Umbre la Cozia (II)

Trebuia teoretic să fi fost cazați la tabăra Arutela, dar era deja ocupată. Mi-a părut rău, arăta frumos pe vremea aia și văzusem și câteva fete drăguțe. Dar n-a fost să fie. Ne-au dus peste noapte într-o tabără mai retrasă, nu mai țin minte unde, dar purta un aer de ghetou în mizerie, iar a doua zi ne-au cazat definitiv în tabăra Căciulata, de care vă povestisem.

Între Bulz și Ciuha Mică

Între Bulz și Ciuha Mică

Pe lângă că mâncarea era un gunoi, per total nu a fost chiar așa rău. Am avut un teren de fotbal cu porți ca de hochei și disco-live cu un gagiu care părea sosia unuia de la Compact. Asta, un tricou nou Lacoste și 400 000 de lei bani de buzunar se adunau în zece zile binevenite, un fel de casă departe de casă.

Citește mai departe

Știu ce este, dar ce reprezintă?

Mai întâi, desigur, trebuie să stabilim coordonatele discuției. Este vorba despre situația în care lucrăm (fie pentru că am ales ca atare, fie că nu avem de-ales) la un proiect unde accesul la date este abstractizat:

– printr-un model de date implementat printr-un set de clase (entități);
– folosind un ORM oarecare pentru gestionarea corespondenței dintre entități și diversele artefacte din baza de date (tabele, dar nu numai);
– folosind repository-uri pentru a accesa entitățile respective;
– în sfârșit, ca să adăugăm o dimensiune concretă, folosind C# ca limbaj de bază și Entity Framework drept ORM.

Care-cum?

Care-cum?

Folosind Entity Framework, se pune problema gestionării DbContext-ului, adică a modului în care trebuie distribuit între diversele repository-uri implicate într-o singură tranzacție. Dintre toate variantele, m-am oprit în cele din urmă pe cele descrise aici (și vă recomand să citiți înainte de a continua).

Citește mai departe

Kur-papier-rollen-supporten

Este lesne de-nțeles că mi-a rămas suficient material după dileala cu sistemul de corpuri construit pentru baie. Multe resturi de panouri de molid și câteva resturi de fag (mă refer la fag ca specie de lemn, desigur, deși probabil denumirea ar trebui schimbată în ceva mai cuprinzător – sic! – dar și nejignitor – dublu sic!).

Să-i zic Ancora?

Să-i zic Ancora?

Resturile de molid le-am pus la lucru încropind un taburet multifuncțional (despre care am să povestesc separat), iar cele de fag, printre altele, pentru un suport pentru… role de hârtie igienică care să meargă cumva la set cu mobilierul propriu-zis. Chiar dacă – în cantitate absolută – nu aveam foarte mult lemn la dispoziție, pentru obiecte mici era suficient cât să pot să mă abat spre forme mai elaborate.

Citește mai departe

Delictaș – Fine dining dobrogean

Întrucâtva îmboldit de avântul primelor două ture prin Dobrogea din primăvara asta, de clima atipic de blândă pentru luna Mai și de promisiunea probabilității prinderii bujorilor în flagrant delict de înflorire, m-am sincronizat cu Ică și am plecat spre Horia (jud. Tulcea), cu intenția inițială de a explora Muntele (Dealul?) Consul. Ca atare, la ora 05:30 ieșeam pe autostradă, spre Drajna.

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Vârful Delictaș în prim plan, cu Muntele Consul pe fundal

Cu o pauză scurtă-n Slobozia, pentru alimentare și gustare, am ajuns în jur de nouă fără douăzeci la punctul de plecare, pe unde banda roșie traversează DN22F, la doi kilometri de Horia. La punctul de plecare era deja un grup numeros de drumeți, gata de plecare, pe care Ică i-a ghicit a fi de la Mecanturist.

