Arhiva autorului: Alex B.

Trage-l înapoi că vrea să iasă

Să te bucuri de tăiatul burselor e ca și cum, slugă de casă fiind, te bucuri că slugile ce rânesc la grajd primesc mai puțină mâncare. Și tu primind mai puțină mâncare, dar orișicum mâncai mai bine decât ăia de la grajd. Că mai rău decât stăpânii se poartă cu slugile doar slugile-ntre ele.

Realitatea din teren spune că bursa aia oricum era de-a dreptul exagerată, ca un soi de rentă viageră lăsată de-un boier bogat fiului său degenerat. Am avut bursă tot liceul și am intrat cu bursă la Poli, crema-cremelor, la Calculatoare și pot confirma că de banii ăia, într-adevăr, o ardeam noapte de noapte când în Dumars, când în Max, când în Blue Night. Unul n-a scăpat. Cox, băutură, femei și orice altceva mai vrei.

Citește mai departe →

Kendo Scheduler – Ordonarea evenimentelor

În fiecare versiune a unui proiect de lungă durată la care lucrez sunt incluse ca la o dublă de probleme de reparat ori sâcâieli de îmbunătățit. Una din ele suna destul de ciudat și privea o pagină construită în totalitate în jurul a două instanțe de Kendo Scheduler, ambele inițializate și configurate folosind libăria lor ajutătoare pentru ASP.NET MVC.

Chiar că

Chiar că

Pe scurt, utilizatorii reclamau că uneori, fără vreun tipar anume, după ce operau actualizări sau ștergeri informațiile vechi rămâneau agățate-n interfață. La prima vedere totul părea bine cuplat, adică folosind evenimentele Save, Edit respectiv Remove:

Citește mai departe →

Frânturi din viața Bulevardului Continental, perla Bucureștilor

Bulevardul Continental și cartierul dezvoltat în jurul său s-au format dintr-o veche rezervație unde primii oameni fără simțul umorului, Părinții Fondatori cum s-ar zice, s-au retras voluntar din lumea de Dincolo, dorindu-și un loc propice maximizării adevărului, obiectivității și concreteții faptelor reci.

Pornind de la un atare nobil temei, au creat o comunitate în care umorul nu mai poate răni pe nimeni, una bazată la propriu exclusiv pe cele mai pure și mai perfecte reglementări, un stat rațional într-un stat haotic, un Vatican al omului multiștiințific dezvoltat într-o primitivă Romă a Estului.

Iar când zic la propriu înseamnă că literalmente întreaga comunitate a luat naștere prin simpla emitere a legilor, normelor de aplicare și regulamentelor interioare. Bunăoară:

– Zidul de izolare și apărare, precum și turnurile aferente, au fost ridicate prin Legea Securității Comunitare: odată ce-a fost promulgată de Consiliul Celor Treizeci de Triști zidul s-a clădit singur, menținându-și trăinicia neîntinată până acum;
– Codul Muncii a dat naștere unui număr suficient de locuri de muncă, a făcut ca soarele să zăbovească mai mult la amiază pentru a fi mai mult timp de lucru, iar ca luna să steie mai mult pe cerul nopții permițând o odihnă de calitate superioară și conformă cu normele-n vigoare;
– Prin noul Cod al Familiei oamenii nu mai sunt nevoiți (și nici nu mai este permis) a se reproduce primitiv prin intermediul raportului sexual, ci trebuie doar să compună o cerere către Organele Abilitate, incluzând caracteristicile tehnice ale copilului, numele dorit și, desigur, o motivație temeinică, urmând ca, odată aprobată, părinții să-și primească odrasla prin curier rapid.

Citește mai departe →

Speciala Parângului (I) – O potecă spre Lacul Mija

Unul din lucrurile ce-ar putea surprinde este că parcurgerea acelorași cinci trasee montane din aceiași trei munți chiar nu-i obligatorie prin lege. În acest asentiment, tot discutând cu Renato cam ce și pe unde-am putea să ne băgăm nasul, de preferat unde nu ne fierbe oala, am rumegat îndelung ideea unui traseu alternativ spre Lacul Mija (ori Zăvoaiele) din Munții Parâng, deopotrivă cu o degustare din meniul deja cunoscut al Văii Găuri.

