Per-pedes

La prohabul de piatră – Pe valea Horoabelor

Lasă un comentariu

Pe la începutul lui Iunie 2022 cineva, am și uitat cum îl cheamă, să-i zicem Mihăiță, o tură prin Valea Horoabelor cu retur pe Valea Doamnele. Îmi place acest toponim, Valea Doamnele, à propos, dar sincer trimite mai degrabă la un cârd de cățele ori la o șerpărie foarte aglomerată decât a pension. Mă rog, deci a propus această tură.

Prin Cheile Horoabei

Prin Cheile Horoabei

Mi-am tot dorit să ajung pe-acolo însă mereu am tot renunțat în favoarea unor drumeții mai lungi, iar acum, căutând într-o doară taman o tură scurtă, nici 9 kilometri zimțați pe muche toți, iată că s-a potrivit la fix. Așadar, m-am anunțat la start și-am și pus la băitate restul de patru locuri ale Nărăvașei.

Citește mai departe →

Speciala Parângului (II) – Din nou pe valea Găuri

De dimineață, după toate cele cuvenite dimineții, coborârăm la mașină pe traseul, excelentul traseu, de cruce galbenă, culegând cât mai multe din fructele de pădure ieșite-n cale. Odată ajunși, ne-am primenit o țâră, înainte de-a ne muta-n bazinul Lotrului pentru a doua parte a excursiei noastre, trecând practic înapoi pasul Groapa Seacă.

Am lăsat Nărăvașa la intrarea pe drumul forestier ce suie pe valea Lotrului și de la cabana Aviatorilor am apucat un drumeag pieptiș, drumeag mâncat de ape cu oarecare poftă, marcat în teren cu rămășițele unei cruci albastre (însă deloc pe hartă, cel puțin nu pe ceea ce prezintă actualmente muntii-nostri.ro), drumeag ce suie până-n plaiul Huluzu, ajungând lângă micul lac ce mai mult zace decât dăinuie acolo; zace, dar o face fotogenic.

Citește mai departe →

Infinit Godeanu (III) – Pe creastă spre platoul Borăscu

Corturile erau uscate, însă tot am zăbovit două ore – dulci și leneșe – prin tabără. E frumoasă viața de bivuac și merită să o guști mai cu-ncetinitorul așa, chiar și când vremea nu ține cu tine, cu condiția totuși ca specificul turei să o permită: dacă țopăi dintr-un loc în altul poate fi mai neplăcut să șezi locului; în schimb, dacă-ți stabilești o bază de unde te ramfici cu trasee de o zi sau mai scurte, atunci face parte din joc.

Iezerul Godeanu

Iezerul Godeanu

Când în sfârșit ne-am urnit din loc, am rebrusat ca locomotiva în timidul Punct Roșu, pe deasupra duplicitarei obârșii a Râului Șes, căci era cea mai lesnicioasă cale către Vârful Godeanu și, mai departe, pe Banda Roșie, deci pe culmea principală.

Citește mai departe →

Speciala Parângului (I) – O potecă spre Lacul Mija

Unul din lucrurile ce-ar putea surprinde este că parcurgerea acelorași cinci trasee montane din aceiași trei munți chiar nu-i obligatorie prin lege. În acest asentiment, tot discutând cu Renato cam ce și pe unde-am putea să ne băgăm nasul, de preferat unde nu ne fierbe oala, am rumegat îndelung ideea unui traseu alternativ spre Lacul Mija (ori Zăvoaiele) din Munții Parâng, deopotrivă cu o degustare din meniul deja cunoscut al Văii Găuri.

Când spun alternativ înseamnă: altul decât ramificația marcată cu Punct Galben din creasta principală și altul decât cel de la cabana Mija ce urcă direct pe Mija Mare, mai mult sau mai puțin pe lângă firul apei, semnalizat odinioară cu Triunghi Roșu (este descris foarte bine aici, cu tot cu fotografii foarte reușite).

Citește mai departe →

Infinit Godeanu (II) – Platforma Râul Șes, Lacul Iezer și sub Vârful Godeanu

M-am săturat de somn pe la șapte și un sfert și când zic săturat înseamnă că, de-aș mai fi dormit, aș fi început să obosesc la loc. Pe de altă parte, nici nu m-am grăbit cu rutina matinală întrucât, valea fiind orientată Nord-Sud, soarele pătrunde greu, deci corturile se usucă tare-anevoios.