Citește mai departe

Turul Carpaților Apuseni – Ziua 6 – Ca pentru pensionari

Nu că a fost exagerat de ușor: dealurile Transilvaniei sunt dealurile Transilvaniei, nu Munții Bărăganului, însă, pe de o parte, a fost mai lejer decât zilele trecute și, pe de altă parte, s-a lăsat cu și mai mult somn după masă, mulțumită (sau poate din cauza? bănuiesc că depinde cum privești problema) căldurii exportată direct din colhozul lui Satan.

Dealuri Transilvănene

Dealuri Transilvănene

Ce e ciudat e că am foarte mari dificultăți în a-mi aminti traseul: în general asta nu mi se-ntâmplă, indiferent cât timp a trecut. Cel mai probabil e un indiciu al faptului că pur și simplu am fost absent complet din peisaj, că am pedalat pe pilot automat și cam atât. Că am mers fără să gândesc și fără să simt. Că am respectat ordonanțele militare. Pe scurt, că am fost un cetățean european.

Citește mai departe

Mambo Number Five (VI)

Muzica
Deloc surprinzător…

Mi-aș fi dorit să iasă cinci articole în cap, dar, asemenea lui Bulă care, încercând să asambleze un Pegas, tot mitralieră rezulta, la fel și mie, încercând să adun cinci articole, tot șapte mi-au ieșit. Iar acesta e al șaselea și ultimul referitor la execuție. Cum folosesc deja de o lună bijuteria, îmi permit să scriu o idee mai relaxat, de la înălțimea trufiei ușor sporite, înmuiate numai puțin de un păhăruț de single malt.

Ladies and gentlemen, this is mambo number five!

Ladies and gentlemen, this is mambo number five!

Mai rămeau, desigur, de lăcuit masca și montat întregul ansamblu. Lăcuitul în sine nu a ridicat probleme, în afară de ajustarea diluției primelor straturi de lac, vopsirea micilor elemente din aluminiu și, mai ales, de faptul că a necesitat o echilibristică enervantă pentru a lăcui când pe-o parte, când pe alta.

Citește mai departe

Umbre la Cozia (I)

Probabil cea mai bicisnică diaree m-a pocnit într-o tabără, între clasele a VI-a și a VII-a. A fost prima tabără, undeva în Căciulata, cum treci podul spre Stânișoara, imediat spre stânga. În dulcele stil clasic, de fiecare dată când mă vedeam cu ceva bani pe mână și fără pază, mă dădeam în petec și, de astă dată, așteptând trenul în Gara de Nord, am dat iama-ntr-o așa-zisă cofetărie, iar eclerul de acolo (sau erau două?) mi-a semnat sentința pentru restul taberei.

Umbre la Cozia

Umbre la Cozia

Dar nu doar pentru mine-a-nceput prost: plecând din gara Vâlcea, în timp ce trenul lua viteză, un golan (cu noi în grupă) aflat la două ferestre în dreapta mea a tras o flegmă-n spate. Am ferit la timp, însă flegma a nimerit-o pe diriginta mea, doua sau trei ferestre spre stânga mea, care mi-a fost și profesoară de chimie.

Citește mai departe

Sper că mesajul meu te găsește bine (II)

Încurajat de confesiunea precedentă, un nou ascultător ne scrie cu o dilemă legată simultan de un prieten și un mic proiect, în care cele două sunt strâns legate. Este un exemplu clasic în care lipsa de simetrie dă naștere unei cacofonii care nu poate fi rezolvată decât cu multă apă și săpun și cu mult mai multă apă de gură. Miza este mare, chiar dacă suma este mică.

Relax, dar fii vigilent

Relax, dar fii vigilent

Fără alte adăugiri, iată și scrisoarea primită pe adresa redacției:

Stimabile, să-ți dea Dumnezeu ce-ăi vrea dumneata pentru mizericordia cu care ne-asculți păsurile și ne răspunzi la dânsele! Să te ferească norocul de Omul cu Trei Fețe și de Femeia Independentă. Iată, maestre și trilema mea (căci este o dilemă care de fapt implică trei părți, deci, conform definiției, o trilemă).