Când spun alternativ înseamnă: altul decât ramificația marcată cu Punct Galben din creasta principală și altul decât cel de la cabana Mija ce urcă direct pe Mija Mare, mai mult sau mai puțin pe lângă firul apei, semnalizat odinioară cu Triunghi Roșu (este descris foarte bine aici, cu tot cu fotografii foarte reușite).

Citește mai departe →

O sedință de bloc

Mă aflam în vizită la un prieten, locuiește în blocul Engels-20 de pe Bulevardul Continental, sigur îl știți, nu există altul în București: are 27 de benzi, fiecare cu sens dublu simultan, se intră prin Sud prin două sensuri giratorii uriașe lipite unul de altul, merge neabătut spre Nord preț de 27 de kilometri și se curmă brusc într-un parc uriaș – Parcul Cetățeanului – ce-ntâmpină bulevardul prin două aranjamente de flori sfert-eliptice tangențiale.

Minuta, atât cât îmi aduc aminte

Minuta, atât cât îmi aduc aminte

Da, este măreț acest bulevard și-am să reviu asupra lui într-un articol separat. Acuși, însă, altceva-mi stă pe limbă. Era seară, tocmai ieșisem de la birou și mă-ndreptam către prietenul meu, Ravafael Tengura (ori Vafu, pe scurt), pentru a-l ajuta să monteze niște mobilă. Ravafael era străin, om cu miez și cu spirit, și un pic măsliniu la față, ceea ce-i compensează defectele amintite, obținându-i astfel permis de ședere în acest cartier.

Citește mai departe →

Illusio Turcorum

Ca să fac suma minimă pentru comandă astfel încât să nu mai plătesc transport, am mai adăugat în coșul digital de cumpărături două cărți (am învățat de curând să citesc și o nouă și minunată lume mi s-a deschis în față): Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor de Georg Captivus Septemcastrensis (1422-1502), respectiv Vameșul de I.C. Vissarion, ca să vedeți că n-ai nevoie de recenzia de carte din fiecare Vineri pentru a pune mâna pe ceva cu adevărat valoros.

Istorii vechi și totodată noi

Istorii vechi și totodată noi

Ambele sunt oarecum greu de citit pentru pro-europeni în general (și pentru susținătorii lui Abac-Împărat în special) pentru că au cuvinte multe, diverse și nu prea conțin neologisme de bonton cum ar fi: alegații, biasare, adresare, updatare, impactare, blurat, targetat, yeap, eniuei, adicții, complianță și-alte asemenea, cum șade bine unor oameni cu bună ieducație ce nu vrea să fie confundați cu plebea. Se pot, totuși, încălzi cu cele câteva poze din tratatul lui Georg, care, atenție, nu-i același lucru cu programul informatic al unei funeste bănci.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (IV) – Ușile, sertarul, retușuri, vanitate și o mică divagație

Pentru realizarea ușilor așa cum decisesem, compuse fiecare dintr-un cadru și un panou încastrat în acel cadru, am folosit setul de capete de frezare de aici. În general compoziția aceasta este utilă deoarece panoul flotează parțial sau total înăuntrul canelurilor decupate de jur împrejur pe cantul interior al cadrului.

Un fleac

Un fleac

Astfel, se poate mișca liber pe măsură ce umiditatea relativă a mediului variază de-a lungul anului. În cazul meu, însă, dimensiunile fiind relativ reduse, considerentul a fost mai degrabă estetic, dar de ce să nu împușc două păsări cu o simplă pietricică?!

