Călătorii

Lait-motivul acestui site. Panaceu pentru trup și suflet, cu bicicleta, pe jos sau cu trenul, călătoriile reprezintă una din formele supreme de cunoaștere – atât a sinelui, cât și a vremii, vremurilor și oamenilor.

Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe

Rhododendron (II) – Din Slivei spre Zănoaga Mare prin două anotimpuri

S-a dus draima avântul meu muncitoresc de-a mă trezi militărește la ora șase; șase și ceva, fix! Ceasul a sunat, am ridicat capul din câlți, cortul, verde așa cum e, bătea spre roșiatic, semn că răsăritul (spre care aveam deschidere parțială) mă invita afară, așa cum ne dădusem întâlnire. Regret, totuși, să vă spun că n-am fost parolist: pe la jumătatea distanței spre fermoar, am adormit la loc și-așa rămăsei încă o oră și jumătate. Îmi ajunsese trezitul de la ora patru jumate din ajun, ca să nu mai vorbim de clipocitul soporific al pârâului.

Dimineața

Dimineața

Așadar, pe la șapte jumate scosei nasul din cort. Oricum nu mai era de stat, că-ncepuse deja să fiarbă înăuntru de la razele directe ale soarelui. Cu atât mai bine, l-am împachetat uscat. M-am îndreptat spre zona de spălat, m-am bălăcit până-n brâu și-am stat așa până m-a uscat vânticelul – nici rece, nici cald – ce umbla mahmur prin vale. Nu că recomand, dar, dacă nu ești prea sensibil (și nici n-ai piele de crocodil), amalgamul de senzații este foarte plăcut.

Citește mai departe

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe

Drumul Dunării 2011 – Ziua a VIII-a – Cea care n-a mai fost

Am plecat din Oltenița, după cum lesne vă puteți da seama, amândoi loviți în aripă, cu direcția Călărași. Cum pe mine mă sâcâia măseaua din ce-n ce mai rău, iar pe Zuzu răceala din ce-n ce mai neplăcut, singurul eveniment notabil a fost că, din Călărași, am luat trenul înapoi în București, iar singura chestie demnă de povestit e o snoavă relatată de tovarășul meu, care implică unul din antrenorii lui de ceva, un tub de fenilbutazonă și rămășițele acesteia prin anumite părți mai sensibile decât altele.

Pe lângă lacul Oltina

Pe lângă lacul Oltina

De-am fi trecut cu bacul la Călărași, am fi avut parte de ce urmează să povestesc, o tură prin Sud-Vestul Dobrogei, urmând fidel rama Dunării spre Cernavodă. De altfel, cea de-acum, parcursă prin 2019, este o variantă doar ușor modificată a traseului proiectat în 2011. Din 2019 și până acum multe s-au schimbat – cum ar fi multe drumuri cu asfalt excelent – și multe au rămas la fel, în speță căldura, umiditatea, țânțarii și una din marile rușini naționale – trecerea bacului.

Citește mai departe

Veșnicia s-a născut la sat, dar a suit în Piatra Mare

Să tot fie șapte ani de-atunci, îmi schimbasem locul de muncă și mai aveam câteva zile libere, din care-n câteva m-am prăjit prin Dobrogea. Ultima din ele rămânea pentru un relaș în trei acte, ceea ce-nsemna că mai aveam una pentru o mică drumeție, în raza de acoperire a două-trei ore cu trenul. Fiindcă nu fusesem niciodată pe-acolo, am ales chiar Piatra Mare, până spre platou și de-acolo lăsasem meci de 1-X-2.

Spre Brașov

Spre Brașov

Deși un munte înghesuit într-un țarc destul de mic, nu suferă deloc de timiditate: oricum l-ai aborda, exhibă o mare ingâmfare, mai cu seamă dinspre valea Gârcinului, peste care atârnă abrupturile sale Estice. Mai ascunse, sunt câteva mici văi, adânci și strâmte, spre vest – Tamina și Șapte Scări și poate și-altele de care nu știu.