Citește mai departe

Mancurții

Mai intai li se rădea parul. Cu mâinile legate de un jug atârnat de gât și capul acoperit de o bucată de piele proaspăt jupuită erau lăsați sa rătăcească prin deșert câteva zile, fără o picatură de apă. O sete groaznică se abătea asupra lor, căciula se usca, părul penetra scalpul invers, soarele le ardea pielea.

Cei care supraviețuiau calvarului deveneau sclavi aproape perfecți pentru stăpânii lor. Își uitau complet trecutul, uitau cine sunt, de unde vin și orice speranță dispărea.

Doar nevoile primare mai contau pentru ei și cel care le oferea hrana zilnică devenea stăpânul absolut. Legenda, care nu este doar o legendă, i-a numit mancurți, sclavii aproape perfecti, care pentru un blid de mâncare erau în stare de orice.

Mancurții istoriei

Sclavul ideal este acela care face totul pentru stăpânul lui de bunăvoie, conștient și interesat. Tortura care subjugă este înlocuită cu promisiuni și privilegii în așa fel încât cei mai acerbi mancurți se ridică împotriva unui neam, chiar din sânul acelui neam.

Citește mai departe

Crovuri sau cavouri?

Dacă ar fi fost să mă iau după văicărelile nevesti-mii după primii treizeci de metri, Crovul Mare, primul crov, i-ar fi servit și drept cavou. Cu siguranță e suficient de adânc încât să cuprindă toate tânguielile minții femeiești și, în general, toate zbuciumurile natural omenești. Doar o piatră deasupra-i mai trebuie.

Crovul Medved

Crovul Medved

Din fericire, faptul că ne prinsese noaptea pe drum cu o zi înainte a picat foarte la-ndemână, căci nu mai trebui să umblu cu amenințări fățișe că ne prinde noaptea, ci doar cu vagi sugestii, sugestii mai mult decât potrivite și la locul lor, căci iar ne-am întins până după-nserat.

Citește mai departe

Personalizarea listei de clase de livrare în WooCommerce

Cel mai simplu lucru pe care ți l-ai dori să-l obții ar fi să adaugi o coloană nouă, dar până și simplitatea asta suportă câteva adnotări, adică prezintă o serie de chichițe și umflături. Mai dificil este să adaugi o acțiune conextuală nouă pentru fiecare rând din lista de clase de livrare.

TL;DR,

TL;DR,

Adăugarea unei noi coloane

În întreprinderea noastră, procesul tehnologic pentru adăugarea unei noi coloane presupune, după obținerea avizelor necesare de la autoritățile competente, două lucruri:

înregistrarea coloanei în capul de tabel (adică înștiințarea WooCommerce că, hei, am dori și noi o coloană nouă în acea tabelă, dacă se poate și nu deranjăm) și
furnizarea unei valori pentru fiecare celulă corespunzătoare acelei coloane, pentru înregistrarea (zi-i, bre, rând!) corespunzătoare fiecărei clase de livrare.

Citește mai departe

Nou! Acum cu și mai mult calcar!

Muzica
Emmylou Harris – All my tears

Înainte de raita prin Domogled, adică în ziua de dinainte, făcui un encore prin cheile Prisăcinei. Spun encore pentru că în toamna de dinainte fusesem cu nevastă-mea și, printr-o succesiune de întâmplări fortuite în care n-o să intru, ne-a prins noaptea pe drum și mare lucru n-am văzut din ultima parte a turei, dar am reușit, în tot cazul, să ieșim din chei pe ultima geană de lumină.