Citește mai departe →

Infinit Godeanu (II) – Platforma Râul Șes, Lacul Iezer și sub Vârful Godeanu

M-am săturat de somn pe la șapte și un sfert și când zic săturat înseamnă că, de-aș mai fi dormit, aș fi început să obosesc la loc. Pe de altă parte, nici nu m-am grăbit cu rutina matinală întrucât, valea fiind orientată Nord-Sud, soarele pătrunde greu, deci corturile se usucă tare-anevoios.

Râul Șes și una din zonele sale plate

Râul Șes și una din zonele sale plate

În schimb, am luat la pas valea ce ne găzduia în mica sa zănoagă seacă, adică fără lac, nu și fără apă: la lumina zilei am găsit alte două izvoare și un teren în general mlăștinos pe fondul declivității reduse-n partea superioară. Inițial am crezut că aici este obârșia Stârminosului, însă m-am înșelat: este într-o căldărușa înfrățită cu aceasta, separată printr-un mic crac, imediat la Vest.

Citește mai departe →

Noutăți excitante ale abonamentului tău

Motto
Troțkineta fuge, nimeni n-o ajunge
Are dor de ducă, parc-ar fi nălucă

După ce m-am rugat de ei să-și repare sistemul de plată astfel încât să le pot plăti abonamentul, Vimeo s-a depășit pe sine, cu următorul mesaj:

Avem vești excelente pentru tine: înlăturăm limita săptămânală a ceea ce poți încărca și-ți dăm acces nelimitat la cei 250GB spațiu total de stocare, fără vreun cost suplimentar.

Și apoi continuă prin a spune cât de angajați sunt ei în satisfacția clienților și-n furnizarea de plus valoare printr-o experiență stelară, nu mai insist că vă umplu rozeta de lacrimi.

O, pașă, cât de darnic darnic ești! Dar înainte nu aveam acea limită de 250GB, aveam doar o limită săptămânală. Apoi au fost ambele restricții, acum e doar cea globală. Genul acesta de coafări corporatiste, însă, au fost întotdeauna treburi de amatori: ar trebui să ceară o șezătoare cu reprezenții guvernelor să-nvețe meserie, căci, dacă nici dânșii nu știu, nimeni nu știe.

Citește mai departe →

Infinit Godeanu (I) – Rătăcind între Cracul Olanului și Plaiul Oslea

Grăiește o vorbă din bătrâni că, atunci când e să ai ghinion, dai de cuie și-n pizdă. În schimb, se zice mai rar (și mai mult șuierat decât vorbit) că, atunci când e să-ți iasă, îți iese vrei, nu vrei. Astfel, ca și cum aș fi avut gura aurită, acel râmâne pe-altădată a dat peste mine prin intermediul lui Renato, cu ideea șugubeață a unei drumeții de șapte zile prin Godeanu, atingând cam toate dorurile mele sufletești ridicate-nspre culmile adevăratului centru al Țării.

Chiar șapte zile nu aveam, dar de patru tot m-am putut scotoci prin buzunare. L-am sunat, am renegociat traseul astfel încât să putem acoperi-n primele zile anumite părți și-a rămas să merg cu ei de Sâmbătă până Marți, urmând să urcăm pe cracul Oslea Românească. Desigur, în practică sunt doar două încadrări fezabile: una la Est de pasul Jiu-Cerna, de la Câmpușel, alta cea de față, cu plecare din Cerna-Sat.

Citește mai departe →

Dacă văd că banu’ iese, dansează pe mese

Pute nu doar a război, ci și a faliment și nu doar în România, ci-n toată Europa. Și probabil că pute a război pentru că pute-a faliment. Dans tous les cas, una din aromele bizare și sintetice este acel Savings and Investments Union prin care s-ar vrea atragarea economiilor cetățenilor Yevropeyskiy Soyuz spre investiții. În ce? În ce decide l’Ursulle și probabil că la fel de transparent, că doară suntem dictatori comuniști europeni, nu animale.