Citește mai departe

La Credința, de Înviere

Muzica
Madrugada – The Lost Gospel

Când am vizitat valea Urluia la confluența cu valea Bașpunar intenția ne era s-ajungem de fapt prin Canaraua Fetii. Acum am zis că n-ar strica să dăm o raită mai în aval, prin Canaraua Dumbrăveni și, iacătă, am aterizat mai în amonte, mai sus de Lacul Conacu, mai sus un pic chiar decât lacul Plopeni, în micul sat Credința (fost Sofular), așezat pe vale și ocrotit mămos de-aceasta.

Locul Fosilifer Credința

Locul Fosilifer Credința

Croită după același calapod, adică o plimbare lejeră cu o serie de punctuale chestionări ale reliefului. Era a doua zi de Paști, era soare, era liber pe șosele (sau cel puțin pe-asta mizam), era cald (dar nu prea cald), se anunța un oarecare vânt (dar în limitele bunului simț), deci n-am văzut nicio obiecție fizică la adresa inițiativei. Metafizic vorbind, e altă poveste: mereu se ridică o excepție, aproape niciodată rezistentă-n fața unui minim avânt muncitoresc.

Citește mai departe

Col de Baragan

Privind din Pasul Solacolu (3124m), se vede cum improbabilul canion al Mostiștei își taie cu violență proletară drum spre Sud, spre Dunăre, în timp ce malul său Stâng, Cracul Mizilului, se lasă lin, apoi brusc, ca la 25 kilometri înainte de, ei bine, Mizil. Este deja Aprilie, zăpezile inoportune și-au făcut de lucru prin alte părți, deci văile Munților Bărăganului sunt iar numai bune de explorat.

Lacul Dridu

Lacul Dridu

De data aceasta, pornirăm din Fundulea, punctul de intrare-ntr-unul din miraculoasele tuneluri de cale ferată, lung de nu mai puțin de cinci kilometri prin stânca năprasnică a cracului amintit. Gâfâind, o rama reșapată ne deșertă-n gară, nu fără un scurt oftat mecanic (traseele montane nu-i priesc, așa facilitate cum sunt ele de inginerești opere de artă), sub lătratul dezaprobator al câinilor gării răsăriți precum în multe alte locuri din vidul de putere lăsat de retragerea poliției TF pe poziții dinainte stabilite.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (V) – Rămâne pe altădată

Dimineața fu atât de dulce cât poate fi o dimineață, aduse cu dânsa, pentru mine, și-un duș rece, în același loc, două cafele tari și multă baie de soare. Fu aproape dureros să fim nevoiți să facem bagajele și să plecăm; pe de altă parte, să nu uităm că, pe măsură ce dimineața se desfiripă și se dizolvă-n ziuă-n toată legea, e mai bine să te găsească pe drum decât tot lângă pat, dacă vrei ca seara să te găsească-n pat și nu pe marginea drumului.

Pe Lăpușnicul Mic

Pe Lăpușnicul Mic

De la refugiu există Crucea Roșie care coboară spre lacul Gura Apelor pe culmea Branu și mai există o potecă, nemarcată, dar excelent întipărită pe teren, care duce, pe-aceeași vale de sub șaua Branu, până-n valea Lăpușnicului Mic, apoi pe malul stâng, tot spre lac, intersectând Crucea Roșie.

Citește mai departe

Dançando Lambada

Ziceam c-o să dau o raită cu nevastă-mea pe Valea Fetii, doar că, dimineața de vreme, pe când ne agitam să lăsăm totul în ordine, am socotit c-ar fi mai bun câștigul dacă ne-am îndrepta spre Petroșani (Constanța), pe Valea Urluia, iar de-acolo om improviza noi ceva. Am luat cu noi un minim echipament de drumeție, o mână de sandvișuri, un litru (dacă e să ne luăm după cei ce-l vând, trei sferturi dacă e să ne luăm după ce au vândut efecitv) de suc de mere și duși am fost.

