de adânc încât să cuprindă toate tânguielile minții femeiești și, în general, toate zbuciumurile natural omenești. Doar o piatră deasupra-i mai trebuie.

Crovul Medved

Crovul Medved

Din fericire, faptul că ne prinsese noaptea pe drum cu o zi înainte a picat foarte la-ndemână, căci nu mai trebui să umblu cu amenințări fățișe că ne prinde noaptea, ci doar cu vagi sugestii, sugestii mai mult decât potrivite și la locul lor, căci iar ne-am întins până după-nserat.

Citește mai departe →