Per-pedes

Copiii Godeanului (II) – Bătături

Prima sorbitură de nes în frigul dimineții îmi procură o ușurare uluitoare. În genere, indiferent dacă-s pe munte au ba, însă cu atât mai mult pe munte. În ordinara cană de aluminiu plină cu licoare neagră este răsplata dezlipirii din sacul de dormit, a scoaterii nasului prin fermoarul pe sfert deschis și-a restului corpului din cort, târându-te ca un șarpe, fără grația lui.

Pe vf Godeanu

Pe vf Godeanu

Ca o paranteză, este o eroare să ieși din prima, fără pic de discernământ, pentru plămâni e ca și cum ai schimba tutunul, ca să zic așa. Mutarea, așadar, trebuie făcută cu cap, și-n definitiv ce atâta grabă, nu stai tot restul zilei pe-afară? Mă rog, divaghez. Din nou.

Citește mai departe →

Copiii Godeanului (I) – Camera 1800

Noi suntem un mozaic: împrăștiate prin lume, sunt părți din noi. Eu doar le strâng pe ale mele și din fiecare explorare vin cu o părticică în plus. Dar mai e ceva, unele părți, ei bine, ele se și creează ad-hoc. Șpilul e să știi unde să te duci. Uneori, umbli creanga și dai cu capul precum Super-Mario-n cărămizi și ori iese un bănuț, ori o super-ciupercă. Alteori, te trage ața și, ca și cum n-ai fi stăpânul casei tale, te duci fără să cârtești.

Camera 1800

Camera 1800

Așa fu cu Godeanul (și, evident, cu multe altele), un soi de pont sufletesc. A spus cineva: Dobrogea, tata, Dobrogea! Eu, uitându-mă pe hartă, m-am oprit brusc și-am zis, fără să-l contrazic, ci doar completând: Godeanul, teteo, Godeanul! În dimensiunea multiplă a existenței nu poti găsi un munte mai apropiat de latura umană, cel puțin nu pe la noi, cel puțin nu pentru mine.

Citește mai departe →

Fake News

Făceam ordine prin pozele de prin telefon, adică grupam în albume ceea ce era negrupat și dădui peste un set lăsat acolo de izbeliște, oarecum pe nedrept căzut sub vălul uitării și doar pentru motivul de-a fi fost dezamăgit că n-am putut vizita cheile Chediului și Moroianu. Văzusem câteva jurnale de tură și-am zis hai să dăm o raită, mai ales că, detaliu important, era la mare depărtare de casă și, lucru știut și dovedit științific, dunga albă pe asfalt negru face bine la operație.

Pe Dealul cu Drum

Pe Dealul cu Drum

Până la urmă, pe nevastă-mea n-am reușit s-o combin: după ce s-a dat drumul la mobilitatea populației (ulterior desigur că a stârnit îngrijorare între savanții de renume internațional), nu a mai fost așa interesată să iasă. Mă rog, n-a apucat să-și ducă la capăt pledoaria, că eu mă și dădeam jos lângă centrul te informare turistică din Greci: un mausoleu impresionant, construit, după cum se-nfățișa situația pe-atunci, cu scopul de-a rămâne-nchis.

Citește mai departe →

Huiduma

Este greu să pară altfel, sincer, pentru că, înconjurat de zone depresionare, iese-n evidență precum piramidele din deșert. Mai mult, amplificând senzația, într-un stil oarecum medieval, Consulul, este ferit printr-un șanț de apărare spre Nord, Vest și Nord – Est, prin care circulă, atât cât poate, atât cât este, râul Taița.

Varful Consul I pentru noi este Consul II

Varful Consul I, pentru noi, este Consul II

Deh, apa nu-i punctul forte al Dobrogei, ci prezența lipsei ei. Și vântul. Și arșița. Și scorpionii. Și ciulinii. Și penele de bicicletă. Și bâzâitul eolienelor. Și, enfin, toate cele câte n-am avut parte-n primăvara prelungită a lui 2023. După deturnarea drumeției original închipuite pe Consul către potcoava – literalmente – de peste drum, Delictaș – Eschibalâc, am revenit, tot împreună cu Ică, în chiar week-end-ul următor pentru a-nfăptui visul văzut aievea de pe Delictaș.

Citește mai departe →

Lapiezoelectric

Uneori, din zloata lumească, din tragedia de zi cu zi, viața ridică la suprafață câte o mică bijuterie, excelent executată, perfectă, originală, un bulgăre de frumusețe neașteptată, murmurând cu timiditate: da, dar de asta ce ziceți? Și-n acel moment, dacă ai un pic de minte, oprești timpul și-o absorbi în suflet.

Privind spre Crovul Mare

Privind spre Crovul Mare

Mă gândeam la asta ascultând un colind răsunând din casa scării, nu din boxă cum e moda ultimilor ani, ci dintr-o voce de om. Dintr-o voce caldă și, stupoare, cunoscută de om. Cunoscută de cu aproape zeci ani în urmă când, pregătindu-mi bagajul pentru Rio de Alejandria, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, am deschis ușa unor colindători mai șui care cântau din voce și din chitară.