Raritate, de colecție

Raritate, de colecție

Duminică dimineața fiind, cine avea de plecat din București plecase deja, rămânând pe drum o mână de oameni și restul praf și vânt. O călătorie mai mult decât agreabilă, deci, fără-ntârzieri, de două ore jumate, cu tot c-o pauză de-o jumătate de ceas lângă Negrești (Constanța), în vederea efectuării unor prospecțiuni complexe: a structurii geologice a pachetului de mâncare, a paleohidrologiei sticlelor de băuturi răcoritoare, precum și a peisagisticii Văii Urluia pe cursul căreia, acolo, s-a format un lac.

Citește mai departe

Cerbyris, Cerbatis, Kerbos – Printre lucrări istorice și geografice

Motto
Mă închin lui Dumnezeu, încerc să fiu drept și caut să învăț câte ceva.
Catehismul Omului de Lume, Voltaire

În articolul lui I. Țicu-Anin sunt amintite două lucrări care vorbesc despre râul Cerbyris. Una este Getica lui Vasile Pârvan. Cealaltă, nedenumită, a lui Constantin Brătescu. Deși fragile, ce-i în mână nu-i minciună: sunt două puncte de plecare. Fără mari spreanțe am scris și câtorva muzee, în ideea în care poate ar avea simultan câteva ponturi și bunăvoința de-a le comunica (inclusiv câtorva din Bulgaria, cu speranța c-or fi la fel de săritori ca la turism):

Macedonia, Tracia, Iliria, Panonia, Dacia si Moesia – 1849, Londra, publicata de Francis & John Rivington

Macedonia, Tracia, Iliria, Panonia, Dacia si Moesia – 1849, Londra, publicata de Francis & John Rivington

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța – încă nu au răspuns, probabil sunt ocupați să facă din Histria un loc ce nu seamănă cu haznaua lui Satan;
Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia – încă nu au răspuns;
Muzeul Geologic Național – încă nu au răspuns;
Muzeul de Istorie din Sofia – încă nu au răspuns;
Institutul Geologic din Sofia – încă nu au răspuns.

Dincolo de atitudinea entelectualilor de-a nu interacționa prea de-aproape cu plebea ce le finanțează lucrările pe care le publică ei între ei, cu limbaj mai încâlcit ca la meteo, ca un soi de rap battles între tocilari ratați, există șanse foarte mari să fi luat interpelările mele drept un soi de glumă elaborată din simplul motiv că plebea nici nu prea trece pe la muzee, dară-mi-te să mai pună și-ntrebări din pură curiozitate.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (IV) – Gămanul

Muzica
Nicolae Kirculescu – Moment Muzical

Așa cum puii de pisică se nasc orbi, m-am trezit și eu cu lumina ochilor zădărnicită de-o ceață deasă, lăptoasă, pe care-un vânt răpciugos ce se-mpleticea pe valea noastră abia reușea s-o urnească din loc. În caz că vă-ntrebați, nu m-am trezit sub cruce cu alți doi tâlhari, precum Alphonse van Worden (e la fel de adevărat, nici n-am petrecut noaptea cu doi superbi sucubi mauri).

Platforma Borăscu

Platforma Borăscu

Dat fiind aceată stare de fapt, plus somnul adânc și trezirea ce urma un sinuos pasaj de buimăceală, eram destul de-nclinat a luat de bun ce-mi spunea telefonul, anume că-s bine-mersi-n Serbia: printr-o ciudată orânduire, la 66 kilometri de granița cu sârbii, semnalul lor era mai puternic decât al nostru.

Citește mai departe

Cerbyris

Nu de puține ori o vorbă-n vânt a pus în mișcare resorturi greu de-nchipuit. Astfel, stând de vorbă cu Ică pe diverse subiecte, mi-a trântit într-o doară o vorbă despre niște chei uriașe prin Sudul Dobrogei, pe care le văzuse cândva de sus, pe fugă, sumar, în dreptul satului Coroana, la granița cu Bulgaria.