Intrarea-n Cheile Drăstălnicului

Intrarea-n Cheile Drăstălnicului

Iar dacă Constănțeanul poate face învierea a doua oară, cu siguranță pot si eu face cheile Prisăcinei a doua oară. Pe proprie răspundere, fără declarație, cu tot felul de procleți zvârcolindu-se pe fundal de ciudă că nu-i mai forțează nimeni să stea-nchiși în casă. Am ajuns până-n prânz mergând piano, căci tot drumul până pe valea Cernei a fost pustiu și-am și plecat cu noaptea-n cap, în față și-n spate.

Citește mai departe

Manțocării cu Mono Cecil

Să presupunem că, total benign și mânat de duhul blândeții, ai nevoie să ajustezi capabilitățile oferite de o aplicație la al cărei cod sursă nu ai acces neam. Să mai presupunem că aplicația este scrisă-n .NET (ce convenabil!) și că ajustarea capabilităților e controlată direct dintr-o clasă anume dintr-un assembly oarecare, prin niște proprietăți ce returnează un simplu true/false (cel puțin legat de aspectele care importă).

Motanul Patraulea, făcându-mi code review

Motanul Patraulea, făcându-mi code review

Poți să livrezi la rândul tău scuze sau poți… să-ți creezi o variantă modificată a assembly-urilor în cauză astfel încât să-ți poți vedea mai departe de lucru, de viață și de facturile care te vor îmbogăți dincolo de cele mai umede visuri ale avarului.

Și, de 10 Euro, poți să iei un ecler și un cico nevesti-tii că te suportă așa programator cum ești (ah, drama fiecărui om ce face umbră pământului, unii cu folos, alții fără: vrea să fie primit de semenii lui așa cum e, dar nimeni nu-i obligat să o facă!). Iar dacă nu ai sau e prea cățea independentă ca să merite, poți lua de 10 Euro bobițe pentru motanul Patraulea.

Citește mai departe

Munții Cernei după două săptămâni în Dobrogea

Muzica
Eric Clapton – Layla (Unplugged)

După plimbarea pe valea Mahomencea am decretat într-o doară, mai mult ca pentru mine, că anul ăsta o să fie anul Dobrogei. Vorbă mare, fără doar și poate și nu știu ce-o să se aleagă de o socoteală așa de lungă, mai ales că ața mă trage-n multe direcții, dar, până una alta, încărcai rucsacul în Nărăvașă și pornirăm înapoi. De data asta, spre Yayla. Sau, dacă vreți, General Praporgescu.

Gradient

Gradient

Yayla, cică, în turcește înseamnă, zone înalte (adică zone montane, mai cu seamă platouri înalte). Strict pe numere, ar putea să pară o glumă, dar la fața locului, nu ar fi nimic de comentat. Asta presupunând că obârșia numelui (care e-mpărțit de sat, valea pe care e așezat, depresiunea care le conține pe ambele și pasul prin care se coboară acolo, cum vii dinspre Horia pe DN22D) stă-n atari rădăcini semantice.

Citește mai departe

Șase sute cincizeci și șase

Muzica
Ben Howard – Time is Dancing

Vă vine să credeți sau nu, era o vreme, nu demult, când se putea ieși din casă pe mai puțin de 100 de lei plus bani de mers pe jos. La fel cum, vă vine să credeți sau nu, mesele și paturile-n familie și-ntre prieteni nu erau divizate cu patalama. Dar, până la urmă, din cocoș nu faci găină, nici din curvă gospodină, iar ce e de ieșit la suprafață iese și oricum asta e altă chestiune pentru altă poveste și o menționez doar pentru că nu mă pot abține să nu divaghez.

Spre Odorhei

Spre Odorhei

În tot cazul, ce-mi pasă mie? Nărăvașa mea merge aproape gratis, dacă mă screm un pic fac mia la plin. Și de câteva ori chiar m-am apropiat de mia de kilometri în mai puțin de 24 de ore, dar povestea de față nu-i una dintre ele. De fapt, nu e vreun soi de istorie în pățaniile alea, au fost mai mult impuse de situație.

Citește mai departe