Citește mai departe →

La Boulange

Muzica
Yann Tiersen – La Boulange

Am stat multă vreme-n durerile facerii încercând să rânduiesc câteva gânduri despre Cheile Tișiței. Și cel mai bun mod de-a începe a fost să spun că, de fapt, n-am știut nici cu ce să-ncep, nici cum să continui. Titlul mă lovise demult, o melodie pe care-am ascultat-o-n, spre disperarea nevesti-mii, în buclă tot drumul dus… Și-atunci mi-am zis că, întrucâtva, povestea trebuie să se coacă în timp ce-o mănânc…

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Cheile Tișiței, înainte de Tunelul Mare

Și, într-un fel, este potrivit și cu locul. Că și el s-a dospit și s-a copt, de fapt, redospit și recopt. Vedeți voi, pe-acolo a fost o cale ferată îngustă odinioară, construită de armata germană în timpul ocupației dintre decembrie 1916 și noiembrie 1918, cel mai probabil pentru extinderea exploatărilor forestiere (și, eventual, pentru susținerea liniei frontului?). Linia funcția ca o extensie a căii ferate înguste Mărășești – Soveja – Tulnici – Munții Vrancei.

Citește mai departe →

Cheile Ciucașului

Munții Ciucaș sunt într-un fel, așa, c-o țandără de nebunie, nici mici, nici mari, nici înalți, nici scunzi, plini de frumusețe neașteptată. Au zonele lor în care-au fost profanați cu barbarie, au și locuri care-s ca o fată frumoasă, îmbrăcată cu o fustă cochetă care-arată nici prea mult, nici prea puțin (o raritate), niște pantofi potriviți (deja un gest de frondă) care trece printre două șantiere.

Pe cursul superior al Pârâului Alb

Pe cursul superior al Pârâului Alb

Elementul surpriză este autentic în cazul dânsei și un pic contraintuitiv când vine vorba de o excursie, pentru că-n cea din urmă te-angajezi după un oarecare studiu: știi în mare cu ce-ai de-a face. Dar, asta nu știrbește nimic din necunoscut, pentru că, pe de o parte, nimeni nu poate capta în întregime, nici în text nici în poze, oricât ar fi de pedant, toate detaliile și apoi, chiar dacă ar face-o, ar face-o doar la acel moment de timp.

Citește mai departe →

Moment hercinic

Una din perspectivele mele preferate asupra Dobrogei este chiar de pe Munții Măcinului, dar desigur că nu bat drumul până acolo să urc doar pentru a vedea ce-i jos. Nu zic că Machiavelli n-avea dreptate, când spunea, tămâindu-l pe Lorenzo Magnificul și-ncercând să-și justifice demersul pe lângă dânsul:

De pe Culmea Pricopanului

De pe Culmea Pricopanului

Căci așa precum cei care desenează locuri din natură se așază jos în câmpie spre a putea privi cu atenție înfățișarea munților și a înălțimilor, iar pentru a cunoaște văile se urcă sus pe culmi, tot astfel pentru a cunoaște bine firea popoarelor, trebuie să fii tu însuți principe, după cum pentru a o cunoaște pe cea a principilor trebuie să fii om din popor.

Citește mai departe →

Efectul Gloria (II)

23 August! O zi măreață, adevărată sărbătoare europeană, ținută la mare preț de către comuniștii de la Bruxelles. M-am trezit înainte de răsăritul soarelui. Liniștea ancestrală din jur, tulburată rar și timid de către zgomote specifice bivuacului, îndemnau la contemplare.

O cafeluță, fără biscuite

O cafeluță, fără biscuite

Mi-am făcut un nes, în timp ce soarele boia orizontul cu benzi roșii, m-am așezat în poziție de proletar și mi-am făcut în gând samokritika pentru impietatea de-a fi ieșit din casă. Cine știe câte babe, mai ales feministe la treizeci de ani, adevărate babornițe, răpusesem cu indolența  mea, cu egoismul meu!

Citește mai departe →

Efectul Gloria (I)

Rumegam demult un traseu prin Parâng. Ideal, ar fi fost de trei zile, însă contextul și ocazia au impus doar două. Naturalmente, trebuia să renunț la o parte din traseul care suia pe Coasta lui Rus, ținea culmea până la refugiul Cârja și apoi cobora prin căldarea Roșiile spre cabana Groapa Seacă. Cum încadrarea și ieșirea erau bătute-n cuie, am renunțat la puța dintre Parângul Mare și Cârja.

Lacul Mândra

Lacul Mândra

Am lăsat mașina chiar la cabana Groapa Seacă, pentru a nu lua-n piept pe final de traseu urcușul până-n pas (tot Groapa Seacă se numește), de unde-ncepe-a se povârni Coasta lui Rus. Ca să șuntăm asfaltul, am suit pe un fost drum forestier, marcat cu punct roșu și, de la o răscruce, cu punct galben, ambele aplicate ori întreținute-n cu mare parcimonie, ca multe trasee și poteci prin Parâng sau prin alți munți unde autoritățile n-au chef să muncească.