Nu, Vegas e pentru săraci

Nu, Vegas e pentru săraci

Entuziasmul vis-a-vis de acele economii, manifestat ca și cum ar fi ale lor, mai exact ca unul rămas fără bani ce găsește 50 de lei într-o carte uitată pe un raft, venind de la aceiași oameni ce-au negociat pe sub masă diverse contracte pentru leacuri de tuse și au vrut să-i omoare cu foamea pe cei neînzemuiți, ar trebui să stârnească îngrijorări indiferent de cum sunt formulate propunerile pentru Prostimea Educată ® ce-abia așteaptă să le soarbă vorbele iluminatoare.

Citește mai departe →

Himere subcarpatine – la Predeal, un pic altfel, un pic altundeva

Vă luai cu mine și plecarăm din Mizille doar s-avem unde și de unde să ne-ntoarcem. Și, dacă tolerați un pic de monotonie, o să urcăm tot prin Tohani, pe unde aveam impresia că nu mai urcasem, păstrând simultan un sentiment c-am mai dat pe-acolo și nu într-o viață anterioară.

Scormonind prin fotografii și prin filmări mai vechi am reușit să reconstitui un traseu ce-l credeam un pic altfel: Mizil – Valea Călugărească – Tătaru – Gornet-Cricov – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte în loc de corectul Mizil – Tohani – Marginea Pădurii – Glod – Sângeru – Matița – Șurani – Predeal – Vălenii de Munte.

Citește mai departe →

Momente din viața Împăratului Prenadez

Motto
Y otro poco con la mano de Dios

Probabil cea mai reușită modalitate-n care Ramolitul Continent a reușit să-și compună propriul epitaf ca un soi de autosatiră este faptul că permite – ba chiar se bucură de – inițiativa gingașă de-a face ordine-n Europa de Est unui individ altoit în public de nevastă-sa, adăugând încă o reușită mandatului său. Poate ar trebui s-o trimită pe La Première Dame în țara lui Galben Împărat să mențină pacea?

Relaxare, tachinare

Relaxare, tachinare

Enfin, este vorba, desigur, de Împăratul Prenadez, care dublează ca un soi de nouveau Berthelot, nutrind proabil speranțe tăinuite de-a-și vedea propriul nume pe unul din restaurantele ce veghează lângă Mausoleul de la Mărășești. Nu știu ce să zic, totuși, despre șansele concrete de-a-și vedea visul cu ochii după ce-a-ncasat una mai celebră decât capul lui Zidanne, ilustrând o vorbă veche din bătrâni: e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei.

Citește mai departe →

Gavroche – pantofarul (III) – Spatele, pălăria și mici surprize

Nu aveam o idee foarte bine conturată vis-à-vis de spate, după cum n-aveam una pentru uși, mai cu seamă că aerisierea era chiar mai importantă aici și ar fi fost de preferat ca măcar unul din cele două aspecte constructive să permită aerisierea, dacă nu chiar amândouă.

Am mai slăbit între timp

Am mai slăbit între timp

Cum ar fi rezultat prea multe uși pentru a da bine cu grilele clasice de aerisire, cum oricum acele uși ar fi urmat să fie suficient de mici cât să fie spulberate complet din orice fel de proporție vizuală de s-ar fi adăugat acele grile, ei bine, am renunțat complet la idee și-am decis să permit circulați aerului printr-un luft mai mare pe centru, să zicem aproximativ , unde se-ntâlnesc ușile opuse de pe fiecare nivel.

Citește mai departe →

O nuntă de pisici

Trăim, dragii mei, în epoca extremismului molecular. Un extremism care nu mai este doar o patologie a opiniei, ci o stare de agregare a individului post-postmodern, o găoace ideologică în care fiecare își macerează propriul extremism interior cu o voluptate aproape filozofală, ca o maioneză fractală care se taie în gânduri.

De prin ganguri adunate

De prin ganguri adunate

Cine votează? Și mai ales, cum votează? Adevărul este simplu, dar adânc: așa cum doar cine n-a mușcat din fructul interzis e fără de păcat, doar cine nu-i atins de ciuperca extremismului poate vota corect.

Citește mai departe →