Râul Șes și una din zonele sale plate

Râul Șes și una din zonele sale plate

În schimb, am luat la pas valea ce ne găzduia în mica sa zănoagă seacă, adică fără lac, nu și fără apă: la lumina zilei am găsit alte două izvoare și un teren în general mlăștinos pe fondul declivității reduse-n partea superioară. Inițial am crezut că aici este obârșia Stârminosului, însă m-am înșelat: este într-o căldărușa înfrățită cu aceasta, separată printr-un mic crac, imediat la Vest.

Citește mai departe →

Infinit Godeanu (I) – Rătăcind între Cracul Olanului și Plaiul Oslea

Grăiește o vorbă din bătrâni că, atunci când e să ai ghinion, dai de cuie și-n pizdă. În schimb, se zice mai rar (și mai mult șuierat decât vorbit) că, atunci când e să-ți iasă, îți iese vrei, nu vrei. Astfel, ca și cum aș fi avut gura aurită, acel râmâne pe-altădată a dat peste mine prin intermediul lui Renato, cu ideea șugubeață a unei drumeții de șapte zile prin Godeanu, atingând cam toate dorurile mele sufletești ridicate-nspre culmile adevăratului centru al Țării.

Chiar șapte zile nu aveam, dar de patru tot m-am putut scotoci prin buzunare. L-am sunat, am renegociat traseul astfel încât să putem acoperi-n primele zile anumite părți și-a rămas să merg cu ei de Sâmbătă până Marți, urmând să urcăm pe cracul Oslea Românească. Desigur, în practică sunt doar două încadrări fezabile: una la Est de pasul Jiu-Cerna, de la Câmpușel, alta cea de față, cu plecare din Cerna-Sat.

Citește mai departe →

Accesul permis doar cu talonul de pensie – Clăbucetul Azugii și Valea Limbășelului

Fiind neieșit de multă vreme, de dinainte de Octombrie, n-am mai stat pe gânduri când Gabi a propus pe carpati.org o drumeție până pe Clăbucetul Azugii și de-acolo „om mai vedea, important e să stăm pe munte” – taman genul meu de-aranjament. Nu cunoșteam cam pe nimeni din grupul relativ numeros ce se strânsese, iar fix pe Clăbucet și nu urcasem, deci noutăți pe linie.

Luciri

Luciri

Cum-necum, mai mereu pusesem acel mic vârf (ce nu-i chiar atât de mic – 1586 metri) spre sfârșitul turelor făcute-n zonă, cu titlul de „ar fi drăguț dacă am ajunge și-acolo”. Inutil să menționez, n-am ajuns niciodată; cu riscul de-a fi bănuit de panteism, aș zice că denotă o personalitate foarte puternică din partea locului.

Citește mai departe →

Amfiteatrul tăcerii

Muzica
The war on drugs – Thinking of a place

Visasem să ajung pe culmile de deasupra satului Prisăcina încă de la prima mea drumeție acolo, când am ținut calea Dobraiei și, mai departe, la vale. Îmi făcusem socoteala că, exploatând traseele marcate, pot încropi o buclă ancorată la Puntea lui Stoian, acoperind creasta între șeile Prislop, respectiv Ciumerna – o aiureală ușor de-ntins pe două zile (cu timp și spațiu propice divagațiilor), dar și pe o zi, inclusiv o zi scurtă de mers sprinten.

Prin Ineleț

Prin Ineleț

La prima încercare, prin Mai 2022 am cooptat Ursul la o tură de două zile, cu speranța că putem încropi o chestie pe tușă cu vârfurile Arajana și Biliana, dacă nu chiar și Zascol. Din păcate, după primul kilometru, Ursu capotă: Mor, Boia, mor-mor. Nu mai poci, am frezoane etc. etc. Acu, nu poate omu’, ce să faci? Însă, după tot drumul făcut de pomană, mi-a scăpat (și m-am surprins și pe mine de-atâta blândețe) că, dacă e la ciclu, de ce n-a zis de la-nceput. Ușor de intuit, s-a supărat pe mine.