Citește mai departe →

Umbre la Cozia (II)

Trebuia teoretic să fi fost cazați la tabăra Arutela, dar era deja ocupată. Mi-a părut rău, arăta frumos pe vremea aia și văzusem și câteva fete drăguțe. Dar n-a fost să fie. Ne-au dus peste noapte într-o tabără mai retrasă, nu mai țin minte unde, dar purta un aer de ghetou în mizerie, iar a doua zi ne-au cazat definitiv în tabăra Căciulata, de care vă povestisem.

Între Bulz și Ciuha Mică

Între Bulz și Ciuha Mică

Pe lângă că mâncarea era un gunoi, per total nu a fost chiar așa rău. Am avut un teren de fotbal cu porți ca de hochei și disco-live cu un gagiu care părea sosia unuia de la Compact. Asta, un tricou nou Lacoste și 400 000 de lei bani de buzunar se adunau în zece zile binevenite, un fel de casă departe de casă.

Citește mai departe →

Delictaș – Fine dining dobrogean

Întrucâtva îmboldit de avântul primelor două ture prin Dobrogea din primăvara asta, de clima atipic de blândă pentru luna Mai și de promisiunea probabilității prinderii bujorilor în flagrant delict de înflorire, m-am sincronizat cu Ică și am plecat spre Horia (jud. Tulcea), cu intenția inițială de a explora Muntele (Dealul?) Consul. Ca atare, la ora 05:30 ieșeam pe autostradă, spre Drajna.

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Cu o pauză scurtă-n Slobozia, pentru alimentare și gustare, am ajuns în jur de nouă fără douăzeci la punctul de plecare, pe unde banda roșie traversează DN22F, la doi kilometri de Horia. La punctul de plecare era deja un grup numeros de drumeți, gata de plecare, pe care Ică i-a ghicit a fi de la Mecanturist.

Citește mai departe →

Umbre la Cozia (I)

Probabil cea mai bicisnică diaree m-a pocnit într-o tabără, între clasele a VI-a și a VII-a. A fost prima tabără, undeva în Căciulata, cum treci podul spre Stânișoara, imediat spre stânga. În dulcele stil clasic, de fiecare dată când mă vedeam cu ceva bani pe mână și fără pază, mă dădeam în petec și, de astă dată, așteptând trenul în Gara de Nord, am dat iama-ntr-o așa-zisă cofetărie, iar eclerul de acolo (sau erau două?) mi-a semnat sentința pentru restul taberei.

Umbre la Cozia

Umbre la Cozia

Dar nu doar pentru mine-a-nceput prost: plecând din gara Vâlcea, în timp ce trenul lua viteză, un golan (cu noi în grupă) aflat la două ferestre în dreapta mea a tras o flegmă-n spate. Am ferit la timp, însă flegma a nimerit-o pe diriginta mea, doua sau trei ferestre spre stânga mea, care mi-a fost și profesoară de chimie.

Citește mai departe →

Crovuri sau cavouri?

Dacă ar fi fost să mă iau după văicărelile nevesti-mii după primii treizeci de metri, Crovul Mare, primul crov, i-ar fi servit și drept cavou. Cu siguranță e suficient de adânc încât să cuprindă toate tânguielile minții femeiești și, în general, toate zbuciumurile natural omenești. Doar o piatră deasupra-i mai trebuie.

Crovul Medved

Crovul Medved

Din fericire, faptul că ne prinsese noaptea pe drum cu o zi înainte a picat foarte la-ndemână, căci nu mai trebui să umblu cu amenințări fățișe că ne prinde noaptea, ci doar cu vagi sugestii, sugestii mai mult decât potrivite și la locul lor, căci iar ne-am întins până după-nserat.

Citește mai departe →

Nou! Acum cu și mai mult calcar!

Muzica
Emmylou Harris – All my tears

Înainte de raita prin Domogled, adică în ziua de dinainte, făcui un encore prin cheile Prisăcinei. Spun encore pentru că în toamna de dinainte fusesem cu nevastă-mea și, printr-o succesiune de întâmplări fortuite în care n-o să intru, ne-a prins noaptea pe drum și mare lucru n-am văzut din ultima parte a turei, dar am reușit, în tot cazul, să ieșim din chei pe ultima geană de lumină.

Intrarea-n Cheile Drăstălnicului

Intrarea-n Cheile Drăstălnicului

Iar dacă Constănțeanul poate face învierea a doua oară, cu siguranță pot si eu face cheile Prisăcinei a doua oară. Pe proprie răspundere, fără declarație, cu tot felul de procleți zvârcolindu-se pe fundal de ciudă că nu-i mai forțează nimeni să stea-nchiși în casă. Am ajuns până-n prânz mergând piano, căci tot drumul până pe valea Cernei a fost pustiu și-am și plecat cu noaptea-n cap, în față și-n spate.

Citește mai departe →