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Cerbyris lângă Cotu-Văii

Chei uriașe. Dobrogea. Prima reacție, cu toate că Ică nu-i genul care umblă cu vorbe de clacă, a fost mai degrabă una de neîncredere, mi se părea mai degrabă o himeră, precum lacul subcarpatic fantastic al lui Radu Tudoran umplut cu apă de mare ajunsă acolo prin niște galerii săpate pentru-a scoate petrolul. Am pus atunci cartea jos și mi-am imaginat ore-ntregi cum s-ar putea întâmpla așa ceva.

Citește mai departe

Spre Sărulești-Gară peste Munții Bărăganului

Am citit demult în lucrarea unui reputat om de știință, acoperit de glorie și de laurii celor mai rarefiate culmi academice, despre relieful extrem de interesant din zona Bărăganului: niște munți cu altitudini impresionante, întinzându-se între Estul Bucureștiului (aliniamentul Buzău-Oltenița), la Vest și Dunăre, la Est.

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Balta Solacolu, de-aici începe urcarea spre pasul omonim

Prof. Dr. Supra-Dr. Acad. Triplu Honoris Clauza Aristian Marghiolea-Căzăceanu, în lucrarea sa de căpătâi – Bărăganul Bine Temperat – expune structura complexă a acestor munți de-facto necunoscuți în afara lumii bune (academice, adică) și, pe baza lucrării domniei sale am putut schița un traseu care să umple una din frumoasele zile pe care sfârșitul de Februarie ni le-a prezentat pe-o tipsie aurită cu raze de soare de Mai.

Citește mai departe

Copiii Godeanului (III) – Consommé

Muzica
Zoe Keating – The Path

Era August și soarele nu mai avea atâta înrâurire asupra compoziției zilei, dar tot deținea o majoritate confortabilă. Mașina-nghițea nesătulă kilometri pe autostrada pustie și abia pe la Pitești mijise o lumină slabă ce abia prididea să destrame întunericul. Ursu îndruga ceva spiritual în dreapta mea, nu prea puteam să-l urmăresc căci savuram pe deplin drumul liber. Aproape că mi-a părut rău să fac pauză la Horezu, însă trebuia făcut și plinul.

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

Culmea Godeanului lângă vârful Paltina

După blitz-tura din Godeanu de numai cu o lună înainte găsisem amândoi patru zile libere să explorăm muntele mai pe îndelete, de data aceasta dinspre valea Jiului de Vest, dacă nu din alt motiv măcar pentru a evita să-mi mai chinui Nărăvașa pe drumul acela unde dracul însuși a rupt a rupt trei perechi de încălțări până să-l străbată și tot și-a rupt piciorul drept de și-acum șchioapătă.

Citește mai departe

Cel mai spectaculos traseu de MTB cross-country

Istoria bicicletei prin București este una la fel de zgâlțâită precum oricine trece cu orice peste șinele sale de tramvai, a căror prezență constituie unul din farmecele-i de căpătâi. Mulți s-au ridicat în fruntea noroadelor făcând mișcări de protest, marșuri, șezători și cum s-au ridicat ei s-au și dizolvat odată ce și-au văzut sacii-ncărcați în remorca intereselor personale.

Pe circuit

Pe circuit

Acum lucrurile se află cumva sub imperiul constrângerilor verzi, se fac legi, se fac planuri, se-ncurajează mersul pe jos, pe bicicletă, pe tricicletă, trasul pe cur, se plimbă detractorii prin ulița verde, dar se omite lucrul cel mai important dintre toate: Bucureștiul este, totuși, cel mai frumos traseu de MTB cross-country pe care-l poți găsi pe la noi. Cel mai frumos, cel mai tehnic și cel mai solicitant. O oră alertă de pedalat prin București, fiind complet prezent și treaz, e ca și cum te-ai da jos de pe Lotru pe Voineșița.

Citește mai departe