Citește mai departe →

La cules de aur – Piatra Mare, pe Poteca Țiganilor și prin canionul Tamina

După ce s-a mai domolit căldura, iar asfințitul începe-a se pripi, adică odată cu mijlocul lui Octombrie, frunzele foioaselor sunt numai bune de cules și schimbate cu bun profit la casele de amanet. Soarele se uită către pământ un pic mai în câș, făcând nu doar de-o lumină inaccesibilă vara, ci și de-un joc de lumini și umbre coregrafiat cu-ndemânare.

Pe sub Șirul Stâncilor

Pe sub Șirul Stâncilor

E păcat de Dumnezeu să stai în casă pe o așa zi. Până și bulevardele mari ale Bucureștiului au câte ceva unic de oferit, însă, cu o zi-ntreagă la dispozitie și, în funcție de predispoziție, se poate întocmi un rețetar mai condimentat la – pentru drumețul matinal – puține ore de Capitală. Opțiuni sunt multe, iar de data asta am ales din nou Piatra Mare, pe un traseu ușor diferit.

Citește mai departe →

Calypso (II) – Un strop de Zârna și Valea Leaotei

Era nici șapte jumate și soarele ma scosese deja din cort. Avusesem o tentativă de trezire pe la șase, însă, cu toată orientarea estică, am spus pas răsăritului și-am mai dormit o oră. Și-aș mai fi dormit o țâră de nu s-ar fi-ncins atât de rău. Din fericire, soarele timpuriu și vânticelul care se perinda pe vale ne-au lăsat corturile perfect și plăcut uscate.

Urcând din căldarea Zârna

Urcând din căldarea Zârna

Sub imperiul unei singure constrângeri – o furtună prognozată-n jurul orei 14 – am tras un pic mâța de coadă, cu un mic dejun copios și două cești de nes preparat tare ca oțelul Krupp, până să strângem corturile și s-o luăm din loc cu planul de-a ne abate mai întâi pe deasupra unuia din lacurile vecine, într-o căldărușă sudică tributară tot văii Zârnei și-apoi de-a coborî nu pe valea Zârnei, ci pe valea Leaotei aflată cale de-un pârleaz spre Vest.

Citește mai departe →

Calypso (I) – Valea Brătilei și-un strop de Zârna

Chiar când mă gândeam ce-aș mai putea coace de solstițiu, Renato mi-a curmat fără să știe suferința și-a propus o drumeție prin Făgăraș, cu originea și desfășurarea-n bazinul văii Zârna, întinsă pe două zile lungi de vară, urmând a înnopta undeva în zona alpină. Materializarea propunerii pe carpati.org a stârnit, în ciuda vremii general ploioase, un foc de tabără ce putea fi admirat de la buni kilometri.

Valea Brătila, privind în amonte

Valea Brătila, privind în amonte

Una peste alta, la start ne-am prezentat doar noi, îmbarcați în mașina lui, căci Nărăvașa mea e prea lăsată și nu putea parcurge-n siguranță drumul forestier până la cantonul din valea Zârnei. Mai bine zis, fostul canton, acum aparent „privatizat” cu titlu de casă de vacanță. Orice-ar fi, acolo am lăsat mașina, ne-am schimbat și-am pornit-o la drum.

Citește mai departe →

Rhododendron (IV) – Răsărit, vânt și retragere prin Șaua Huluzu

M-am trezit devreme, parte pentru că mă tracasa foșnetul cortului în vânt, aducând oarecum cu o bășină prelungă trasă după o fasole nefiartă (cine știe cunoaște!), parte deoarece chiar intenționam (desigur, intenția nu-nseamnă niciodată automat și execuție): valea aceea prezintă o pronunțată orientare Estică, iar un răsărit ar fi-nsemnat un mic spectacol cu bilet în cel mai de soi loc posibil.

Valea Găuri la răsărit

Valea Găuri la răsărit

Așadar, m-am tot vânturat și eu, deopotrivă cu vântul, mai mult din cauză că-nghețam decât din oricare alt motiv. Am putut sta locului doar cât să-mi fac primul nes și prima cană cu cereale cu lapte. Aveam și niște biscuiți de la Renato, de cu o zi înainte, de care foarte oportun uitasem. Nici rău, nici bine, ținând cont că patru zile mai mult am făcut experimente cu mâncarea decât am mâncat. Compensația unui meniu de proletar, fu însă un titlu nobiliar – fie și conjunctural – asupra întregii văi.

Citește mai departe →

Rhododendron (III) – Căldarea Găuri, diversitate nesoporifică, un cangal și un lord

După magnifica defilare a prostului gust, a smintelii umane și-a-ntregului panoptic de racili de minte ce dau specia înapoi încă de la primul semn de mers biped, coregrafie de latrină marcând începutul Jocurilor Olimpice (deh, francezi), circ plenar prefațat de violentarea de către un rebel (și vag incert) bărbier de găoaze a unui spațiu cu flacăra decenței oricum anemic pâlpâitoare (deh, francofoni), zic, toate aceste pete negru-vineții tulburându-ne vederea, e cazul să ne clătim ochii cu câteva crâmpeie de viață, de lumină, de culoare – câteșitrei cu Natura, nu împotriva Dânsei – și, desigur, de frumos, nu de grotesc.

Valea Găuri și locul de bivuac

Valea Găuri și locul de bivuac

Așadar, într-un acces de extrem putinism, să comutăm aparatele de aer condiționat pe temperatura de Parâng într-o dimineață de vară și să scormonim printre amintiri. Iar dacă nu le-aveți, atunci vi le ofer pe-ale mele – bulgărași de aur la preț de nimic, care, spre deosebire de grunjii fără valoare târguiți la preț de aur, nu vă lasă pe haine mari pete de grăsime imposibil de spălat.

Citește mai departe →

Rhododendron (II) – Din Slivei spre Zănoaga Mare prin două anotimpuri

S-a dus draima avântul meu muncitoresc de-a mă trezi militărește la ora șase; șase și ceva, fix! Ceasul a sunat, am ridicat capul din câlți, cortul, verde așa cum e, bătea spre roșiatic, semn că răsăritul (spre care aveam deschidere parțială) mă invita afară, așa cum ne dădusem întâlnire. Regret, totuși, să vă spun că n-am fost parolist: pe la jumătatea distanței spre fermoar, am adormit la loc și-așa rămăsei încă o oră și jumătate. Îmi ajunsese trezitul de la ora patru jumate din ajun, ca să nu mai vorbim de clipocitul soporific al pârâului.

Dimineața

Dimineața

Așadar, pe la șapte jumate scosei nasul din cort. Oricum nu mai era de stat, că-ncepuse deja să fiarbă înăuntru de la razele directe ale soarelui. Cu atât mai bine, l-am împachetat uscat. M-am îndreptat spre zona de spălat, m-am bălăcit până-n brâu și-am stat așa până m-a uscat vânticelul – nici rece, nici cald – ce umbla mahmur prin vale. Nu că recomand, dar, dacă nu ești prea sensibil (și nici n-ai piele de crocodil), amalgamul de senzații este foarte plăcut.

Citește mai departe →

Rhododendron (I) – Spre Căldarea Slivei

Am momentan o dispoziție vag prozaică, cu toate implicațiile de rigoare, însă voi încerca să virez cât se poate de hacana de-o obiectivare excesivă a realității. În definitiv, așa cum am mai menționat, e suficient unul care spune că drumul e drum și poteca-i potecă; altfel, degeaba vii, degeaba te duci. Și, cu toate astea, omul, mai ales cel auto-intitulat civilizat, e mare amator de cunoaștere obiectivă, de o ținută rațională, de parcă asta ar fi adus vreodată, folosit drept unic vector, altceva decât nenorociri de nedescris.

Uite-acolo, ia

Uite-acolo, ia

Bunăoară, nașul inteligenței artificiale, a spus că ar fi perfect ok cu distrugerea omenirii dacă asta ar pune pe masă ceva obiectiv mai bun în materie de conștiință (?). Avem în față genul de psihopat cu pronunțate propensități de genocid care-și plachează barbarismul cu mantaua științei. Ăia mai puțin dotați intelectual iau un Uzzy și mătură o mână de liceeni, cei cu adevărat înzestrați patronează intelectual milioane de morminte.

Citește mai departe →